”Poli” cedează gazdei Pandurii și încheie a doua patrulaterul prim-divizionar din Oltenia

AS CH Politehnica Timișoara a pus punct cu o înfrângere, 27-30 (13-15) cu gazda Pandurii Târgu Jiu, turneului patrulater de verificare din Oltenia, în care a disputat 3 jocuri de joi seară până sâmbătă la prânz, clasându-se pe locul secund.

Încheind la egalitate cu nou-promovata HC Vaslui, 25-25 (11-12), iar apoi dispunând cu 29-28 (15-14) de CSM București, locul 10 la finele ediției 2013-2014, alb-violeții au cedat în partida cădere de cortină peste întrecerea de 6 meciuri în 3 zile, 27-30 cu gorjenii, care încheiau sezonul precedent în play-off, luptându-se pentru locurile 5-6, și care au obținut astfel prima victorie în turneu.

HC Vaslui, cu 5 handbaliști trecuți pe la ”Poli”, a câștigat cu 5 puncte și fără înfrângere turneul de pe malul Jiului, urmată de timișoreni, cu 3 puncte, golaveraj 81-83, în vreme ce Pandurii și CSM București au acumulat câte două puncte.

După ce în prima zi georgianul Chikovani și noua achiziție Irimescu marcau cele mai multe goluri pentru poliști, câte 5, în jocul cu bucureștenii au înscris pentru alb-violeți Irakli Chikovani, Cristian Fenici și Denis Kaftin, câte 5 goluri, Gheorghe Irimescu, 4 goluri, Andrei Păiuș și Andrei Sânteiu, câte 3 goluri, Stelian Irimiaș – două, Călin Leordean și Florin Ciubotariu, câte un gol.

Antrenorul Constantin Ştefan a caracterizat jocul bănăţenilor ca fiind unul bun pentru începutul pregătirilor, însă cu multe aspecte ce mai trebuie puse la punct: “Echipa este peste cea de anul trecut din aceeaşi perioadă a pregătirilor, dar încă nu e ceea ce-mi doresc”. Au fost folosiţi toţi jucătorii disponibili din punct de vedere fizic, mai puțin Timofte, Grigoraş, Halcă şi Szentpeteri, nedeplasați.

HC Vaslui a trecut în ultima zi de CSM Bucureşti cu 30-28, după ce dispunea și de gazde cu 29-23. Pandurii a cedat la rândul ei în fața bucureștenilor.

Pentru ”Poli” urmează vineri și sâmbătă găzduirea ”Cupei Politehnica”, ajunsă la cea de-a 38-a ediție și propunând un total de 4 partide, de fiecare dată cu începere de la ora 17, dintre care două eliminatorii, Pick Szeged – Știința Bacău și bănățenii cu Radnicki Kragujevac, și alte două de clasament.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: