Ar trebui s-aplaudăm, cu urale, pentru anunţarea finalizării „Sălii Polivalente” a Timişoarei pentru 20 iunie, când termenul de predare e de fapt octombrie 2012!?

Iar s-a bătut zilele trecute toba despre ajungerea la liman cu construirea „Sălii Polivalente” din Timişoara, înaintându-se acum şi o dată de finalizare, 20 iunie, şi nu-i de mirare că iluştrii noştri aleşi îşi permit luxul să mai rişte şi în continuare în privinţa trâmbiţării unui nou termen de predare, destul de aproape, păzea!, căci orice poate fi pare-se îndesat pe gâtul cetăţeanului român, însă noi, încercaţi cu deceniile fără o masă a presei în „Olimpia”, ulterior „Constantin Jude”, măcar cu o priză, sau fără vreo cabină pentru colegii din audio-vizual, preferăm până atunci să reamintim că promisiunea iniţială, în scris şi la vedere, era pentru octombrie 2012, de când au trecut 16 luni. Motiv pentru care…

… în semn de reamintire a întârzierii cu complicaţii ţinând de intrări ale contractanţilor în insolvenţă, sistări de finanţări de la „centru” şi toate cele, menţinem până când vom putea pătrunde în incintă consemnarea realizată de Sporttim la faţa locului în ziua în care respectiva construcţie ar fi trebuit, spre binele încercatului sport timişorean, să fie predată la cheie în urmă cu aproape un an şi jumătate, publicată fiind în rubrica de sine stătătoare COLŢUL ALB-VIOLET, din prima pagină. Pentru că alb-violet sunt culorile unei grupări fanion şi de tradiţie a sportului bănăţean, campioana naţională din 1991 pe semicercul masculin, iar noi, sub titlul „Finalizarea, în… ceaţă. Termenul: octombrie 2012! Glumiţi!?”, reliefam la vremea respectivă că lucrători nici cât un lot de handbal nu trudeau pe-atunci, pentru că n-aveau din ce şi cu ce, pe unde Fenici, Grasu sau Stan ar fi trebuit să arunce la poartă măcar în returul ediţiei 2012-2013.

Asocierea S.C. Marrati Construcţii SRL, conform panoului de la intrarea pe şantier, a intrat demult în... prelungiri fără ştirea arbitrului

 

Dar iată că toţi cei 3 marcatori de-atunci sunt deja de mult timp ajunşi pe la alte cluburi din Liga Naţională, iar Timişoara tot cu „Polivalenta” nefinalizată a rămas, şi nu departe de stadiul lucrărilor remarcat atunci de noi, aşa încât nu doar republicăm consemnarea din octombrie 2012, conservată în „Colţ”, dar şi şfichiuim nonşalanţa factorilor decizionali de a mai readuce liniştitor în discuţie un nou termen de predare, de parcă ar aştepta aplauze cu osanale că a fost anunţat pentru peste doar 4 luni, şi nu la sfântul aşteaptă, când de fapt întârzierea la unicul ansamblu sportiv cât de cât major din ditamai Timişoara ultimelor decenii e cât Casa Scânteii, neîncăpând sub restrânsa boltă a „Polivalentei”.

Măcar de impostorii ar tăcea, că-s ei cadre didactice, tractorişti sau împachetători de fum, dar tot ţin neapărat s-arunce praf în ochi.

Sau poate că lăudăroşenia cu apropiatul termen de predare şi scuzele explicative legate de întârzierea lucrărilor au de fapt de-a face cu faptul că până şi şcolarii ar sufla de-acum în iaurt la sarabanda megalomanicelor anunţuri, la fiecare câteva luni, ba despre un nou bazin de înot de dimensiuni olimpice, ba despre un nou stadion cu locuri pe scaune, ba despre o mai mare sală a sporturilor, toate fabuloase dar lipsind cu desăvârşire, cu anii şi deceniile, într-un oraş în care bazele sportive au cedat teren pe capete, într-o acaparare de teritoriu total lipsită de fair-play şi scrupule, ba chiar cu alte conotaţii, apropo de interzicerea prin lege a înstrăinării şi schimbării destinaţiei suprafeţelor dedicate sportului. Dar, sic!, „Polivalenta” e amplasată în preajma unicului Liceu cu Program Sportiv din România care, culmea, deşi are handbalul ca disciplină propritară, nu deţine propria sală pentru sportul pe semicerc, neajuns nerezolvat cu zecile de ani. Ei şi!?, veţi exclama, ce mai contează!?, căci totul e ca „gipul” să fie parcat pe trotuar, cât mai aproape de intrare, poponeţul Moftangiului simandicos român să fie cât mai călduţ pe şezut, iar guşa de nesătul cât mai rotofeie, ţucă-i mama de nenorociţi-nefericiţi.

Nu ne mai tocim însă buricul degetelor, căci ipocrizia şi iresponsabilitatea sunt în floare, distanţa închipuiţilor de realităţile factuale e tot mai mare iar legislaţia e doar un petec de hârtie într-un stat care şi-a pierdut până şi suveranitatea, printre multe altele, în favoarea unui draconic monolit totalitar unional, ci republicăm consemnarea din urmă cu 479 de zile. E de actualitate…

*

Din ciclul mari regizori, mari actori, cu statul şi aleşii construirii obiectivului în prim-plan. O vorbă şi mai multe fotografii despre una dintre întîrzierile stas şi la modă în România în ceea ce priveşte finalizarea execuţiei unui proiect cu finanţare din bugetul de stat, în aşteptare în acest caz fiind… sportul.

Unul dintre foarte puţinii lucrători aflaţi în împrejmuire păşeşte pe unde ar urma să fie terenul de joc al sălii şi încerc să-mi imaginez cum s-ar fi înălţat în acelaşi loc un Fenici, Grasu sau Stan în ultimele jocuri ale poliştilor acasă în tur, şi anume cu Dinamo şi campioana HCM Constanţa, pe 24 noiembrie şi la început de decembrie, asta dacă termenul de execuţie expirînd zilele acestea ar fi fost respectat.

Să fie oare din retur? Sau din vara viitoare, odată cu o nouă ediţie a „Cupei Politehnica”?Cert este că au fost „turnate” tribunele, de-o parte şi de alta, pe lungimea terenului, iar clădirea vestiarelor este ridicată în roşu, pe cînd capătul dinspre frontul stradal al arterei Profesor Doctor Aurel Păunescu-Podeanu, ce leagă Aleea Ripensia de Calea Buziaşului, este doar o însumare de fier-beton iar structurile acoperişului aşteaptă zgribulite într-un colţ…

Fotoreportajul de mai jos vine nu doar în clipa expirării termenului de execuţie a unuia dintre extrem de rarele proiecte pentru sportul timişorean, bineînţeles, nepredat la termen, ci şi pe fondul altor nevricoase, belicoase şi oricum mult prea întîrziate bătăi de tobă cu iz mai degrabă mercantil-populist decît obştesc, despre oarece bazine olimpice şi alte măreţe planuri şi viitoare înfăptuiri pentru pasionaţii arenelor, de parcă n-am fi trăit cu toţii într-un oraş în care ceea ce ar fi pentru alţii patrimoniu-tezaur, un ILSA sau tribuna de lemn de pe UMT, pentru a nu mai reaminti de nenumăratele baze sportive sau locuri de agrement pur şi simplu smulse comunităţii, a fost pulverizat cu buna ştiinţă şi complicitate a cam aceloraşi impostori.

Totul s-ar potrivi ca moment şi timp, în 2013, cu poliştii urmînd a intra în drepturi depline în recent înfiinţata Ligă Profesionistă de Handbal şi cu o „Polivalentă” proprie, ridicată cu fonduri de la bugetul de stat şi alipită unei baze sportive aparţinînd unei instituţii ministeriale, UPT, mai urmînd a se fundamenta şi coabitarea, cu clubul dorit profesionist chiriaş la… stat, în mult visata sală, aspect pe marginea căruia vom reveni prin a încheia această descindere a noastră la „Baza 2”.

Ne referim la Sala Polivalentă de 2.200 de locuri de care ar fi trebuit să beneficieze încă de pe-acum Universitatea Politehnica Timişoara, şi mai exact mai ales prim-divizionara de handbal masculin CS U Politehnica, dar care viitoare construcţie, amplasată în extremitatea estică a Bazei 2 a UPT, părea a fi pe ceaţa deasă de astăzi cu atît mai departe de festivul moment al predării cheilor şi tăierii moţului.

N-am fost tare miraţi cînd, la ora conferinţei de presă convocate de gruparea alb-violetă pe semicerc, în anticiparea „Cupei Politehnica”, din august, nu s-a suflat o vorbă despre mult rîvnita nouă sală şi despre stadiul lucrărilor, asta după ce la acelaşi moment din 2011 se pomenea cu optimism şi fără dubii despre trecerea poliştilor în propria incintă începînd cu toamna acestui an, şi am bănuit că amfitrionii noştri cam ştiau deja prea bine că în România nu doar mersul trenurilor este maculatură pentru naivi şi un păcat la adresa fondului forestier, mai ales cînd depinzi de finanţări din bugetul de stat.

Pe panoul de la poarta de acces în şantier, imaginea virtuală a sălii cu bolta arcuită este cît se poate de ispititoare şi nu ne îndoim că viitoarea „Polivalentă” va fi o cochetă frumuseţe, dar ultimele două rînduri ale înştiinţării de pe tăblie te readuc cu picioarele pe pămînt…„Data începerii construcţiei: Octombrie 2010”… „Termen de execuţie: 24 de luni”.

Fără a vrea să fim cârcotaşi, în condiţiile în care există o marjă de interpretare, şi dacă s-ar fi demarat lucrările abia în ultima zi a amintitei luni, pe 31 octombrie 2010, şi termenul de predare tot ar trebui să fie 30 octombrie 2012, adică… marţea viitoare, aşa încît am ţinut să vedem cum arată vestiarul viitorilor oaspeţi ai Timişoarei prin eurocupe.

Dar concluzia este că, la numărul infim de lucrători prezenţi astăzi pe şantier, unul aşteptînd în automacara doar-doar să-i indice cineva să înceapă să amplaseze structurile metalice ale viitorului acoperiş, doi probabil sporovăind într-un autoturism, trei trebăluind una-alta pe treptele uneia dintre tribune şi un altul păşind, aşa cum pomeneam, pe unde cîndva vor transpira Fenici&Co., este ca şi imposibil, probabil şi dacă ar ateriza un detaşament chinez în totuşi aspra iarnă carpatină, ca alb-violeţii pregătiţi de Vuckovic şi Dumitru să fi scăpat la ora primului meci din retur, cel cu CSM Bucureşti, de vechea sală „Constantin Jude”, cea împărţită pe rînd de cîte 3 echipe de baschet respectiv handbal, asta în condiţiile în care polisportiva Timişoara nu se sinchiseşte de ramura sportivă pe nume volei.

[…]

Să fie într-un ceas bun în 2013, şi cu trecerea la profesionism, şi cu debutul în noua sală, dintr-un punct jurnalistic de vedere noi sperînd ca „Polivalenta” să aibă o autentică masă a presei, nu doar o tăblie fără surse de curent electric, invadată de primul sosit, primul servit, precum şi de coji de seminţe, la plecare, cazul din „Constantin Jude”…

… Cît despre faptul că pentru a imortaliza nişte clişee cu o construcţie din bani publici încă departe de a fi finisată a trebuit să aflăm, fără „Bună ziua!” şi textual, cum că „pe vremea lui Ceauşescu te-ar fi legat pentru aşa ceva!”, nici nu ne mai autoadresăm întrebarea fără rost dacă s-a murit degeaba pe malurile Begăi în decembrie ´89, ba chiar pe artera limitrofă Surorile Martir Caceu, căci răspunsul nu mai stă demult pitit în ceaţă, ci pur şi simplu ne înfiorăm spre ceea ce ne îndreptăm. În pas sprinţar.

Pentru conformitate, pe panoul şantierului mai stă scris, printre altele, şi „Constructor: Asocierea S.C. Marrati Construcţii SRL””.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + patru =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: