CS: Pe semicerc după 10 seara. O poveste chiar de senzaţie…

… mai ales în contextul zilelor noastre şi în accepţiunea a ceea ce este eronat perceput ca fiind acel altfel de senzaţional din sport. Cu al doilea draw în deplasare şi rămasă cu doar un eşec în primele 7 etape de la lansarea în Divizia A, nou-înfiinţata secund-divizionară CS Timişoara continuă înfiriparea unui frumos vis, liderul reuşind sâmbătă dimineaţă în sala „Florin Fleşeriu” din Sebeş să mai atragă atenţia unei adversare din serie despre apariţia unei noi echipe pe harta ligii secunde feminine, şi care are ceva de spus: 28-28, după ce HC Alba Sebeş conducea cu 14-13 la pauză.

CS Timişoara a luat cu asalt încă din start Divizia A feminină: sâmbătă, 28-28 la Sebeş

Cu Mariela Meseşan şi Cristina Râpa ca portari iar ca jucători de câmp Andreea Obreja, Adriana Durac, Mihaela Barbuia, Maria Turnea, Loredana Sas, Claudia Andrei, mezina formaţiei, în vârstă de nici 17 ani, Cătălina Calu, Doina Roman, Ornela Cluci, Alina Crapciu, Alexandra Cioriciu şi Sanela Ceuţă, aşadar o delegaţie cu 14 componente convocate pentru deplasarea în Ardeal, şi care s-a făcut, conform posibilităţilor actuale, cu două microbuze, CS Timişoara a mai acumulat un punct la zestre, zece după 7 runde, după un meci „destul de dur, cu momente tensionate de joc, în care arbitrajul a fost destul de lejer pentru gazde”, după cum a explicat profesorul Sorinel Voicu, antrenor principal şi conducător al formaţiei.

„Sunt puţin nemulţumit de rezultat pentru că trebuia să câştigăm, dar tensiunea a fost mai mare la acest meci iar în unele faze nu prea le-a ieşit jocul. Am dat dovadă de o mai mare concentrare în repriza a doua, când şi apărarea a evoluat mai bine”, a mai spus profesorul Voicu, regretând risipirea avantajului creat spre final: „Sebeş a avut două, trei, patru goluri avans dar mereu am revenit, am şi egalat, după care s-au redesprins şi am egalat din nou. În ultimele 5-6 minute am şi condus, am avut 27-25, dar n-am menţinut avantajul”. 

Urmează week-endul viitor vizita celor de la CSM Bistriţa, până atunci www.sporttim.ro consemnând pe marginea ultimului antrenament al echipei, înaintea deplasării la Sebeş, de unde, ca şi în cazul primei ieşiri în Ardeal, la Sfântu Gheorghe (31-31), CS Timişoara s-a întors sub scut…

E trecut binişor de zece seara şi 17 sportive, printre care şi foste jucătoare de Liga Campionilor, încă tot aleargă repetitiv în lungul terenului sălii „Constantin Jude”. Au făcut deja atâtea serii dar parcă niciodată nu sunt suficiente, şi fiecare pereche îşi aşteaptă frumuşel rândul pentru declanşarea unui pasă-pasă-pasă şi tot aşa, sprintând în paralel iar la capătul celălalt aruncând la poartă. „Şi cu repliere”, strigă la un moment dat una dintre ele, care şi dă imediat exemplu, retrăgându-se în alergare cu spatele, pe lungimea terenului.

"Ceasul" tabelei din "Constantin Jude" arată 21:47 dar handbalistele încă îşi aşteptau rândul la exerciţii înaintea jocului de peste 36 de ore

Este nimeni alta decât Monica Bahuczki, un inter stânga care tocmai a aniversat 36 de ani, dintre care ultimii zece petrecuţi cu succes pe semicercurile iberice, antrenându-se acum acasă, în oraşul natal, cu o secund-divizionară nou-înfiinţată în peisajul handbalului feminin timişorean şi care oferă încă din start o poveste care se poate liniştit numi senzaţională şi spectaculoasă.

Ştim bine clişeele acelea cu „Senzaţional”, „Fabulos”, uzitate de unele mari redacţii drept magnet la tot felul de abureli, de fapt nimicuri şi antiştiri din sport. Ei bine, ceea ce se conturează seară de seară la deja o fruntaşă a Diviziei A, seria vest, şi anume CS Timişoara, poate fi liniştit catalogat drept cel puţin spectaculos, şi asta în ceea ce priveşte abordarea şi atitudinea colectivului nou-înfiinţat.

Albastrele lui Sorinel Voicu au învins până acum pe parchetul Timişoarei la 15, 17, trei respectiv 7 puncte diferenţă

Pe scurt, o echipă întrupată din nimic dar având ca sâmbure ideea regenerării a ceea ce era Timişoara pe semicercul feminin, şi regrupând forţele unor jucătoare fie în căutarea unor noi provocări, fie pur şi simplu reactivate, se pregăteşte şi pune osul cu o dedicaţie demnă de o cauză mult mai bună, dar, atenţie, în condiţiile în care ştie din start că momentan nu i se poate pune la dispoziţie mai mult decât strictul necesar. Cu alte cuvinte transpiraţie în regim profesionist, vreme de două ore la sală, din pasiune pentru handbal şi dorinţa de a reclădi ceva, dar cu aşteptări recompensatorii de natură pur amatoare, pe glorie sportivă, am câştigat, ne pupăm, mergem mai departe.

Unde-aţi mai auzit în zilele noastre de o asemenea abordare, ce se apropie poate cel mai mult de puritatea sportului? V-aţi imagina să zicem un fotbalist secund-divizionar antrenându-se seara la zece, venit de la servici, ştiind că după o eventuală victorie va încasa drept primă o bomboană? Dar când ai o pasiune şi chiar vrei să întreprinzi ceva, poţi face bici şi din… nimic. Profesorul Sorinel Voicu, iniţiator al proiectului şi fost handbalist polist, le îndrumă şi struneşte fără menajamente, din mijlocul lor, mai şi cu câte o „broscuţelor”, şi broscuţele, unele dintre ele de-a binelea mame, Meseşan, Roman sau Crapciu, chiar şi cu doi copii, altele, ex-jucătoare ale Universităţii, în diverse perioade mai faste sau nu, absolvente de studii superioare de exemplu în domeniul sportiv sau al kinetoterapiei, aleargă, bat mingea, pasează, preiau, bat pământul în săritură şi aruncă… Gol! Cu alte cuvinte un efort în plus demn de elogiat, poate chiar senzaţional, mai ales cel puţin momentan pentru glorie sportivă fiind, şi într-o societate în care diversele tipare, preconcepţii, precum şi dorsalul comod în fotoliu sunt încă binişor încetăţenite…

Unele, aidoma Monicăi Bahuczki, sunt trecute binişor de 30 de ani, cum firesc şi cu naturaleţe recunoaşte  interlocutoarea noastră, dar ironia lor autodepreciativă e mai degrabă dată de suflete deschise şi iubitoare de sport, când de fapt dedicaţia lor e demnă de jos pălăria. Cârcotaşii ar putea comenta că n-avea Timişoara nevoie de o a doua secund-divizionară reunind şi unele jucătoare din generaţii la zenit, doar că noul proiect este cel mai bun lucru ce i se putea întâmpla handbalului feminin local în condiţiile ca şi inexistenţei unui buget, şi anume a coagula câteva jucătoare cu rutină competiţională, în jurul cărora să crească în experienţă şi prin joc, pentru pasarea ulterioară a ştafetei, câteva tinere şi chiar junioare, ceea ce se şi întâmplă de fapt la Clubul Sportiv Timişoara.

Profesorul universitar Sorinel Voicu, prodecan, a luat taurul de coarne înfiinţând CS, şi bine a făcut, chiar dacă uneori e nevoit să fie până şi şofer. Emil "Naşu" Constantinescu îl ajută la rândul său

Genial! Şi de mare nevoie într-un oraş cândva cineva pe semicercul feminin, chiar şi european, dar până în vară în comă cu o secund-divizionară „U” ţinută doar pe perfuzii şi aproape că uitată nu doar de Timişoara în general ci pe undeva chiar şi de propriul club, asta cu riscul de a supăra din nou nişte suflete extraordinar de sensibile la cea mai mică remarcă.

În fine… Ceea ce contează de fapt e că o timişoreancă s-a întors la matcă, „pentru că aici este casa mea, aici mai vreau să joc, aici e publicul meu, aici îmi place cu adevărat şi acolo ai rămâne mereu un străin”. Ideea şi startul contează, zborul nu ştii unde te poate duce. Iar la abnegaţia cu care se antrenează handbalistele „albastru deschis”, parcă întru recâştigarea unor tempouri pierdute, pentru a acumula deficitul de pregătire iar în cazul unora dintre ele pentru a comprima pe cât posibil handicapul contorului anilor, potenţialul pare nelimitat, inclusiv în ceea ce priveşte promovarea. De-acum deloc exclusă din calcul, ca efect al pregătirii şi rezultatelor care s-au ivit, elevând Clubul Sportiv între pretendente. Iar cum conceptul e bun, şi anume că dacă oferi şi pui suflet, poate că la un moment dat se iveşte şi răsplata, adică atragerea unui sponsor interesat şi înţelegând la adevărata valoare remarcabila iniţiativă, n-ar avea de ce să nu existe şi o finalitate…

Monica Bahuczki punctează clar faptul că „îi dau o mână de ajutor profesorului Sorinel Voicu. Avea ideea de ceva timp şi am aşteptat momentul în care să şi-o pună în practică. Sunt aici”, apropo de fondarea unui nou club, ceva proaspăt şi de la zero, ca o reacţie la colapsul deceniului trecut în handbalul feminin local. Ceva major trebuia întreprins, cineva a înţeles că moartea e lentă şi sigură dacă nu apuci taurul de coarne, iar restul au fost doar apeluri telefonice… Vii? Răspund prezent binişor peste 20 de sportive, printre care şi Bahuczki, încă în aşteptarea „cărţii verzi” internaţionale, pentru câştigarea dreptului de joc în Divizia A, seria vest, cu CS Timişoara.

În ciuda succeselor, CS e momentan o entitate puţin cunoscută şi apreciată, dar care coagulează rapid interes şi aderenţi, având deja până şi propriul portal, clubul-sportiv-timisoara.blogspot.com

„Vine un moment când simţi nevoia unei asemenea schimbări… Aici am început, aici vreau să termin. A fost locul în care am început şi am fost întotdeauna cu sufletul, chiar dacă nu trupeşte, întotdeauna aici. Am avut ani buni, fructuoşi, am câştigat mult pe plan handbalistic, ani la rând golgetera ligii a doua spaniole iar în prima divizie între primele 10 marcatoare, cu multe satisfacţii atât cât am jucat”, a spus Bahuczki la finele antrenamentului.

„Pentru mine a fost ceva deosebit când am ajuns în Spania şi am descoperit că exista acolo şi handbal de plăcere, în care ţi se punea la dispoziţie de către club abonamentul pe autobuz, sala, echipamentul, ca o modalitate de pregătire şi participare cot la cot cu cele care-şi câştigau existenţa din sport. Era deschis tuturora, sport de masă”, a punctat interul stânga, rememorând că „am plecat la noroc şi la o primă probă de joc am obţinut imediat contractul. Mai mult am dus noi acolo, cei din handbalul românesc, pentru că de handbalul spaniol nu era mare lucru cu 10-15 ani în urmă, şi care a urcat din cauza imigrării. Aşa le-au urcat cluburile feminine şi masculine”.

Iar din experienţa acumulată vreme de 9 sezoane în străinătate, Bahuczki speră să picure cât de curând şi prin joc nou-înfiinţatei grupări de pe Bega. A evoluat în Primera Division, la Zaragoza iar apoi la Madrid, vreme de 2 ani şi jumătate, a jucat chiar şi în Division de Honor, la Castel de Fels, catalancele, de unde un intermezzo în Germania, în Zweite, eşalon secund, şi înapoi în Spania, dar cea insulară… Tenerife, vreme de 2 ani, cu care „am urcat din Primera”. Apoi în Galicia şi înapoi în Tenerife.

Aşadar un ideal turism handbalistic pentru fosta jucătoare a prim-divizionarei ILSA Timişoara, unde „am jucat cel mai mult”, mai exact adusă de la 15 ani, ca junioară, Bahuczki prinzând şi „era” Marcellini, cu „doi ani de glorie”, desfiinţarea şi o descindere în Italia.

Monica Bahuczki, 36 ani, inter stânga

Din generaţia 1975 şi aniversând în această lună 36 de ani, pe 4 octombrie, timişoreanca de 1,75 metri şi 73 kilograme este de părere că „nu ţine neapărat de vârstă ci de ceea ce se simte fiecare în stare să facă”, iar în ceea priveşte dorinţa, care „este din plin”, Monica Bahuczki se simte pe aceeaşi lungime de undă şi în asentimentul altor colege „veterane” prin a răspunde fără ezitare, afirmativ şi cu zâmbetul pe buze la sprâncene ridicate cu interogaţia „Vai dragă dar mai joci?”

Doare jocul? Deloc. Ţine de un modus vivendi şi un crez, din dorinţa de a mai pune pe roate încă un lucru bine făcut. „Pare de neconceput în România a te pregăti, antrena seara la nouă, dar este bine. Când am plecat, handbalul feminin timişorean mai avea ceva de zis dar de fiecare dată când veneam acasă parcă mai jos mergea. De aceea asta se şi încearcă să se facă acum, să se readucă handbalul feminin local pe linia de plutire. Mereu mă gândeam că până la urmă o să se poată face ceva, o să se încerce o asemenea tentativă, iar acum suntem foarte dornici să o materializăm, drept pentru care cred că trebuie apreciat efortul ce trebuie depus pentru acest ţel. Este un efort în plus din partea tuturora şi fiecare lucrează spre acest scop”.

Remarc abnegaţia jucătoarelor şi faptul că tratează activitatea cât de serios cu putinţă, aproape la sânge aş zice, punând har şi suflet în fiecare acţiune, în ciuda unor constrângeri bugetar-logistice ale clubului pornit de la zero mai mult decât evidente. Am spus deja despre deplasările cu două microbuze, ca un exemplu… „Exact asta ne dorim, să fie o activitate serioasă, de cât mai bună calitate, să nu ne batem joc de ceea ce am fost şi putem fi, să ajungem să practicăm un handbal de calitate”.

Desigur, nimic nu e uşor, şi dificultăţile sunt inerente, dar, la cum se lucrează, viitorul sună bine. „Există şi multe fluctuaţii, tocmai când te aştepţi mai puţin, sunt şi momente de debilitate în joc, dar în general se poate face treabă bună, cu efort şi multă muncă”, mai spune interul stânga, preferând să rămână cu picioarele pe pământ: „Deocamdată e bine să vorbim de următoarea etapă, şi e foarte greu să tinzi la aşa ceva, pentru că e o echipă recent înfiinţată, dar nu imposibil”. Asta referitor la valul care le-ar putea duce pe fetele de la Clubul Sportiv, în următoarele 15 etape, în buza promovării.

Nu este deloc uşor şi pentru că „nu toată lumea poate să ajungă la antrenament, oboseala acumulată peste zi cu problemele cotidiene îşi spune cuvântul”, dar tocmai acest efort volitiv în plus naşte coeziunea şi un şi mai mare spirit de sacrificiu.

Parte esenţială a pregătirii, la finele antrenamentului: balsam al articulaţiilor. Aici, Alina Marin, fostă Ariton, ajutându-şi colega Monica Bahuczki

O mare schimbare şi provocare în noua abordare propusă de C.S. este că jucătoarele au conştientizat din start faptul că, în circumstanţele plecării de la zero, pot momentan doar oferi, înainte de a primi, cu şansa ca rezultatele acumulate să ducă la performanţele ce ar magnetiza în timp şi sponsorul privat dorit sau remunerarea pe cale bugetară, firească şi meritorie, din marea felie repartizată prin contribuţii financiare sportului local. Momentan, C.S. ştie că e printre ultimele la rând, ca New Kids on The Block, de unde şi „poziţia” de antrenament la sală, seara, la ore de culcare. Aşadar sunt acceptate schimbări de mentalităţi, într-o societate în care întotdeauna s-a activat sau, în cazul sportului, s-a jucat mai ales ori numai pentru bani .

„Am revenit în ţară acum 6 luni, în aprilie, după un an fără handbal, în care mi-a fost foarte greu să mă acomodez. Şi aşteptam să se facă ceva… Acel ceva se întâmplă acum sub ochii noştri şi nu răsare soarele că vin eu, nu zic că aş fi Dumnezeu, dar îmi pot aduce un aport bun în echipă”, a mai punctat „Moni”, jucătoare şi de 17 goluri într-un meci pe semicerc iberic.

Pentru conformitate, la ultimul antrenament înaintea conturării lotului pentru Sebeş, în sală s-au mai antrenat dintre jucătoarele care n-au fost convocate în deplasare şi Adelina Iosin, o junioară cooptată de la LPS Banatul, Gabriela Pricop, indisponibilă însă pentru joc datorită unei accidentări, portarul Patricia Contra, precum şi Cătălina Preda, Olimpia Onofriciuc, cooptată de la pepiniera Unirii Sânnicolau Mare, Alexandra Groza, Claudia Ghergheli, Alina Dascaliuc, un inter dreapta din generaţia 1987 pentru care se încearcă obţinerea dezlegării de sub cetatea Devei, şi nu în ultimul rând Alina Marin, fostă Ariton, la rândul său cu o carte de vizită internaţională după plecarea de la „U” Cluj pe semicercurile maghiare şi austriece, unde, cu Hypo Viena, ajungea în faze rarefiate ale Ligii Campionilor.

Iar din sufletul echipei nu poate lipsi încă o altă mamă din lot, centrul Doina Roman, printre principalele marcatoare în acest debut de minisenzaţie în 2011-´12… Patru şi mai nou 5 antrenamente pe săptămână, inclusiv pe pista de alergare şi în sala de forţă, iată exemplul pozitiv şi apreciabil al unui colectiv care a ales s-o repornească de jos şi de la zero ca unică soluţie de scuturare a blazării, inerţiei, apatiei şi pesimismului de pe semicercul feminin local.

Este într-adevăr ceva nou şi efervescent, fie şi practicat de unele sportive ajunse la zenit.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la CS: Pe semicerc după 10 seara. O poveste chiar de senzaţie…

  1. Anca spune:

    Vreauuuuuuuuuuuuuuuu la voiiiiii!Mi-e dor de voi!Sunteti cele mai tari!Bafta!:X

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: