Adrian Tal, fost director al DJST Timiș, nou conducător al CS Universitar Politehnica Timișoara

Adrian Tal, până în data de 18 aprilie director al Direcției Județene de Sport și Tineret Timiș, a preluat începând de astăzi conducerea Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, în locul lui Mircea Chiș. Ministrul Tineretului și Sportului va numi un diriguitor interimar în fruntea DJST Timiș, în locul lui Tal, care a activat începând din august 2013 în calitate de director executiv al organizației, după mai bine de alți 10 ani în aceeași instituție ca inspector compartiment sport, dar implicat și ca observator delegat al AJF Timiș.

Este posibil ca unul dintre majoritatea foștilor colegi de activitate, nouă în total, să fie învestit întru preluarea interimatului DJST Timiș, dar și ca înlocuitorul să sosească dintr-un alt județ, existând precedente de acest gen pe ”fâșia vestică”, în Caraș-Severin respectiv Satu Mare.

Tal – foto conduce începând de astăzi Clubul Sportiv Universitar Politehnica, în care mai activează profesoara Ecaterina Kalapis, fostă canotoare a grupării studențești și care are în grijă secția de canotaj a alb-violeților, fiind totodată dedicat implicată peste ani în destinele secției de canotaj de la CSȘ Bega.

CS Universitar Politehnica este o grupare ministerială multi-secție, deținând și formații secund divizionare în sporturi pe echipe, la handbal masculin respectiv volei feminin.

Mircea Chiș, ex-conducător cu deceniile al Clubului Sportiv ”Universitatea”, devenit CS Universitar Politehnica, a rămas în cadrul grupării, în calitate de expert sportiv, dar chiar și așa s-a încheiat o întreagă ”eră” în arena timișoreană, cea cu fostul diriguitor la cârma unui club ale cărui echipe în sporturi cu mingea au avut de suferit, caz al garniturilor de volei și la handbal feminin, două dintre acestea migrând după mijlocul acestui deceniu sub egida CSU UVT, la fileul masculin respectiv pe semicercul feminin. Iar în organigrama clubului mai activează un contabil respectiv șofer.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 − = zero

 


Ultimele articole din categoria Handbal: