CSU Politehnica învinge în deplasare în uvertura etapei a IV-a după ce conduce în Ardeal și cu 12 avans

Deja cu două victorii repurtate pe teren propriu, handbaliștii secund-divizionari ai Timișoarei au câștigat la a doua încercare în acest debut de campionat și în deplasare, astăzi de la ora 18,30 în sala Polivalentă din Sighișoara, prin a-și conserva avantajul de 6 goluri avut la pauza meciului cu gazda încă fără punct până acum Centrul Național de Excelență.

Înfruntând deja după numai 5 zile de la triumful acasă cu 34-22 de duminică în dauna sătmărenilor frumoasa garnitură juvenilă de talie a Centrului Național de Excelență, avându-l în componența generațiilor de 2000-2001 și pe timișoreanul Liviu Caba, fiu al lui Vlad Caba, centrul înscriind astăzi 3 goluri și ratând o aruncare de la 7 metri, CSU Politehnica a tratat deplasarea cu mare seriozitate și n-a mai încheiat pe scut, cum se întâmpla în Maramureș la CS Minaur II, ci în calitate de detașată învingătoare cu 31-37, la pauză 14-20.

Alb-violeții s-au impus în uvertura rundei a IV-a din Divizia A – Seria B acolo unde învingeau și universitarii clujeni în etapa a II-a, 27-44 pe 24 septembrie, iar succesul a fost colectiv, antrenorul Cosmin Zgîrdea oferind minute de joc tuturor sportivilor convocați, chiar și lui Wokan, revenit după accidentarea la degetul piciorului dar călcat tocmai pe dreptul.

CS Universitar Politehnica s-a desprins mai întâi la 5-8 iar apoi, în intervalul minutelor 18-20 la 6 goluri diferență, avantaj cu care avea să și câștige. Pe parcurs, avansul bănățenilor avea să crească însă vertiginos, mai întâi la 16-25 puțin după pauză, în minutul 35, și chiar la 18-30 în minutul 40, plus de 12 goluri menținut pentru alte circa 10 minute.

Zgîrdea, care a început deplasarea în șaptele Mărușcă – Szentpeteri, Vuia, Șimicu, Predoi, Gurănescu, Furak, a semnalat că ”echipa a muncit extraordinar în această săptămână. A fost un joc foarte dinamic, foarte mult pe viteză de ambele părți, echilibrat în primele 10 minute, chiar 15. Au jucat toți băieții, și nu din punctul de vedere al scorului, ci pentru că trebuie ca toți să prindă să joace cât mai mult. Mă bucură acest aspect, deoarece le trebuie minute, minute în teren care pot conta mult în meciuri mai tensionate și echilibrate, în care să aibă în vedere lucrurile bune pe care le-au deprins iar erorile să nu le mai repete”.

Claudiu Șimicu a fost principalul marcator al învingătorilor, cu 7 goluri, urmat de Szentpeteri cu 6, Vuia 4, Drăgănescu 4, Gurănescu 4, Homneac 3, Niță 3, Furak 2, Hotca 2, Predoi 1, Micle 1, fără a înscrie dintre jucătorii de câmp doar Szilaghi, utilizat în special pe apărare.

Urmează duminică meciul acasă cu CS Universitatea Cluj. Programul rundei și datele tehnice, pe coloana clasamentelor, caz valabil și în seria vestică a fetelor, în care timișorenele joacă sâmbătă în etapa a III-a, CSU de Vest de la 11 acasă cu ACS Olimpic Târgu Mureș iar SCM de la ora 18 la Baia Mare, cu Minaur.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − noua =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: