CSM Târgu Mureș – CSU UV Timișoara 37-25 (17-9)

Start în ediția 2018-2019 a campionatului ligii secunde de handbal feminin, într-un format competițional complet nou, structurat sub forma a 4 grupe alcătuite pe criterii geografice cu câte 6 respectiv 8 cluburi în Seria A și Seria B, din jumătatea estică a țării, și 7 respectiv 6 formații în Seria C și Seria D, din cea vestică. Spre deosebire de sezonul trecut, în care a rulat doar o campanie și SCM, Timișoara este reprezentată de o singură echipă, și cea mai longevivă din oraș la acest nivel, fără întrerupere în acest deceniu, și anume CSU Universitatea de Vest, repartizată în Seria D și învinsă în ultimul meci al rundei inaugurale programate astăzi, 37-25 la Târgu Mureș.

Nu este încă foarte clar stipulat sistemul competițional al fazei finale în ediția tocmai începută a Diviziei A, în ceea ce privește promovarea în Liga Florilor și prin probabila implicare în întrecere a prim-divizionarelor ajunse pe locurile de baraj pentru supraviețuirea în elită, ceea ce se știe momentan ținând de aspectul că primele câte două clasate în cele 4 noi serii ale eșalonului secund vor avea drept de accedere la turneu semifinal, reunind așadar 8 echipe, la ora actuală fără a fi bătut în cuie nici sistemul competițional al respectivei faze.

Până atunci însă, astăzi s-a disputat etapa I în grupa vestică, Seria D, reunind 6 cluburi, rundă în care CS Minaur Baia Mare DivA a dispus acasă în meciul de la ora 10 cu 35-29 (16-13) de CSU Reșița, ACS Crișul Chișineu-Criș s-a impus la scor în deplasarea de la ora 11 cu 25-33 (10-17) la CSU Oradea, iar CSM Târgu Mureș a trecut în întâlnirea de pe teren propriu de la ora 17 cu 37-25 (17-9) de CSU Universitatea de Vest Timișoara.

Sezonul se va derula sub forma a 20 de etape, cele 6 cluburi din Seria D urmând a se întâlni de câte 4 ori fiecare, tur-retur în prima jumătate a întrecerii și din nou tur-retur în cea de-a doua jumătate a parcursului, la finele căreia primele două clasate vor avea drept de calificare în turneul semifinal.

După ce în sezonul trecut municipiul Târgu Mureș a fost reprezentat la rândul său de două secund divizionare feminine în grupa vestică a întrecerii, Seria B, și anume Mureșul respectiv garnitura juvenilă Olimpic, de astă dată a pornit la drum în Seria D, precum Timișoara, cu o singură exponentă, continuatoare a mai tinerei formații Olimpic, al cărei efectiv a fost completat peste vară, noua denumire a clubului fiind CSM.

Iar gazdele au început cu bine campionatul, stabilind scorul etapei inaugurale în seria vestică, diferență pe tabela de marcaj care însă nu neapărat și reflectă realitatea din teren, rezultatul fiind cam aspru pentru timișorence.

Vizitatoarele de la CSU UV, și în continuare sub îndrumarea fostului jucător al alb-violeților Politehnicii, profesorul Sorinel Voicu, au abordat noul sezon într-o componență în linii mari similară a lotului, cu câteva completări incluzând și reveniri sau de la nivel juvenil, alăturându-se Manuela Voicu, Maria Bobu, Mariana Dobre, Denisa Donici, o junioară de 16 ani din pepiniera celor din Giarmata, și Călina Calu, revenită la galben-albastre.

Astăzi, universitarele de pe Bega au început meciul în deplasare în alcătuirea Diana Brînzan – Cristina Șunei, Carla Puta, Carla Senciuc, Alexandra Juravle – care va împlini 18 ani în luna decembrie, Mădălina Istrate și Claudia Sîngiorzan, iar pe parcursul jocului s-a mai apelat și la Slavica Răcar, Maria Bobu, Loredana Sîrbu, Daiana Popan, Florentina Biro și Manuela Voicu, pe bancă rămânând Iulia Apostolescu.

La capitolul goluri marcate, timișorencele au punctat prin Istrate – de 9 ori, Puta cu 6 goluri, Șunei, Sîngiorzan și Juravle cu câte două, respectiv Bobu, Biro, Sîrbu și Voicu cu câte un gol fiecare, în vreme ce de la învingătoare au înscris cel mai adesea Flavia Muntean – 8 goluri, și Andreea Tîrșoagă 7 goluri.

CSU UV Timișoara va primi în etapa a II-a, duminica viitoare, vizita arădencelor de la Crișul, iar în runda a III-a vor juca la Baia Mare, după care tot în tur, în primele duminici din octombrie, va mai primi vizita universitarelor din Reșița și se va deplasa la Oradea. În returul care se va încheia pe 20 decembrie, revanșele acestor întâlniri, partea secundă a parcursului demarând pe 13 ianuarie 2019 odată cu etapa a 11-a și urmând a se încheia pe 18 aprilie 2019.

Rezultatele etapei I, clasamentul și programul rundei viitoare, pe coloana datelor tehnice. Pe 22 septembrie va demara și Seria C tot de 6 echipe a Diviziei A de handbal masculin, CSU Politehnica Timișoara fiind programată în deplasare la Craiova iar CS Unirea Sânnicolau Mare, revenită așadar în liga a II-a, acasă cu cei din Târgu Jiu, la debut mai fiind anunțat în plus și duelul Reșița – Pitești.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: