Ce-je-te, gîndeşte-te! CJ Timiş face caz că susţine prim-divizionarele locale dar revenirile lui Minaur şi Neptun Constanţa reamintesc de… U Timişoara

În incinta stadionului „Gheorghe Răşcanu”, din Ronaţ, o imensă flamură desfăşurată pe verticală la jocurile campioanei naţionale de rugby RCM mvt UV Timişoara te anunţă albastru pe alb că CJ Timiş susţine echipele prim-divizionare din sportul timişean. Pînă aici, toate bune, dar cui lăsăm totuşi vreo secund divizionară ajunsă la greu şi practic condamnată la uitare, chit că are un palmares spulberîndu-le pe toate celelalte la un loc ale arenei de pe Bega!? Mai jos, o temă de reflecţie, cu date, exemple, comparaţii între oraşele cu prim-divizionare, dar şi argumente…

Toată discuţia pleacă de la necesitatea de a investi în sport, ca şi condiţie sine-qua-non – mai ales în ziua de azi – pentru a nădăjdui să culegi ulterior nişte roade. Desigur, ca orice investiţie, şi mai ales în sport, imprevizibil prin natura sa, aceasta implică riscuri şi eventualitatea neatingerii dezideratelor sperate, dar uneori, anumite cazuri limită, să le spunem speciale, necesită măsuri speciale.

Universitatea Timişoara, echipa de handbal feminin, campioană republicană în 1969, pe tabloul din holul FEFS, UVT. Cîteva dintre componente aveau să joace şi în finala europeană din 1973

 

Iar Timişoara şi Timişul, care prea uşor şi în necunoştinţă de cauză au neglijat de dată recentă, din ignoranţă, un anumit palmares cum puţine echipe din sportul românesc au, precum şi soarta actuală a împovăratei purtătoare a respectivei glorioase tradiţii, ar putea lua în această primăvară exemplu de la două oraşe din ţară, şi acestea, nota bene, cu mai performante formaţii, pe podium sau chiar campioane între prim-divizionare, oraşe care au susţinut însă și revenirea la lumină, din catacombele ligii secunde, a unor nume cu rezonanţă. Adică a fost loc pentru toţi la masă, că doar se trăieşte într-o comunitate…

Celebra Minaur, cîndva o forţă pe semicercul masculin românesc, revine pentru Baia Mare sub iniţialele HCM după 2 ani de restrişte în eşalonul doi, întorcîndu-se acolo unde-i este locul, în elită, a cărei campioană era în anii ´90, şi mai nou cu tot cu golgeterul ultimei ediţii a Ligii Naţionale, Andrei Grasu, înhăţat tocmai de la… Timişoara.

Universitatea Neptun, pînă anul trecut vreme de 32 de sezoane la rînd pe prima scenă a semicercului feminin, acum cu tot cu timişoreanca Oana Ionescu în partitură, revine şi aceasta pentru Constanţa într-un acelaşi eşalon cu de exemplu Oltchim.

Şi să nu ne închipuim nici că respectivele grupări au repromovat pe speze proprii, fără o adecvată susţinere la nivel local, nici că oraşele şi judeţele respective n-ar avea alte formaţii în care să pompeze preţioase resurse, maramureşenii ţinînd alte două vicecampioane naţionale la zi, în rugby respectiv handbal feminin, plus o ocupantă a locului 4 în Divizia A1 de volei masculin, iar constănţenii mîndrindu-se cu 6 prim-divizionare, dintre care două campioane ale ţării, la fileul băieţilor respectiv în handbalul masculin, plus o medaliată cu bronz, tot la volei.

Comparativ, prin această declaraţie de susţinere doar a prim-divizionarelor, sloganul Consiliului Judeţean Timiş sună elitist – şi măcar de-ar fi cu adevărat cazul! – dar mai ales discriminatoriu şi nerespectînd principiul incluziunii, vrînd parcă să le facă uitate și să nu se identifice cu mai contraperformantele sale echipe din bătătură. E drept, tot 6 prim-divizionare ţine şi Timişoara, printre care şi o campioană a ţării, la rugby, dar ar fi totuşi de specificat că BC Timba s-a ridicat mai mult şi mai mult pe resurse din mediul privat iar CFR Timişoara, la fotbal feminin, a fost finanţată din banul public local cît de mai multe… ciorbe, pentru a nu mai aminti că de exemplu în volei şi polo nu mai prea existăm sau chiar deloc, ceea ce s-ar părea că n-ar sinchisi pe mai nimeni şi în privinţa handbalului feminin.

Ca multe alte aspecte din societatea românească gîndite cu picioarele şi puse în aplicare doar din inerţia respectării unor canoane, adică tot fără cap, responsabilii de la CJT se ascund în umbra unei dubioase şi păguboase legislaţii ce ar stipula că n-ar putea fi alocate fonduri pentru alde secund-divizionare, decît într-un cadru de asociere prin acţionariat, respectivii neînţelegînd absolut deloc – şi asta pentru că nu au un contact veritabil cu realităţile arenei sportive – că uneori unica soluţie pentru a oferi o rază de speranţă stă într-o investiţie.

Dacă dumnealor aşteaptă ca o echipă căzută în ruină şi fără susţinere să se ridice pe propria-i sudoare la nivelul la care i s-ar accepta o finanţare, atunci pot să aştepte mult şi bine, deoarece s-au pierdut deja nişte tempouri, nu unul sau doi ani, ca în cazul Neptunului sau al Minaurului, iar situaţia a devenit între timp mult prea disperată pentru a nu i se acorda o consideraţie cu totul aparte. Şi n-a ajuns să fie disperată doar şi numai pentru că s-ar fi aruncat pe lîngă poartă într-un moment cheie sau s-ar fi călcat semiercul, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun…

Practic, aşteptîndu-se de la o biată iapă să se mai ridice singură pe propriile-i vlăguite membre, după ce i-au fost cîndva retezate, prin aceeaşi suficienţă şi subfinanţare, e ca şi cum i-ai semna condamnarea. La pulsul aproape zero al subsolului ligii secunde.

Dar ceea ce face Timişoara, ca şi comunitate, este să ignore că echipa de handbal feminin Universitatea, fie şi penultima în liga a doua, are totuşi în palmares peste 10 titluri de campioană a României, ceea ce nici o altă formaţie de pe Bega n-a reuşit, nici pe departe, precum şi eventuri campionat – cupă, dar şi o finală a celei mai puternice competiţii continentale, Cupa Campionilor Europeni, o mai veche versiune a întrecerii în a cărei aceleiaşi finală Oltchim s-a opintit degeaba să ajungă în acest 2013.

Asemenea foste performanţe ar fi ridicate la loc de cinste şi preţuite ca atare, poate chiar cu fotodocumente de arhivă într-un colţ rezervat sportului pe panoul de onoare al urbei, dar în fapt aceste reușite nici nu prea există în mentalul colectiv, pentru a nu mai vorbi despre păcatul necunoştinţei de cauză al aleşilor locului, cei cu pîinea și cuțitul în mînă, decidenţi ai alocării contribuţiilor financiare dar habarnişti în privinţa trecutului Universităţii la handbal feminin.

Cît a cucerit România şi aproape şi Europa, Universitatea era încurajată la Timişoara şi... din copaci. Actualmente, lăsată parcă inconştient să crape, Universitatea îşi tîrîie zilele în subsolul ligii a doua, fără posibilităţi de redresare, în absenţa unei infuzii de capital. Care se tot lasă aşteptată. Bine că-s "fonduri" şi "resurse" pentru toate idioţeniile...

 

Universitatea a fost bună pentru Timişoara atîta vreme cît i-a tot înălţat numele pe prima treaptă a handbalului feminin românesc şi cît i-a purtat renumele pe căi europene, într-un an pînă în semifinalele Cupei Campionilor, într-un altul chiar pînă în finală, dar acum mai nimeni nu mai vrea să ştie de această echipă. O atitudine nedemnă de un oraş cu pretenţiile şi închipuirile Timişoarei, afișînd o abordare laşă şi iresponsabilă. E ca şi cum ţi-ai lăsa în ruină statuia unui înaintaş, şi chiar păcat că în ditamai urbea cu veleităţi de mare buric cultural continental, plină de baruri şi cluburi de noapte, nu s-a găsit un metru pătrat pentru a se reaminti încrustat că într-un aprilie ´73 vreo 10 fete şi antrenorul lor au dus echipa Universităţii, da, a Universităţii, şi nu a IGOT-ului, între cele mai bune două din Europa. Se întîmpla în vechea „Olimpia”…

Cum putem cu nonșalanță tînji la alte mari performanţe sportive, cînd uităm de fapt şi neglijăm foste izbînzi aproape imposibil de repetat!? Cel mai lesne poate fi să ţii sau să sprijini o echipă „în defilare”, dar de ce nu ţi-ai asuma provocarea de a încerca să ridici pe cineva ajuns la anaghie, mai ales dacă este vorba despre o fostă nestemată rătăcită acum în praf!? Căci multe pot fi circumstanţele care să te coboare în acel praf, pe ale vieţii valuri: inerentele suişuri şi coborîşuri.

Dar aleşii, deseori disociați de realităţile în care nu par a se regăsi, vor ridica şi pe mai departe pufoasele lor degetuţe pedichiurate pentru aceleaşi risipitoare cheltuieli deseori fără sens şi noimă, încorsetaţi în legi şi hîrţogăraie concepute de capete mai mult sau mai puţin seci, însă pline de aere.

Ce-je-te, gîndeşte-te! Ce-je-te, trezeşte-te! Și nu doar CJT…

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + cinci =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: