Constantin Ștefan, antrenorul Politehnicii, înaintea vizitei Minaurului: ”Fiecare și-a făcut strategia, noi am optat să nu plecăm de-acasă, și pentru că primul joc oficial e aici…”

Constantin Ștefan, antrenorul principal al alb-violeților, a prefațat astăzi de la 16,20, înaintea antrenamentului handbaliștilor Politehnicii Timișoara, debutul oficial în 2015, dat miercuri de la ora 17 de etapa a treia din retur, acasă cu Minaur Baia Mare.

Antrenorul polist Constantin Ştefan

Antrenorul polist Constantin Ştefan

 

 

 

”Poli” va juca însă în campionat și duminică de la ora 17, la Turda, cu Potaissa, în runda a XVII-a, clujeni care evoluează joi de la 17,30 (DIGI Sport) la Constanța.

A fost așadar mini-conferința de presă onorată de Halcă, ale cărui cuvinte au fost publicate într-o altă consemnare, și antrenorul Constantin Ștefan, după ce Sporttim v-a prezentat în exclusivitate la prânz un interviu in extenso cu băimăreanul de 21 de ani de pe extrema dreaptă a ”violeților”, Călin Leordean.

Ștefan a admis încă din start că ”timpul a trecut și iată că practic vom juca două meciuri într-o săptămână, iar primul este chiar un derby de tradiție, cu Minaur, în același timp foarte greu dar și important”.

”Meciul l-am pregătit ca pe un derby, i-am încărcat cu tot ce înseamnă plan psihologic, pentru noi fiecare meci rămas e precum o finală, și trebuie tratat ca atare, cu dârzenie, iar chiar dacă Minaur este lider, o echipă foarte bună, noi ne dorim victoria, și avem mare nevoie de puncte!”

Întrebat de jocurile de verificare, doar unul pentru CH CSU Politehnica, 49-29 miercurea trecută cu CSM Oradea, față de cantonamentul cu 3 meciuri al maramureșenilor dubli învingători în Peninsula Istria, în Croația, de unde au revenit lunea trecută, Constantin Ștefan a explicat: ”Fiecare și-a făcut strategia pregătirii, noi am optat să nu plecăm de-acasă, mai ales pentru că primul meci oficial e aici, și am preferat să jucăm un meci de verificare, sper să se vadă ceea ce am pregătit și pe teren, și sper ca spectatorii, așa ca și cu Dinamo, să vină în număr cât mai mare la meciul cu Minaur, pe care suntem pregătiți să-l câștigăm!”

Întrebat și în privința remarcii antrenorului danez al Minaurului, Lars Walther, cum că ”Poli” e una dintre formațiile spectaculoase ale Ligii Naționale, tehnicianul bănățenilor a mai zis: ”Echipa este una spectaculoasă prin prisma jocului prestat dar în ceea ce-i privește pe sportivi, prin prisma exprimării lor în teren, tendința noastră este să practicăm un handbal modern, să aplicăm ce am antrenat, dar acest joc să fie concretizat și cu victorii. Am cedat mai multe meciuri la unul-două goluri, pe care puteam să le tranșăm în favoarea noastră. Sper ca spectaculozitatea să se concretizeze și în puncte!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Handbal: