Alte pierderi pentru Timişoara: clubul divizionar de senioare CS Universitatea se desparte de două junioare cu dublă legitimare

Handbalul feminin timişorean se zbate anual în liga secundă şi nici nu prea are multe şi valoroase talente care să vină din urmă, însă mai pierde chiar şi din acest puţin. Scriam deunăzi că unele junioare de la LPS Banatul, evoluând în acest sezon cu dublă legitimare şi la CS Universitatea, în Divizia A Seria B, n-au mai fost convocate la jocurile ultimelor două etape la senioare, iar Carla Senciuc şi Alexandra Ţepurică nu mai figurează într-adevăr în planurile secund divizionarei.

Totul, în linii mari, pleacă de la inabilitatea clubului Universitatea de a asigura resursele financiar-materiale necesare activităţii unei formaţii competitive, cu un lot pe măsură, ceea ce este poveste veche. În aceste condiţii, se arată a fi o povară până şi motivarea şi stimularea unor junioare crescute de fapt de o grupare juvenilă concitadină, de la care, în paralel, au fost induse deja spre seniorat, generând implicit reticenţa acestora de a semna înţelegeri cu un club neinspirându-le încrederea, fără orizont în planul performanţei sportive şi care cu greu poate asigura măcar strictul necesar.

Concluzia ar fi că principalul nume pe semicercul feminin local, CS Universitatea, nu se arată a beneficia de serviciile unora dintre cele mai de perspectivă junioare timişorence din noile generaţii crescute la LPS Banatul, şi asta încă înainte ca respectivele sportive să fi făcut pasul spre seniorat, motivul de bază constituindu-l incapacitatea clubului galben-albastru de a asigura echipei nişte condiţii propice alinierii la un nivel competiţional decent.

Spune multe faptul că unele liceene având nişte limite valorice, care întotdeauna ar putea fi însă ajustate în plan superior, se codesc să pună penelul pe un contract cu o multiplă campioană naţională a României, ba şi cu semifinale şi o finală de Cupa Campionilor Europeni în palmares, dar care, de dată recentă, se chinuie în subsolul ligii secunde. În situaţia lor, ţinând cont de vârstă, experienţă competiţională şi valoare, prima impresie ar fi că, oferindu-li-se posibilitatea să poarte tricoul lui CSU, junioarele l-au apucat pe Dumnezeu de picior, însă realitatea faptică, având de-a face printre altele şi cu neasigurarea lunară măcar a unei indemnizaţii de efort completă, sugerează aspectul că „Universitatea” nu constituie platforma ideală pentru începutul unei cariere de succes la seniorat, ci deschide mai degrabă calea mediocrităţii.

În consecinţă, părinţii, care tind mai mereu în sportul românesc să-şi asume o implicare mai mare decât ar fi necesară în raportul club – fiu/fiică, mută de pe poziţia celor absolut convinşi că ştiu cel mai bine interesul odraslelor lor, completat de rezervele avute faţă de ceea ce are de-a face cu avantajele şi dezavantajele induse de contracte, clauzele acestora şi sumele în discuţie, căci la urma urmei la bani se reduce de fapt aproape totul, iar clubul caută din răsputeri să-şi amelioreze cheltuielile.

Artă care la „U” a mers până departe în acest sezon, cu derapaje la adresa jucătoarelor până şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor cu masa în Complexul Studenţesc, în condiţiile în care suficiente sportive fuseseră magnetizate în vară spre Timişoara fără sume de transfer şi pe oarecare promisiuni ce s-au dovedit destul de vremelnic a fi fără acoperire, vădita lor nemulţumire înăbuşindu-se în cele din urmă iar rândurile rupându-le în toamnă doar Daira Ghiocel, inter ajuns în cele din urmă la concitadina CS Timişoara.

Însă despărţirile evitate de puţin în tur n-au mai putut fi ocolite şi acum, iar unele junioare, chiar şi fără a putea cu adevărat emite anumite pretenţii dar cunoscând realitatea de fapt de la „U”, s-au arătat ferme în a nu accepta orice condiţii, mai ales că ameliorarea situaţiei de la formaţia feminină se tot lasă aşteptată cu anii.

Mai exact, Carla Senciuc a refuzat să-şi lege perioada post-juvenilă de CS Universitatea, liceana neagreând ideea semnării unei înţelegeri din vară încolo, situaţie în care clubul i-a spus „la revedere!”, în cazul ei existând varianta destinaţiei Germania, unde activează şi mama sa, Cornelia Voiculescu, fost portar prim-divizionar al Universităţii Timişoara, căsătorită Senciuc, cu regretatul reputat pugilist de pe Bega, Dumitru Senciuc, multiplu medaliat naţional pentru AEM.

Sandra Ţepurică: junioară LPS Banatul

 

În cazul Alexandrei Ţepurică, aflată abia în clasa a X-a la LPS Banatul, tatăl sportivei s-a arătat dornic ca handbalista să continue la CSU şi după încheierea junioratului dar a solicitat nişte clauze contractuale apreciate ca inacceptabile de către club, rezultând o altă despărţire.

Iar lista n-a început nici cu Ghiocel, şi nu se termină nici cu ultimele două junioare, de pierdut având numai şi numai sportul local, mai exact handbalul feminin timişorean. Iar dacă Ţepurică, ajunsă în juniorat golgeter pentru „Banatul” al unui turneu final naţional al ONSŞ dar şi declarată, printre altele, cel mai tehnic jucător la ediţia a XVI-a a „Memorialului Doina Cojocaru”, cuplată atunci cu „Cupa de iarnă – Festivalul handbalului feminin bănăţean”, a încheiat-o cu „U” înainte de a începe cu adevărat, atunci ce s-ar mai putea spera prea mult de la întreaga bandă rulantă locală juniorat – seniorat!?

În general, implantul actualelor junioare I şi II alese de la LPS Banatul pentru a se acomoda cu rigorile handbalului divizionar n-a dat tocmai roadele scontate în privinţa ascensiunii valorice a sportivelor în cadrul lotului Universităţii, şi nici rezultatele, ce se preconizau încă din start a fi nefavorabile, n-au ajutat cauzei, intervenind totodată concurenţa pe posturi rezultată prin aducerea în vară a unui număr semnificativ de jucătoare dinafara Timişoarei, dar nici intervalul de un sezon şi jumătate, sau chiar mai puţin în cazul unor adolescente, nu poate fi considerat ca fiind definitoriu într-un proces de trecere de la juniorat la seniorat care implică mai mult timp, răbdare şi înţelegere din toate părţile.

Cert este că în unele cazuri s-a creat senzaţia că junioarele ar fi „forţate”, fiind induse artificial în perioade de joc peste nivelul potenţialului lor real actual, ceea ce a atras atenţia că, oricât s-ar dori promovarea sportivelor localnice, şi încă din „pepiniera” actuală a oraşului, un 7 care joacă totuşi pe puncte nu poate fi croit altfel decât pe meritul nivelului valoric, al formei de moment şi al celorlalţi factori luaţi în calcul de antrenori.

Dintre care, profesorul Cornel Jude, îndrumător al junioarelor şi la LPS Banatul Timişoara, s-a arătat mai înclinat în a le acorda elevelor sale o şansă în plus să prindă cheag la senioare, pe când profesorul Ionică Cărăbaş, omologul său pe banca tehnică, a privit selecţia cu detaşarea celui care n-are o implicare inevitabil subiectivă, dată implicit de cârmuirea în paralel şi a formaţiei din Campionatul Naţional de junioare 1, cazul lui Jude.

Iar suficientele neajunsuri şi dificultăţi întâmpinate şi în acest alt sezon de restrişte pentru CSU mustesc pe fondul unei percepţii împărtăşită mai degrabă pe la colţuri în handbalul local în privinţa bagajului valoric cu care au fost echipate ultimele generaţii de absolvente de la LPS Banatul Timişoara, degetul fiind îndreptat spre un calificativ îndoielnic, inadecvat, al pregătirii potenţialelor senioare de mâine, cu trimitere şi la gradul de instruire ce le-a fost aplicat în juniorat.

Capac la toate, intrările la sală pentru pregătirile săptămânale au fost în toamnă de domeniul ridicolului, uneori cu un singur antrenament pe parchetul de joc din „Constantin Jude”, dar mai adesea pe „poziţia” junioarelor de la „Banatul” în „Banu Sport”, unde liceul avea contract, rezultând în consecinţă delimitări pe jumătăţi ale suprafeţei de joc şi o învălmăşeală neavând nimic de-a face cu derularea unei sesiuni fireşti, iar deşi ameliorate odată cu reluarea pregătirilor, în ianuarie, prin obţinerea unor ore şi la sala „Profesor Mircea Albu” respectiv la Chişoda, n-au mai beneficiat întotdeauna de prezenţa tuturor componentelor, cu minusuri trecute în dreptul unor junioare, obişnuite cu antrenamentele lor de regularitate în sala în care şi dispută meciurile de-acasă ale Seriei E, la „Banu”.

CS Universitatea navighează aşadar în ape tare tulburi cu handbalul feminin şi s-a mai despărţit deci şi pentru a doua oară în cursul actualei campanii de nişte junioare localnice, mai totul fiind destul de volatil, pe aproape toate laturile triunghiului conducere administrativă – conducere tehnică – sportive şi părinţi.

Divergenţele au nuanţele lor, dar cauzele şi efectele sunt destul de limpezi. CSU n-are resurse pentru a încropi o trupă ţeapănă la cândva o grupare fanion a României, ba nici măcar un lot cât de cât competitiv, mulţumindu-se că n-aruncă prosopul, şi nici Timişoarei nu-i pasă de ceea ce s-a ales şi se alege de „Universitatea” pe semicercul sexului frumos, acestea fiind cauzele, iar includerea unor junioare cu un bagaj relativ restrâns acumulat la „Banatul” pe fondul stresant al lipsei aproape totale a rezultatelor în liga secundă de senioare este aşadar cu atât mai anevoioasă, ca efect rezultat însă, repetăm, în special din finanţarea inadecvată şi investiţiile doar din interes în arena sportivă, şi nu de dragul jocului în sine.

Timişoara pierde pe semicercul fetelor şi puţinul ce-l are, Timişoara îşi autodevorează în handbalul feminin şi bruma de perfuzie ce-a ţinut-o în ultimii ani pe „U” penultima în zona vestică a ligii a doua.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − opt =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: