10-8, după 9-9 în primul tur de scrutin: Florin Toacă, nou președinte AJ Handbal Timiș. Cosmin Zgîrdea, vicepreședinte

Florin Toacă, arbitrul de handbal timișorean în vârstă de 37 de ani, este noul președinte al Asociației Județene de Handbal Timiș, conform votului exprimat în această seară în cadrul Adunării Generale a forului timișean. La finele unei tumultoase adunări, la care au fost prezenți reprezentanți a 18 dintre cele 19 cluburi și asociații afiliate AJHT, Toacă a câștigat în al doilea tur de scrutin, cu 10 voturi la 8, după ce primul tur se încheia la egalitate, 9-9. Ioan Râpa, fostul președinte pentru mai bine de un deceniu, i-a înmânat pe loc ștampila Asociației. Mai jos, principalele amănunte la cald, din peste două ore de luări de cuvânt și de… poziție, urmând a reveni în timp util cu un reportaj mai amănunțit.

Învingător cu 10-8 în turul doi de scrutin, Florin Toacă, nou președinte AJH Timiș, a anunțat nominal și conducătorii departamentelor Asociației, și anume, la Comisia de Competiții, Ovidiu Durnea, la Comisia de Arbitri, Marius Fîșcu, în funcția de cenzor, în continuare Bogdan Boldea, ca secretar, începând de luni programul de preluare a gestiunii, fosta handbalistă divizionară Daniela Bîndariu, iar la Comisia de Disciplină, ”în care vom efectua modificări”, Constantin Fîșcu, în colaborare cu Mircea Gheorghe.

În prealabil, înaintea trecerii la votarea președintelui Asociației Județene de Handbal Timiș pentru noul mandat de 4 ani, post pentru care și-au depus candidatura fostul diriguitor, Ioan Râpa, și Florin Toacă, vicepreședinte a fost ales Cosmin Zgârdea, cu 10 voturi pentru, secretar al Asociației, Daniela Bîndariu, cu 11 sufragii, membru al Consiliului Director, Raul Ciolpan, de la CS Unirea Sânnicolau Mare, cu 14 voturi, cenzor continuând Bogdan Boldea, care a fost ales de 13 votanți.

Cu alte cuvinte, a fost votată în întregime formula de echipă propusă de Florin Toacă, în defavoarea opțiunilor înaintate de Ioan Râpa, și anume, ca vicepreședinte, Sorinel Voicu, iar ca secretar Carmen Moldoveanu, care a preluat în această după-amiază atribuțiile de întocmire a procesului verbal al Adunării Generale.

Primul tur de scrutin avea să se încheie la egalitate, 9-9, remiză ce ar fi fost… imposibilă în cazul în care și reprezentantul ASO Deta ar fi ajuns la reuniunea desfășurată de la ora 17 la etajul 2 al Liceului cu Program Sportiv Banatul Timișoara. Așa însă, au votat 18 delegați, și anume din partea CSU Politehnica Timișoara, Dan Dumitru; pentru CS Timișoara, Emil Constantinescu; LPS Banatul: Călin Rosenblum; Școala Generală 7: Mirela Cîtu; Record Jimbolia: Laura Ivan; CS Unirea Sânnicolau Mare: Roosz-Suba Joszef; Olimpia Făget: Tiberiu Manea; HC Jimbolia: Marian Rică; AS Peciu Nou: Emil Stolojan; Liceul Mihai Eminescu Jimbolia: Cornelia Mihuț; Diniășanca Diniaș: Vlastimir Todorov; Voința Biled: Daniel Silaghi; CSM Lugoj: Nicolae Băban; CSȘ Lugoj: Adrian Rădoi; Știința Lovrin: Francisc Vodnar; Școala Gimnazială Săcălaz: Daliborca Predescu; HC Leu Giarmata: Alina Cioriciu; HC Giroc: Ovidiu Durnea.

Dat fiind necesitatea unei departajări după remiza din primul tur, în ideea în care ”nimeni nu-și mai schimbă votul dacă suntem puși să alegem pur și simplu din nou”, după cum au remarcat într-un glas Roosz-Suba Joszef și Dan Dumitru, s-a propus susținerea unui scurt discurs de către fiecare dintre cei 2 candidați, Ioan Râpa declinând această oportunitate de a-și susține punctele de vedere iar Florin Toacă lansând speech-ul care poate a înclinat de puțin balanța: ”Ne dorim o schimbare, dar nu de tot! În cadrul funcțiilor care s-au ales, oamenii mei au fost agreați, mai puțin persoana mea, și până la urmă am și eu o nelămurire. Cum am ajuns aici? Propunerile au fost astfel încât echipa pe care ați votat-o să facă o treabă bună, să încerce să schimbe ceva în bine din activitatea Asociației. Dumneavoastră sunteți beneficiarii de servicii iar dacă Asociația nu funcționează, nu puteți să activați la cluburi în condiții mai bune. Noi am venit cu o propunere, să îmbunătățim ceva. Vrem să avem un calendar competițional în care să ne putem desfășura cu toții cât mai bine activitatea, să știm precis când începem și terminăm campionatul, să fie totul corect, corpul de observatori să confere o liniște pentru tot ceea ce înseamnă activitatea cluburilor. Noi suntem răspunzători de juniorii 4, de minihandbal, și de Campionatul Județean, acestea sunt lucrurile care ne dor pe toți, în vreme ce LPS Banatul și clubul profesionist prim-divizionar trebuie sprijinite iar noi trebuie să le asigurăm acea bază…”

Moment în care a survenit întrebarea Mirelei Cîtu, ”Dar de ce numai LPS Banatul, n-am înțeles?”, la care Toacă a răspuns: ”Are cel mai mare număr de echipe și este bine să se dezvolte și în continuare, dar tot ceea ce înseamnă handbal în județul nostru trebuie să fie sprijinit să se dezvolte, iar dacă propunerile noastre nu au fost înțelese, s-a văzut rezultatul pe acest panou. La Sânnicolau Mare s-a stopat la un moment dat piramida creată, și trebuie să reînceapă, la fel, fiecare centru trebuie să fie ajutat, că e Lugoj sau Jimbolia, și noi suntem responsabili și răspunzători să promovăm tinerii și copiii, că sunt cluburi bugetare sau private, toate să beneficieze de ajutorul nostru. Să avem bugete, să le ajutăm să crească. Oferta noastră scrisă este pe masă, iar dacă vă doriți să continue ca în ultimii 12 ani, atunci votați într-un fel. Dacă nu, atunci votați programul și echipa noastră, și vă spun că doar împreună putem face această schimbare!”

Iar balanța a înclinat de puțin, 10-8. Între primele reacții puțin după aflarea verdictului, Ioan Râpa a declinat ferm oferta de a conlucra în continuare pentru bunul mers al AJH Timiș, fostul președinte oftând apăsat că nu se va mai implica deloc și nu va mai călca pe la Asociație. Iar cuvintele sale au așternut pentru prima oară tăcerea joi seară în sala de clasă.

În care, în prealabil, în prima parte a Adunării Generale, cenzorul reales Bogdan Boldea a relevat mai multe aspecte ținând de activitatea AJHT, pe baza ”Raportului cenzorului”, în 9 pagini, împărțit spre studiu fiecărui reprezentant în parte.

Comisia de validare a voturilor a fost alcătuită conform propunerii lui Ioan Râpa, în deschiderea Adunării Generale, și anume în componență cu Adrian Tal, director DJST Timiș, Călin Rosenblum – director LPS Banatul, și Marius Fîșcu.

Cât despre noul președinte al forului timișean, conform dosarului de candidatură, Florin Toacă și-a prezentat planul managerial sub sloganul ”Împreună suntem mai puternici, uniți suntem o forță”, subliniind încă din start că ”vreau ca handbalul județean să redevină o forță cu ajutorul unui management profesionist”. Ca obiectiv principal al planului propus, arbitrul Toacă subliniază ”reorganizarea Asociației Județene de Handbal Timiș ca o structură modernă, ancorată în realitate. O structură care să poată reflecta pe deplin menirea Asociației, aceea de a susține și facilita activitatea cluburilor ce pot oferi ceva handbalului, cu cele 3 paliere ale sale: profesionist, amator și de promovare”. Florin Toacă și-a explicat opțiunea de a candida la șefia AJH Timiș prin dorința de a relansa handbalul timișean și timișorean ca parte a unui efort colectiv: ”să muncim și să punem cu toții umărul la îndeplinirea dezideratului comun!”

Toacă mai relevă între principiile și acțiunile identificate ca stând la baza atingerii obiectivului și necesitatea ”să avem reprezentanți în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal”, dând totodată asigurări în privința transparenței totale a deciziilor și hotărârilor luate în cadrul comisiilor precum și în ședințele Consiliului Director sau a Adunării Generale. Tot în cadrul dosarului de candidat Florin Toacă a dezvoltat printre altele și conceptele că AJH Timiș trebuie să fie pro-activ respectiv să așeze spectatorii în centrul atenției. În cariera de arbitru, Florin Toacă a adunat pe lângă cele peste 60 de jocuri la nivelul primului eșalon și peste 150 de meciuri arbitrate în eșalonul secund divizionar, peste 300 de jocuri în diviziile școlare dar și peste 40 de întâlniri amicale internaționale, candidând la statutul de arbitru internațional în 2004, 2005 și 2006. Absolvent în 1995 al LPS Banatul Timișoara iar în 2005 al Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara, Toacă, tată a 2 copii, l-a propus cu succes ca mână dreaptă la conducerea asociației pe Cosmin Zgîrdea, în vârstă de 41 de ani, din septembrie 2005 profesor titular în catedra de handbal a LPS Banatul, ce ar prelua rolul de vicepreședinte în cazul schimbării echipei de la vârful AJH Timiș.

Sporttim revine în timp util cu mai multe detalii de la Adunarea Generală AJH Timiș.

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 18

 


Alte articole legate de acest subiect: