Alb-violeții, pregătiri și prime amicale la Buziaș. La Cupa Politehnica, Zvezda, Tatabanya și Minaur, pe 25-26 august

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara se vor reuni joi 20 iulie la sala ”Constantin Jude”, la ora 10, iar revederea va fi urmată de o ședință de pregătire la sala de forță, antrenamentele pe teren urmând a demara din după amiaza aceleiași zile la sala de sport din orașul Buziaș, deoarece suprafața de joc din principala sală a capitalei Banatului este în reparații.

Ocupanta locului 6 în ediția 2016-2017 a elitei handbalului masculin românesc va începe pregătirile de vară cu un alt inter stânga decât cel cooptat inițial în vederea noii campanii, convenind încetarea contractului pe un an de zile încă înainte ca Uros Elezovic să se prezinte la reunirea lotului. Născut în Bosnia, la Banja Luka, veteranul sârb Elezovic a evoluat ultima dată în Qatar şi a încercat o apropiere de casă, însă înțelegerea a căzut iar SCM Politehnica s-a reorientat pentru două sezoane spre sârbul Krsto Milosevic, sosit de la vicecampioana CSM București, la care a jucat din 2014, cu peste 100 de goluri înscrise în fiecare din ultimele două ediții.

Krsto Milosevic s-a născut la Beograd în 6 ianuarie 1988, are 1,94 metri și 100 de kilograme, și și-a început cariera la seniori cu RK Partizan Belgrad, iar apoi a mai trecut pe la Mors-Thy Håndbold (Danemarca), HBW Balingen-Weilstetten (liga a 2-a din Germania) și RK Radnički Kragujevac (Serbia), însă cel mai bine i-a mers la bucureșteni, pentru care n-a apărut însă în turul ediției trecute, ci doar în sezonul de primăvară.

În ceea ce privește jocurile de pregătire, programul amicalelor va începe în 28 și 29 iulie cu o ”dublă” în compania celor de la CSM Făgăraș, la Buziaș. În 4 și 5 august violeții vor merge la Baia Mare pentru două jocuri cu Minaur, iar în următorul final de săptămână vor avea două jocuri cu Dinamo Pancevo sau câte unul cu Pancevo și cu Steaua Roșie Belgrad. În 18 și 19 august urmează o ”dublă” la Novi Sad cu campioana Serbiei, Vojvodina, iar în 25 și 26 august, Cupa Politehnica. La turneul aniversar, pe lângă duelurile echipelor de seniori, vor fi meciuri de juniori și un amical între CSU Politehnica și Mako. La echipele mari, participantele se numesc Tatabanya, Minaur Baia Mare, Steaua Roșie Belgrad și SCM Politehnica Timișoara.

Campionatul intern va debuta pentru formația timișoreană în 3 septembrie, cu deplasarea la Călărași, din etapa I, contra Dunării. Mai apoi, în turul sezonului de toamnă, SCM Politehnica va juca pe rând acasă cu HC Vaslui, în etapa a 3-a la HC Dobrogea Sud, pe teren propriu cu CSU Suceava, la CSM București, acasă cu Steaua București dar și cu Politehnica Iași în etapa a 7-a, la Dinamo București, acasă cu CSM Focșani, la Potaissa Turda, acasă cu HC Odorhei, la CSM Făgăraș și în etapa a 13-a pe teren propriu cu HCM Baia Mare.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = paisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: