Andrei Vuia, cu 8 goluri, cel mai prolific între cei 13 marcatori ai învingătoarei: LPS Banatul Timişoara – CSŞ Lugoj 40-19, în Campionatul Naţional de juniori 1

Dezechilibrat duel timişean, în această după-amiază, în sala Banu Sport, în cadrul Seriei E a Campionatului Naţional de handbal băieţi, juniori 1. LPS Banatul s-a impus cu 40-19 (20-12) în dauna lui CSŞ Lugoj, revenită odată cu acest sezon la nivelul juniorilor mari.

Timişorenii au câştigat astfel al şaptelea lor meci stagional de campionat din 10 apariţii, cu ocazia celei de-a doua etape a returului Seriei E, a 11-a a sezonului, meci în care mai toţi elevii Corneliei Maria Disici au marcat, în frunte cu Andrei Vuia, autor a 8 goluri.

Au mai înscris Jigovan – 5 goluri, Dascaliuc, Homneac şi Dicu, câte 4, Niţă şi Zamfor, câte 3, Custura, Furak şi Iasmin Burac – două, iar Micle, Ursache şi Predoi, câte unul.

Portari ai „Banatului” au fost Teşan şi Iancu, mai jucând Vişan.

La minusuri, Sorin Homneac a suferit o accidentare la deget, sperându-se la recuperarea sa până la ora următorului joc, în intermediara de miercurea viitoare, la Craiova, din etapa a 13-a, după ce în week-end, cu ocazia rundei a 12-a, LPS Banatul va sta.

Totodată, juniorii Banatului au aflat că faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal pentru formaţii de liceu va fi găzduită în acest an de Reşiţa, după ce în anii trecuţi s-a ţinut la Alba Iulia. Turneele judeţean şi interjudeţean vor avea loc în primăvară.

Cât despre oaspetea de astăzi, CSŞ Lugoj, ultimă clasată cu 4 puncte, pe locul 9, unicul succes datând din penultima etapă a turului, pe 11 decembrie, 32-21 cu LPS Arad, echipa lui Adrian Rădoi a marcat în „Banu Sport” prin Denis Dohotor – 5 goluri, Denis Costea 3, Albert Miclăuş 3, Patrick Seiler 3, Emanuel Iacobescu şi Robert Goleţ, cu câte două goluri, şi Cristian Indru – un gol.

Lugojenii au avut liber sâmbătă, în prima etapă a returului, şi vor primi sâmbătă vizita Craiovei, pe care ar putea-o devansa în ierarhie printr-o victorie.

Returul mai are programate încă 7 runde iar LPS Banatul ocupă locul 3 după 11 etape, cu palmaresul 10 7 0 3 402-287 21 puncte, cu 12 avans în faţa Drobetei, pe locul 5, primul fără drept de calificare la turneul I semifinal al Naţionalului.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 3

 


Ultimele articole din categoria Handbal: