Apăsată de statutul de lider, Poli se rătăcește în repriza I și pierde în premieră acasă. Timișoreanul Caba ia punctele, 26-29 CSM București

Cocoțată duminica trecută în premieră în fruntea elitei prin succesul la mustață la Suceava, Politehnicii i s-a confirmat sâmbătă după-amiază în fața unei tribune mai pline în sala ”Constantin Jude” că adesea e mai dificil să te menții ca lider decât să ajungi în vârf, cedând pentru prima dată în 11 meciuri jucate acasă în acest sezon. De regulă ermetici defensiv, ”violeții” au pierdut pasul de la startul ultimei treimi a reprizei I cu 5 goluri încasate la rând în nici atâtea minute, cea care i-a menținut luni în frunte prin înfrângerea Stelei, CSM București, desprinzându-se și mai clar imediat după pauză și rezistând apoi revirimentului polist: 26-29 (11-16).

Altădată coezivă în apărare, Poli a fost descusută și a primit cele mai multe goluri într-un meci din acest sezon, 29, cedând la un handicap maxim egalat de 3 goluri, precum la Turda

 

A treia rundă pe 2018 din returul primei ligi masculine a fost inaugurată sâmbătă de la ora 16:30 printr-un duel al locurilor 1 și 4 între neînvinse din aceeași etapă a 10-a, câștig de cauză având după ce a condus majoritatea timpului finalista ultimelor două ediții de campionat, CSM București. Așa cum le favoriza poliștilor păstrarea fotoliului de lider prin depășirea fostei fruntașe steliste la încheierea rundei anterioare, 24-22 în sala Rapid, tot așa CSM București le-a redeschis astăzi calea spre locul 1 roș-albaștrilor, vicecampioana triumfând și pe Bega după același tipic, prin a se detașa încă din prima parte.

Căci CSA Steaua joacă duminică de la ora 11 la Chiajna cu CSM Făgăraș, având așadar prima șansă de a aborda în calitate de lider încleștarea la vârf de joi de la ora 16:45 din sala ”Constantin Jude”, în etapa viitoare, în fief-ul alb-violeților Timișoarei. Care s-ar putea trezi până atunci chiar pe locul 3, în cazul în care Potaissa va încheia victorios runda în curs, la Turda, marți de la ora 18, cu Dunărea Călărași, ardelenii asigurându-și practic în această seară pătrunderea în sferturile Challenge Cup printr-un 44-24 (22-11) pe teren propriu în manșa I a optimilor cu belgienii de la HC Vise BM, un allegretto cu Cîntec autor a 10 goluri între cei nu mai puțin de 14 marcatori ai galben-albaștrilor lui Gal.

”Violeții” lui Pero Milosevic n-ar avea însă probabil prea multe împotrivă să-i primească fie și de pe locul 3 pe steliști, nu de alta dar parcă n-au fost tocmai în pielea lor în calitate de primi clasați, cu toată susținerea în plus deținută după-amiază în tribuna din ”Constantin Jude”.

Mai degrabă furnizori de surprize și greu de învins, nuci tari pentru principalele aspirante la finale, priindu-le așadar mai mult combativitatea de pe turnantă, poliștii n-au fost chiar în apele lor în calitate de proaspeți lideri, iar astfel nici șansa nu le-a prea surâs.

Amatorilor de handbal le-a plăcut în schimb ideea elevării bănățenilor în frunte, ceea ce i-a adus în consecință în număr mai mare la sală, completarea fiind oferită pe măsură și cu voci puternice de fani viola, ingrediente pentru o tentativă de succes de a conserva invincibilitatea pe teren propriu.

Se întâlneau însă două dintre cele 3 câștigătoare în primele două etape din noul an iar învingătorii la limită din Banat n-au izbutit ceea ce nu reușeau în respectivele runde nici fostele oponente ale elevilor timișoreanului Vlad Caba, și anume să o țină în frâu pe CSM București în repriza I.

Căci cei din capitală se desprindeau de CSU Suceava cu 18-9 la pauză, suficient pentru ca oaspeții să revină cel mult până la 24-21, iar de steliști cu 15-8 după primele 30 de minute de luni seară, de-ajuns pentru un triumf la două goluri diferență.

Neînvinsă de 3 luni, 32-23 pentru HC Odorhei pe 11 noiembrie, vicecampioana din capitală s-a detașat tot în prima parte și la Timișoara, 11-16, cu o rapidă completare imediat după pauză prin primele 3 goluri consecutive, ceea ce s-a dovedit în cele din urmă a fi din nou suficient pentru un alt succes cu 3 avans și încă 3 puncte.

Ca parte pozitivă, dat fiind că într-adevăr îi surâde mai degrabă rolul celui arțăgos și care, venind din urmă, nu se lasă, Poli a probat practic capacitatea de revenire, de la 11-19 la 19-22, semnat de Fenici în minutul 42, amenințând în ultimele nici 10 minute cu 3 apropieri la două handicap.

Dubla finalistă la zi a ligii se văzuse probabil deja cu toți sacii în căruță, ca și lipită în ierarhie la un punct în urma timișorenilor, ușurându-le acestora eventualitatea unui reviriment, dar consistența în profunzime a efectivului deținut de bucureșteni și banca mai lungă s-au făcut resimțite spre final, conservând avantajul: 26-29.

Drept urmare, Poli a clacat în premieră acasă tocmai în noua sa postură de lider, pe când CSM a adăugat ultimelor ieșiri sub scut, 28-21 la Baia Mare și 23-23 la Constanța, de la finele stagiunii de toamnă. În plus, bucureștenii au semnat ”dubla” directă în sezonul regular, dat fiind și acel încrâncenat 23-21 (12-9) de la finele lui septembrie.

Pe muchie a fost și debutul de meci din retur, ”violeții” preluând în 3 rânduri conducerea iar CSM de 4 ori tot la limită, cu un prim adaos în minutul 19, scor 6-8. Parcă tot mai precipitați, timișorenii și-au lepădat bunul obicei de a se apăra ermetic, iar nici poarta nu le-a mai sărit la fel în ajutor, Savic fiind ceva mai inert, teren fertil pentru elevii lui Caba în a descoase gazdele. Cu 5 goluri consecutive până în minutul 24, scor 7-13, vioară întâi fiind elevul timișoreanului și la Odorheiu Secuiesc, Onyejekwe, înălțat în voie.

Gazdele au reușit totuși să echilibreze disputa în minutele dinaintea pauzei, cu angajări pentru Lasica, sperând la mai bine la reluare. N-a fost însă cazul, Onyejekwe dând de înțeles că oaspeții din capitală nu sunt o garnitură doar de prima repriză, alte 3 reușite la rând stabilind diferența record a încleștării de prima jumătate din play-off: 11-19. Multe aveau de-a face cu apărarea dispusă de Caba, luând din scurt piesele forte poliste și scurtcircuitându-le traseele, fără sorți de izbândă pentru un fost component al celor de la CSM, Krsto Milosevic.

Galeria viola a simțit delicatul moment și a indus freamătul întregii tribune, trezind orgoliul rănit al liderului în căutări. Surprinzător, apropierea s-a conturat pe mâna lui Vuk Milosevic, a doua serie a sa de reușite consecutive comprimând cel mai mult handicapul, 24-26 în minutul 52. Totul devenea posibil dar, vorba antrenorului Pero Milosevic la final, ”contra unei asemenea echipe e dificil să recuperezi”, furnizând totodată și explicația prin a aprecia că pe bucureșteni îi vede la o adică în finală. N-ar fi nimic nou.

Și șansa mai poate ține de regulă cu cei în avantaj, beneficiari și ai unor favorabile recuperări pe respingeri de portar, dar în linii mari vizitatorii și-au făcut mai bine pașii, valorificându-și ca atare arsenalul mai complet. Una peste alta, SCM Politehnica a primit cele mai multe goluri într-un meci din acest sezon, 29, cedând la un handicap maxim egalat de 3 goluri, precum la Turda, atunci cu 27-24.

După o prelungită serie invincibilă cu prestații pe alocuri pe val, un inevitabil eșec aștepta fără doar și poate la cotitură, acesta venind sub forma unei bătălii din retur, parte a unui război ce se va ascuți în special în play-off, anticipat ce-i drept de pe poziții fortificate de grupările care și-au permis preluarea pieselor descompusei HC Odorhei, nu și Poli, nepermițându-și luxul.

Punct și de la capăt pentru alb-violeți, Pero Milosevic admițând pe bună dreptate superioritatea lui Onyejekwe&Co dar și remarcând că ”a fost un arbitraj bun pentru o echipă care joacă în deplasare”, în vreme ce Vlad Caba a adăugat un alt triumf în ”Constantin Jude” în calitate de vizitator, acum însă în premieră cu CSM București, după izbânzi în trecut cu recent retrasa HC Odorhei: ”Mă bucur de victorie dar și pentru că a fost un joc frumos, disputat, bun din punct de vedere tehnic, deși au fost câteva greșeli. E un teren foarte greu. Suntem prima echipă care câștigă aici! Dar felicit și parcursul Politehnicii! Victoria e importantă, căci ne apropie sau chiar urcă pe podium, dar e o victorie de parcurs, deoarece mai sunt meciuri de jucat. Nu se poate spune însă că nu a mers jocul în partea a doua, doar că sunt și momente mai puțin bune. Nu știu dacă azi a fost cea mai bună zi dar mie-mi place că arată bine ca spirit de echipă, de luptă”.

SCM Politehnica – CSM București 26-29 (11-16)

În repriza I: 0-1 Militaru / 1-1 Orbovic, 2-1 Marjanovic / 2-2 Tioumentsev / 3-2 Fenici / 3-3 Tioumentsev, 3-4 Onyejekwe / 4-4 Vuk Milosevic / 4-5 Onyejekwe / 5-5 Vuk Milosevic, 6-5 Lasica / 6-6 Tioumentsev, 6-7 Georgievski, 6-8 Rotaru / 7-8 Șania / 7-9 Ramba, 7-10 Negru, 7-11 Ramba, 7-12 Militaru, 7-13 Onyejekwe / 8-13 Șania / 8-14 Humet / 9-14 Lasica, 10-14 Lasica / 10-15 Onyejekwe / 11-15 Lasica / 11-16 Humet.

Scor la pauză: 11-16

În repriza a II-a: 11-17 Onyejekwe, 11-18 Georgievski, 11-19 Rotaru / 12-19 Șania, 13-19 Orbovic / 13-20 Humet / 14-20 Marjanovic / 14-21 Georgievski / 15-21 Șania, 16-21 Marjanovic / 16-22 Șomlea / 17-22 Vuk Milosevic, 18-22 Vuk Milosevic, 19-22 Fenici / 19-23 Onyejekwe / 20-23 Orbovic / 20-24 Șomlea / 21-24 Cîmpan / 21-25 Tioumentsev / 22-25 Șania – 7 metri / 22-26 Onyejekwe / 23-26 Vuk Milosevic, 24-26 Vuk Milosevic / 24-27 Hrastnik / 25-27 Ștefan / 25-28 Ramba / 26-28 Vuk Milosevic / 26-29 Hrastnik.

Rezultat final: 26-29.

Marcatori: Poli (8): Vuk Milosevic 7 goluri (2 în repriza I + 5 după pauză), Șania 5 (2+3), Lasica 4, Orbovic 3 (1+2), Marjanovic 3 (1+2), Fenici 2 (1+1), Cîmpan 1 (0+1), Ștefan 1 (0+1).

CSM (10): Onyejekwe 7 goluri (4+3), Tioumentsev 4 (3+1), Georgievski 3 (1+2), Ramba 3 (2+1), Humet 3 (2+1), Militaru 2, Rotaru 2 (1+1), Șomlea 2 (0+2), Hrastnik 2 (0+2), Negru 1.

 

Clasamentul actualizat și programul etapelor a 18-a și a 19-a, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Handbal: