Vlad Cotuna, de la CSM Lugoj, campion naţional pe aparate: primul la bară. Pe 3 la cal şi paralele

Trecut cu bine peste accidentarea suferită în primăvară, tânărul gimnast Vlad Cotuna, legitimat la CSM Lugoj şi component al lotului olimpic al României la J.O. de vară 2012, a devenit campion naţional de seniori în întrecerea pe aparate, la bară, cu ocazia celei de-a 67-a ediţii a Campionatului Naţional găzduit în weekend la Bucureşti.

Cu 14,200 puncte, Cotuna l-a devansat printre alţii în întrecerea la bară şi pe dinamovistul Andrei Muntean, care devenea în prealabil campion naţional la individual compus. Vasile Rotariu, tot de la CSM Lugoj, s-a clasat al cincilea la bară, cu 11,900 puncte.

Vlad Cotuna a mai obţinut alte două medalii de bronz în întrecerile pe aparate, clasându-se pe locul 3 la cal, cu 13,700 puncte, respectiv la paralele, cu 14,025p, dar s-a situat şi pe 5 la inele, cu 13,650 puncte.

Bunele rezultate pe aparate au survenit după ce Vlad Cotuna şi colegul său de club Vasile Rotariu încheiau pe locurile 18 şi 19, din 25 de competitori, concursul individual compus la care au mai participat gimnaşti de la cluburile din Reşiţa şi Bistriţa, dar şi de la Steaua, Dinamo respectiv din Norvegia.

Pe lângă timişeanul Vlad Cotuna, pe prima treaptă a întrecerilor de la Bucureşti au urcat, cel mai adesea, Andrei Muntean, de la Dinamo Bucureşti, care a obţinut 3 titluri naţionale, la individual compus, inele şi sărituri, Cristian Bățagă (CSM Reșița) s-a impus la sol şi cal, iar Marius Berbecar (CSM Bistrița), la paralele.

La feminin, doar Andreea Munteanu (CNS Cetate Deva), triumfătoare la bârnă, a ştirbit hegemonia Larisei Iordache (Dinamo București), cu 4 titluri adjudicate, la individual compus, sărituri, paralele şi sol. Din nou accidentată, timişoreanca de la CS Dinamo, Diana Bulimar, n-a evoluat la Campionatul Naţional.

Acest articol a fost publicat în Gimnastică și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sapte = 1

 


Ultimele articole din categoria Gimnastică: