Vom mai auzi de ele! Amalia Ghigoarță, prima la 2007. ”Țară, țară vrem campioane” ține Cupa Petrom la Deva: ”pepiniera” CSȘ1 Timișoara, prim pas bun, cu 4 cupe din 6

Evoluții bune și foarte bune și rezultate pe măsură la primul concurs al gimnastelor din generațiile 2007 și 2008 selecționate anul trecut în cadrul ”pepinierei” de excelență de la CSȘ1 Timișoara odată cu lansarea proiectului ”Țară, țară vrem campioane!”, pus pe roate de Federația Română de Gimnastică și ”Fundația Casa Campionilor”, sub atenta supervizare a Marianei Bitang și Octavian Bellu. Lotul de pe malurile Begăi s-a impus la categoria de vârstă 2007 prin Amalia Ghigoarță, obținând câte două clasări pe podium la ambele grupe.

70 de micuțe gimnaste de la Centrul Național Sportiv Cetate Deva și CSȘ 1 Timișoara au participat în weekend în premieră la o competiție, ca o încununare dar și testare a unui prim an de atentă și asiduă instruire în ”pepinierele” respective, alese în 2014 pentru a găzdui centre naționale de excelență. „Cupa Petrom” s-a desfășurat în Sala Olimpică de la poalele cetății, sub privirile antrenorilor celor două grupări precum și ale lui Octavian Bellu și ale Marianei Bitang, concursul bilateral din județul Hunedoara urmându-l pe cel derulat la Bucureşti, între sportivele selecţionate la Steaua şi Dinamo, iar un altul fiind programat în data de 1 iunie la Constanţa, între gazde și gimnastele de la Onești.

Fiind vorba despre un concurs de debut pentru elevele de școală primară, rezultatele au contat mai puțin, iar ideea de a participa și de a simți pulsul unei întreceri au avut prioritate, simțământ împărtășit de 23 de micuțe gimnaste din generația 2008, dintre care 12 de la CSȘ 1 Timișoara, respectiv de 47 în competiția rezervată sportivelor de 2007, între care s-au regăsit și câteva de 2006, 12 la număr, respectiv una din 2005, cu un lot de 18 provenit de pe malurile Begăi, la timonă cu profesorii Mariana Tomceanu – antrenor coordonator, Octavia Jucu și Gavrilă Benea.

Scopul acestor întâlniri bilaterale zonale constă în evaluarea în condiții de concurs a progresului micuțelor gimnaste, iar chiar dacă primele 3 clasate pe fiecare aparat din cadrul fiecărei categorii de vârstă au fost premiate, iar ocupantele podiumului la individual compus au fost răsplătite cu cupe, rezultatele în sine s-au regăsit momentan în plan secundar, rămânând în consecință doar ca reper pentru uzul intern al profesorilor implicați în procesul de instruire al copilelor selecționate. Ca sistem de desfășurare, gimnastele cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani au evoluat, pe rând, la toate cele patru aparate.

Amalia Ghigoarță a cucerit pentru CSȘ 1 Timișoara cupa primei clasate la categoria 2007, cu cele mai bune evoluții pe linie la toate aparatele, urmată de colega sa de club Ana Maria Polhac și, pe locul 3, de Ioana Danciu, de la CNS Cetate Deva.

La 2008, Erica Gogoașe și Giulia Avram au urcat pentru gruparea școlară timișoreană pe locurile 2 și 3, în urma reprezentantei Devei, Siana Oana Căliman.

Iată și spusele Ginei Gogean și Octavian Bellu conform portalului oficial federal www.romgym.ro, preluând consemnarea cu suport fotografic (mai sus) de la fața locului a lui Claudiu Sav, pentru ”Glasul Hunedoarei”. „Sportivele au între şase şi opt ani şi doar şase luni de pregătire, aşa că nu au încă bagajul tehnic pentru a concura la un nivel foarte înalt. Cele 40 de fete de la Deva şi cele 30 de la Timişoara au prezentat exerciţii foarte scurte, la toate cele patru aparate, cu puţinele elemente însuşite până acum, însă, pentru ele, acest lucru îl reprezintă prima piatră la temelia performanţei”, a explicat Gina Gogean, antrenor angrenat în proiectul Federației Române de Gimnastică.

Suntem la stadiul de evaluare, nu putem face previziuni asupra viitorului lor, dar ceea ce e extrem de important e că s-a pornit această campanie, că e foarte bine gândită și că putem profita de pe urmele ei. Că va fi în viitorul apropiat sau cel depărtat, nu mai contează. Ele se joacă de-a gimnastica acum, dar sunt sigur că își vor aduce aminte de unde au pornit, a spus și Octavian Bellu.

Pe plan intern, finele acestei săptămâni programează Campionatul Național de juniori III, la nivelul 1 și 2, la Buzău, și cu participarea celor de la CSȘ Lugoj, iar la încheierea săptămânii viitoare vor intra în scenă și junioarele III, tot la nivelul 1 și 2, și cu CSȘ 1 Timișoara în concurs, urmând ca pe 18-20 iunie să aibă loc la Onești întrecerea națională a juniorilor 1.

De reamintit că reprezentativa României a obținut recent prin Andreea Munteanu medalia de aur la bârnă în cadrul Campionatului European individual de gimnastică artistică, tot la Montpellier fiind cucerit și ”argintul” în proba masculină de paralele, prin Marius Berbecar, iar din Franța ștafeta a fost preluată de București, gazdă a viitoarei ediții a competiției, a șaptea, în 2017.

Acest articol a fost publicat în Gimnastică, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 27

 


Ultimele articole din categoria Gimnastică: