România cedează Ungariei în finala mică la miniEuro și ia locul 4, Rusia învinge gazda Cehia și ia titlul

Selecționata de minifotbal a României a ocupat locul 4 la turneul final al ediției din acest an a Campionatului European de minifotbal ce a fost găzduit vreme de peste o săptămână în Republica Cehă, la Brno, fosta multiplă deținătoare a laurilor continentali reintrând în ”careul cu ași” al întrecerii, în care a cedat însă pe rând amfitrionilor în semifinala de vineri iar apoi maghiarilor, în meciul de sâmbătă seară pentru medaliile de bronz.

Românii erau stopați în premieră cu ocazia ediției maghiare de anul trecut din cursa spre apărarea încă unui titlu european, 2-3 în optimile de finală cu Anglia, după care Kazakhstan avea să-i deposedeze de lauri într-o finală adjudecată la lovituri de departajare contra Croației iar cehii obțineau locul 3 printr-un 2-0 cu Muntenegru, dar de această dată ”tricolorii” au revenit în disputele pentru medalii prin a dispune în optimi cu 4-1 de Serbia iar de Franța cu 1-0, în sferturile de finală.

România a pierdut însă semifinala cu gazdele din Republica Cehă, 3-4 după ce ”tricolorii” conduceau la pauză cu 2-1, așa încât campioana continentală din 2015 a jucat sâmbătă seară pentru medaliile de bronz la miniEuro 2017, cedând cu 2-3 la lovituri de departajare după 0-0 în timpul regulamentar al finalei mici cu Ungaria, care pierdea clar cu 0-3 semifinala cu Rusia. Maghiarii se impuneau tot cu 3-2 la lovituri de departajare și pentru pătrunderea în semifinale, contra Poloniei, sfert finaliste învinse mai fiind și Slovenia respectiv Bosnia și Herțegovina.

În ultimul act, Marik a deschis scorul pentru cehi în minutul 16 însă Medvedev a egalat în minutul 24 iar rușii s-au impus la lovituri de departajare, într-o altă finală încheiată de o asemenea manieră, cu 3-2 la execuțiile de la punct fix.

În prealabil, românii se calificau din faza grupelor de pe primul loc, prin succesele cu 4-1 cu Grecia și 3-2 cu campioana în exercițiu Kazakhstan, respectiv remiza 0-0 cu Portugalia. Ultimul titlu european al ”tricolorilor” datează din 26 septembrie 2015, 5-1 în finala cu gazda Croația.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: