FOTO. Rudolf Walther recâștigă Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal, la a XII-a ediție: 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989

Rudolf Walther a reușit să recâștige Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal, la comemorarea a „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”. Duminică 8 decembrie, tinerii Fundației s-au dovedit cei mai buni înscriși în competiția ajunsă în această iarnă la ediția a XII-a, adjudecându-și toate meciurile disputate, respectiv două meciuri în grupă, semifinala cu Altar 89 și finala cu Memorialul Revoluției.

Aceasta a fost a doua zi a competiției, în care s-au format două grupe a câte trei echipe, după ce, cu o săptămână înainte, de Ziua Națională a României, patru echipe și-au câștigat accesul în această faza a competiției, unde li s-au alăturat finalistele de anul trecut.

Dar iată clasamentul final… Locul 1: Rudolf Walther, Locul 2: Memorialul Revoluției, Locul 3: Penitenciarul Timișoara și Altar 89. Au fost invitate, ca în fiecare an, echipe ale unor instituţii de stat sau ONG-uri care se ocupă de copii și tineri defavorizaţi din punct de vedere social (orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori/ penitenciare, copiii străzii, etc.) precum şi echipe ale unor asociaţii revoluţionare, pe care le vom enumera în continuare: Penitenciarul Timișoara, Clăbucet, Memorialul Revoluției, Centrul Plasament Lugoj, Timișoara 700, Centrul Vieții, Respect 89 Sundos, Altar 89, Rudolf Walter, Metanoia.

În cadrul festivității de premiere, jucătorii echipelor participante au primit din partea organizatorilor, Asociația Memorialul Revolutiei și Primăria Municipiului Timișoara, câte un pachet de Crăciun, iar câștigătorii au primit diplome, cupe și tricouri cu inscripția: ”Eroii nu mor niciodată!” și ”Respect 89!”.

Distincții…

Premiul Fair-Play: Penitenciarul Timișoara.

Premiu special pentru buna colaborare: doamna Ramona Ilieș (Penitenciarul Timișoara).

Premiu special pentru arbitrajul impecabil: domnul Gheorghe Stănescu.

Cel mai bun jucător: Lekin Andrei-Dușan (Altar 89).

Cel mai bun portar: Dumitru Nicolae (Memorialul Revolutiei).

Au ajutat la buna organizare domnul profesor Harald Pinzhoffer, domnul profesor Costel Balint, domnul Mihai Rosuș (presedintele FR Fotbal de Stradă) și vicepreședintele AMR, Ioan Bânciu. Meciurile s-au disputat la Sala Olimpia din Timișoara, unde înaintea fiecărui meci, s-a ţinut câte un moment de reculegere pentru victimele din Revoluţia din decembrie 89.

Rezultate complete:

Rudolf Walther – Respect 89 Sundos 4-0

Metanoia – Memorialul Revoluției 4-4

Rudolf Walther – Penitenciarul Timișoara 5-1

Altar 89 – Metanoia 1-2

Penitenciarul Timișoara – Respect 89 Sundos 6-3

Altar 89 – Memorialul Revoluției 0-4

Semifinale: Rudolf Walther – Altar 4-2, Memorialul Revoluției – Penitenciarul Timișoara 2-0.

Finala: RUDOLF WALTHER – MEMORIALUL REVOLUȚIEI 4-1.

Iar în continuarea Programului de Comemorare…

16 Decembrie 2019Supercupa Memorialul Revoluției la minifotbal.

            Loc de desfășurare: Sala Olimpia Timișoara, orele 14,00 – 16,00

16 Decembrie 2019Concert Cercul de copii al Liceului „Ion Vidu”

            Loc de desfășurare: Catedrala Mitropolitană, ora 19,00

16 Decembrie 2019Ziua Porților Deschise, Memorialul Revoluției, Str. Oituz nr. 2B

18 Decembrie 2019Pelerinaj la monumentele din Timișoara, în colaborare cu Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Preoţii de la parohiile corespunzătoare vor vorbi elevilor despre semnificaţia monumentului respectiv. Vor avea loc depunere de coroane și slujbe de pomenire în memoria Eroilor Martiri.

19-20 decembrie

Pelerinaj la București: „Pe urmele Cenuşii Eroilor Martiri Timişoareni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”:

            – Bucureşti (Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, Crematoriul Cenuşa). Vor avea loc depuneri de coroane, moment de reculegere, rugăciuni, colinzi și aprindere de lumânări.

            – Popeşti Leordeni (AXA: Monument – Biserica Suspendată – Gura de canal “Castaforum” unde s-a aruncat cenuşa). Vor avea loc o slujbă de pomenire, respectiv depuneri de coroane, rugăciuni, colinzi, se vor aprinde lumânări, vor avea loc împărţirea ofrandei și luări de cuvânt din partea invitaților din București și țară.

21 decembrie

Pelerinaj la Slatina: „Pe urmele Martirilor Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din

Decembrie 1989”. Vor avea loc o slujbă de pomenire, respectiv depuneri de coroane, rugăciuni, colinzi, aprinderi de lumânări, candele, împărţirea ofrandei şi luări de cuvânt.

Plecarea în Pelerinaje se va face în data de 19 decembrie, după-amiaza cu autocar de la Primăria Timișoara, respectiv cu trenul de noapte. Întoarcerea va avea loc în data de 21 decembrie.

 

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = zero

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: