Constantin Ștefan, salutând ”spiritul de luptă” contra Potaissei, prefigurează vizitarea nou-promovatei: ”În primul rând să recuperez echipa, căci ne așteaptă un drum foarte lung!”

Glasul antrenorilor, după CH CSU Politehnica Timișoara – Potaissa 31-28, la pauză 15-12, în etapa a IV-a a Ligii Naționale de handbal masculin, prim triumf alb-violet în ”Constantin Jude” în elită în dauna turdenilor după 3 sezoane, salutat de antrenorul Constantin Ștefan prin a remarca ”spiritul de luptă și de echipă, o nouă față a Timișoarei”. Aflată la mijlocul unei serii de foc, cu 3 meciuri în 7 zile, dintre care două la Baia Mare și Vaslui, departe, departe…

Horațiu Gal s-a arătat a fi mai laconic în spusele sale, admițând însă cu fair-play superioritatea alb-violeților: ”A fost un joc foarte disputat, în care ambele echipe și-au dorit victoria, dar Poli a fost peste noi. Au fost momente când ne-am apropiat la un gol, zic că destul de multe, dar am risipit mingile, am făcut greșeli neforțate, ceea ce a făcut ca Poli să meargă din nou în avantaj 3-4 goluri pentru Timișoara”.

”Ne-am impus din punct de vedere fizic, tactic, într-un meci într-adevăr tensionat, pentru că au fost câteva decizii care ne-au dezavantaj și au iritat întreaga echipă, dar am reușit să gestionăm momentele în care ne-am pierdut concentrarea, și am învins, și printr-o zi de excepție a lui Tudor Stănescu. Dar în egală măsură țin să felicit întreaga echipă, că a reușit după meciul de la Baia Mare și un drum foarte greu, în două zile, să se recupereze, și astăzi, cu o atitudine de învingător, a obținut punctele, pentru care nu pot decât să-i felicit, sunt fericit. Sunt mulțumit de această dată!”, a spus antrenorul alb-violeților.

Întrebat dacă mai rezistă în acest ritm, agitându-se permanent pe marginea terenului, de parcă ar vrea să intre la rândul său în joc, precum în zilele când arunca la poartă, Cosntantin Ștefan a răspuns: ”Noi ne facem vizita medicală la 6 luni, suntem bine, Dumnezeu să ne apere, și să avem meciuri de așa factură iar victoriile să fie de partea noastră! Sunt bucuros, azi am arătat spirit de echipă, spirit de luptă, o nouă față a Timișoarei, și țin să mulțumim și publicului, care a fost alături de noi, și sperăm ca de la meci la meci să vină în număr cât mai mare, iar noi să-l răsplătim cu cât mai multe succese”.

”E o problemă cu Halcă, e o speță care nu vreau să o comentez, e problema lui cu HCM Constanța, pe care trebuie să o rezolve pe calea federației”, a explicat Constantin Ștefan.

”În primul rând vreau să recuperez echipa, căci ne așteaptă un drum foarte lung, de aproape 750 kilometri, pentru care vom pleca de vineri. Se acumulează oboseala, dar sperăm într-o concentare  la fel de bună și o prospețime de joc ca astăzi. Mergem să jucăm la victorie, căci jucăm așa la fiecare meci, și la Dinamo, și la Baia Mare, doar că acolo n-am reușit. Sperăm să vină însă și acea victorie din deplasare. Mă bucur că Tudor Stănescu a manifestat optimism înaintea deplasării, înseamnă ca au conștientizat că Timișoara vrea să intre pe teren și să câștige fiecare meci, și lucrul acesta nu face decât să-mi ușureze munca”, a încheiat antrenorul principal al timișorenilor.

După deplasarea la Vaslui, Poli va primi luni 29 septembrie de la 17,30 vizita celor din Odorhei, învingători astăzi la CSA Steaua.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: