Barele! ”Banatul”, înclinată pe final în fața celor de sub Turnul Chindiei, dar timișorencele revin la Roman, la finalele… ONSȘ

LPS Banatul Timișoara a pierdut astăzi de la ora 15 și al treilea joc succesiv în tot atâtea zile la turneul semifinal național al junioarelor 1 la handbal feminin, 26-31 (11-10) cu CSȘ Târgoviște, rămânând astfel cu un unic succes în cont, adjudecat marți, la debut, contra constănțencelor.

sigla-frh-mare

 

Interesant, deși sunt eliminate din lupta pentru calificarea la turneul final național FRH la categoria 1996/97, timișorencele vor reveni în perioada 7-10 mai la Roman, unde au evoluat în această săptămână, pentru a se alinia între cele 8 formații la startul turneului final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar pentru licee din mediul urban, competiție paralelă, sub egida MECTS.

”Banatul” a ratat astăzi foarte mult în partea a doua, când a ochit de opt ori barele, patru atacuri la rând lovindu-se de… cadrul porții dâmbovițencelor. ”Ne-a costat indisciplina în atac”, a punctat antrenorul Cosmin Zgîrdea.

Bănățencele au preluat frâiele pe tabela de marcaj înaintea pauzei dar le-au cedat de puțin după reluarea jocului, și pe fondul unor eliminări, până în minutul 47, după care s-a mers umăr la umăr până cu 7 minute înainte de final, care le-a aparținut oponentelor, și în urma altor două eliminări la LPS.

Deși cu probleme medicale, Istrate a jucat și a marcat de două ori, din 6 aruncări, la fel și Pîrpăliță, bandajată la deget, cu un gol din 7 tentative, dar și două eliminări temporare. Celelalte goluri le-au aparținut căpitanului Kovacs, cu 6 reușite, ca și Roșu, autoare și a 8 ratări, Pantea înscriind 5, Coca 3, Țarina două și Ștef un gol.

”Banatul” a primit acceptul FRH de a juca ultimul ei meci la Roman mâine de la ora 8,30, dimineața, în loc de 16,30, conform programării inițiale, pentru a putea reveni spre casă în cursul sâmbetei, pe lumină, drum de întoarcere ce se anunță anevoios, datorită blocării pasurilor montane din cauza căderilor de ninsoare în zonă. La Roman este extrem de frig, cu vânt care ”te ia pe sus”. Timișorencele vor juca dimineață tocmai în compania gazdei LPS Roman, care încheie la această oră programul zilei 4, în derby-ul neînvinselor, cu CSȘ Dinamo Brașov: fiecare are câte 3 succese.

Două victorii au băimărencele și CSȘ Târgoviște iar LPS Banatul – una și CSȘ 1 Constanța, nici una. Primele două echipe obțin calificarea la turneul final.

* În grupa de la Buhuși, Universitatea Reșița a trecut astăzi tocmai de gazda Handbal Club, cu 34-26, acumulând 3 victorii din 4 apariții, pe poziție de calificare. Mâine, cărășencele joacă ultimul meci în Moldova, cu CSȘ 6 București, a treia în ierarhie, la ora actuală pe teren în fața învingătoarei la rând în 3 meciuri Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: