După ce în 2011 se regăsea pe locul 5 în topul celor mai buni sportivi ai judeţului Timiş în disciplinele olimpice, finele acestui an l-a regăsit pe Vlad Bogdan Cotuna, născut în 4 noiembrie 1990, în fruntea ierarhiei judeţene, laureatul Galei Sportului Timişean 2012 destăinuindu-se în exclusivitate pentru www.sporttim.ro cu ocazia unei scurte vacanţe la Sânnicolau Mare nu doar despre piscul de a se fi intersectat la Jocurile Olimpice de vară Londra 2012 cu cei mai mari sportivi ai planetei. Jovial şi foarte deschis, tînărul gimnast Vlad Cotuna ne-a divulgat cîteva repere ale carierei sale…
Unul dintre cei mai buni gimnaşti români şi cu siguranţă cel mai performant gimnast timişean al momentului, Vlad Cotuna, legitimat la C.S.M. Lugoj, unde a fost instruit de către antrenorul emerit Ioan Boici, şi-a adjudecat distincţia de sportiv al anului 2012 la Gala Sportului Timişean pe baza reuşitelor cu selecţionata masculină a României de gimnastică artistică, în al cărei restrîns şi puternic lot a fost cooptat în vederea unora dintre competiţiile majore ale acestei dificile discipline.
Elevarea pe podiumul continental a survenit pe 27 mai 2012, la Montpellier, la locul 3 şi medaliile de bronz cucerite în finala pe echipe a celei de-a 30-a ediţii a Campionatului European rezervat băieţilor contribuind şi mezinul lotului de 5 echipieri ai României, Vlad Cotuna.
www.sporttim.ro: Vlad, cum a început gimnastica pentru tine?
Vlad Cotuna: De mic, de la 10 ani… Pentru mine a fost puţin cam tîrziu, cei mai mulţi începînd la 5-6 ani. Părinţii mă stăpîneau cu greu, făceam năzbîtii, şi s-au decis să mă ducă la sport. Am fost la judo, karate, nici unul nu a fost pe placul meu. Tatăl meu lucra în armată şi avea un coleg care era antrenor la gimnastică. Am intrat în sală, ca de obicei zburdalnic, iar după doar un singur an am participat la un campionat internaţional, în Germania, unde am luat prima medalie la individual. De atunci m-am lansat, să spun aşa…
– Cum a fost parcursul? Te-ai gîndit vreodată să renunţi?
V.C.: Da, îţi dai seama. Faci acelaşi lucru zi de zi, intervine şi o anumită rutină. În plus, momentele grele sunt numeroase, de multe ori îţi vine să dai cu toate aparatele de pămînt, să îi pui capăt. Trebuie să fii puternic, să gîndeşti pozitiv. Pînă la urmă, ai luat-o pe un drum şi trebuie să îţi duci crucea pînă la capăt.
– Cu şcoala cu te-ai descurcat?
V.C.: Aici e mai dificil. Dar în general profesorii sunt înţelegători, mă ajută, îmi spun să îmi fac treaba, să merg, să muncesc. Avînd în vedere nivelul la care particip, îţi dai seama, prea puţin am ajuns la şcoală. Sunt plecat tot timpul, am văzut foarte multe locuri.
– Ai aminiri de peste tot. Care e cea mai frumoasă?
V.C.: Asia, Europa, mai puţin Africa şi Americile. De departe în Japonia. Am fost de trei ori. Pentru prima dată la juniori, la Yokohama mi se pare. Dar calificările pentru J.O. 2012 nu o să le uit niciodată. Eram la Tokyo, trebuia să intrăm în primele 8, nu vroiam recalificari. Ne stricam sărbătorile. Am reuşit pînă la urma, de pe 7, a fost frumos.
– Care a fost cea mai mare realizare personală de pînă acum?
V.C.: Cu siguranţă medalia de anul acesta, de la Campionatul European, prima medalie la un campionat de o astfel de anvergură şi, desigur, participarea la Jocurile Olimpice de vară de la Londra.
– Că tot ai menţionat de Jocurile Olimpice de vară, cum te-ai simţit cînd ştiai că ai o ţară întreagă în spate, că întreaga suflare tricoloră era cu tine?
V.C.: Stres, emoţii, bucurie, mîndrie. Eşti fericit că ai ajuns acolo, ai o responsabilitate enormă, te gîndeşti să faci o figură frumoasă, să nu dezamăgeşti. E ceva de neimaginat, e minunat să îţi reprezinţi propria patrie, să lupţi pentru o ţară întreagă.
– Povesteşte-ne despre aventura londoneză…
V.C.: (surîde amplu o clipă) Îmi aduc aminte că eram la cantină. Multe figuri cunoscute, vedete. Pe gimnaşti îi ştiam, desigur, cei mai galonaţi de pe planetă. Echipa Americii la baschet era cea mai venerată. Kobe, Carmelo Anthony, LeBron. Dar acum vine surpriza…
– Te ascult…
V.C.: Aflasem abia după ce m-am ridicat de la masă, mi-au spus colegii. Eu auzisem de el doar că nu îmi era cunoscută figura sa. Întîmplarea a făcut să iau masa cot la cot cu cel mai decorat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, „The Greatest Olympian”, Michael Phelps. Îţi dai seama cum m-am simţit cînd aflasem…
– Ce simţi după ce aterizezi în urma unui exerciţiu făcut foarte bine?
V.C.: Acum depinde şi cît de educat e publicul. Spre exemplu, la Londra, era o sărbătoare după aterizarea fiecărui sportiv, ţara conta prea puţin. Urale, aplauze, strigăte. La noi în ţară e diferit…
– Dacă te întreb de un moment mai trist din viaţa sportivă?
V.C.: Îmi amintesc foarte bine. Cînd am venit la lotul olimpic, eram într-un concurs la Stuttgart. Era primul concurs cu nume mari din gimnastică. Parcă eram pe altă planetă. Am avut sol, paralele şi bară, toate le-am ratat. Nimic nu mi-a ieşit. Pînă prinzi experienţă, trebuie puţin timp, dar te căleşte. Acum spre exemplu nici la Olimpiadă nu am avut emoţii aşa mari.
– Pe cine admiri cel mai mult din gimnastică?
V.C.: Urzică. Marius Urzică. E un adevărat model. Nu pleca din sală pînă nu îi ieşea exerciţiul. Înainte de concursuri făcea două-trei exerciţii, să se obosească. Era stăpîn pe sine după…
– Eşti mulţumit de ceea ce ai realizat pînă acum în gimnastică?
V.C.: Se putea şi mai bine. E puţin cam dificilă mentalitatea antrenorilor rămaşi în ţară. Trebuie să muncim mai mult, să fim mai uniţi. Sacrificiile trebuie să fie mai mari, trebuie să riscăm mai mult. Tu vrei să faci, celălalt îţi spune că nu trebuie. Îţi dai seama, apar divergenţe…
– Poate e prea devreme să te întreb, dar de la Rio la ce să ne aşteptăm?
V.C.: E inevitabil să nu te gîndeşti la medalie. Avem timp pînă în 2016 să ne pregătim. O să vedem cum o să decurgă lucrurile…
– Cînd reîncepeţi pregătirile?
V.C.: Pe 5 ianuarie mergem la Bucureşti iar după aceea avem cantonament la munte, două săptămîni, la Piatra Arsă. Trebuie să urcăm pe cai, vine Campionatul European din Rusia, unde trebuie să ne respectăm blazonul, să facem o figură frumoasă.
– Un mesaj pentru susţinători, pentru suporteri?
V.C.: Eu le urez tuturor sărbători fericite, an nou fericit, şi sperăm să avem un an împînzit de cît mai multe medalii şi succese!