Alexandru Șimicu, 5 goluri cu Saint-Raphael Var în manșa I a calificărilor spre grupele EHF Cup

Timișoreanul Alexandru Viorel Șimicu a fost al treilea marcator al galben-albaștrilor de la Saint-Raphael Var Handball în succesul repurtat acasă aseară în manșa I a turului III preliminar din EHF Cup, ultimă fază înaintea celei a grupelor.

Semifinalistă și ocupantă a locului 4 în ediția anterioară din EHF Cup, a doua întrecere europeană inter-cluburi ca importanță, Saint-Raphael Var a debutat aseară în noua campanie internațională odată cu ultimul tur de calificare înaintea fazei grupelor și s-a impus pe teren propriu cu 40-29 la pauză 22-18 în fața formației croate RK Dubrava, una dintre cele 16 urcate din dubla manșă precedentă prin a răsturna scorul general în returul acasă, 36-26 cu maghiarii de la Csurgoi KK, după 33-24 pentru gazde în Ungaria.

Șimicu / foto: F. Mons, L’Equipe

Caucheteux a fost principalul marcator dintre cei 10 ai francezilor, cu nu mai puțin de 15 goluri, iar Jurka, Alexandru Șimicu și Karalek au înscris tot atâtea laolaltă, de 6, 5 respectiv de 4 ori.

Saint-Raphael Var a avut chiar 12 marcatori în victoria acasă de la mijlocul săptămânii, 35-25 în etapa a noua din elita franceză contra celor de la Ivry, interul timișorean Șimicu punctând de 3 ori, însă gruparea de pe coasta sudică are o clasare necaracteristică în ultimele sezoane cu 4 runde înaintea încheierii turului, pe locul 8 cu 10 puncte, cu bilanțul de 4 succese, două remize și 3 eșecuri, detașate pe podium fiind Montpellier cu 17 puncte și Nîmes respectiv Paris-SG cu câte 16.

Danemarca, Germania, Spania și Ungaria au mai multe reprezentante în turul III de calificare din EHF Cup, câte 3 fiecare, în cazul maghiarilor și Grundfos Tatabanya KC, club la care joacă ex-polistul Demis Grigoraș, decât prima ligă franceză, în competiție cu Chambery Savoie Mont Blanc și Saint-Raphael Var, tot cu câte două exponente mai trăgând la intrarea în grupe și Croația, Elveția, Polonia, Slovenia și Suedia, pe când Austria, Belarus, Finlanda, Islanda, Norvegia, Portugalia, Slovacia și nu în ultimul rând România, cu HC Dobrogea Sud implicată astăzi în manșa I în deplasare la SC Magdeburg, dețin câte o echipă fiecare. Adversara germană a dobrogenilor este nimeni alta decât deținătoarea ”bronzului” la zi în competiție, grație unui 32-31 în finala mică din Final4, în primăvară, contra lui Saint-Raphael Var.

Pe plan intern, campioana Dinamo, care a rămas cu două puncte din 8 jocuri înaintea ultimelor două apariții din Grupa C în EHF Champions League, codașă în urma primelor 3 clasate cu câte 10 puncte și a norvegienilor de la Elverum, cu 8, lasă cortina astăzi de la ora 19 peste antepenultima etapă a turului în elita masculină, acasă cu CSM Focșani 2007, bucureștenii abordând meciul de pe locul 3, cu o poziție și un punct în plus față de SCM Politehnica Timișoara, programată joi la Făgăraș în penultima rundă din prima jumătate a sezonului regular.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 15

 


Ultimele articole din categoria Handbal: