CSU Politehnica Timișoara – Unirea Sânnicolau Mare 20-23 în Divizia A. Unirea, în direct pe TVR1 în Cupa României la Universitatea Craiova

CS Unirea Sânnicolau Mare a câștigat în deplasare la Timișoara ultimul meci jucat în campionatul seriei vestice a Diviziei A înaintea alinierii într-o partidă eliminatorie care va genera indiferent de deznodământ o premieră în Cupa României la handbal masculin, și anume prezența unei formații de liga a doua în sferturile de finală ale competiției, motiv pentru care întâlnirea programată sâmbătă 8 decembrie de la ora 11 la Craiova, pe terenul Universității, va fi și televizată de TVR1, ca unică încleștare din optimi difuzată în direct pe micul ecran cu pecetea Diviziei A, celelalte 3 confruntări alese pentru transmisie fiind între cluburi din Liga Națională.

De fapt, nu doar una, ci eventual chiar două ar putea fi în actuala ediție sfertfinalistele secund-divizionare, în cazul în care gruparea din Vaslui, care a renunțat în vară la locul deținut în Liga Națională, relansându-se în seria estică a Diviziei A sub denumirea CSM, ar izbuti acasă eliminarea din optimi a celor de la Universitatea Cluj, codași în elită.

Până una alta, CS Unirea Sânnicolau Mare a repetat cu succes sâmbătă după-amiază în sala ”Banu Sport” cu ocazia ultimei deplasări în campionat din 2018, trecând cu 20-23 în etapa a IX-a și penultima a anului dar și a primei jumătăți a sezonului în Seria C din Divizia A de gazda în alb-violet CSU Politehnica Timișoara.

”Violeții” au dominat de puțin primele 10 minute ale întâlnirii de la ora 16:30, până la 6-5, însă Unirea a preluat frâiele în restul reprizei I, detașându-se la 8-14, scor la pauză.

Pe fondul unui joc în general bunicel, cu predilecție pe o partitură defensivă destul de articulată de ambele părți, partea secundă a fost adjudecată cu 12-9 de timișoreni, făcându-le viața mai grea pe atac vizitatorilor de la Unirea, care pe de altă parte s-au și întrecut în ratări, odată ce, simțindu-se cu sacii în căruță, au scăzut nivelul concentrării.

Chiar și așa, echipa din Sânnicolau Mare a obținut a cincea victorie în 8 meciuri de campionat din acest tur, primă formație din Seria C care și-a încheiat parcursul primei jumătăți a sezonului, pricinuindu-le alb-violeților și al șaptelea eșec din tot atâtea apariții.

La care au contribuit pentru învingători Ralph Suba Roosz și Alex Morar cu câte 6 goluri fiecare, ex-polistul Ursu cu 4, Pascari cu 3 goluri iar Drăgănescu și Vișan cu câte două.

Pentru a rămâne în priză în vederea deplasării din optimile Cupei României în Polivalenta craioveană, Unirea va disputa cel mai probabil un joc de verificare în jurul weekend-ului viitor, în care va sta în campionat cu ocazia rundei finale a turului, una în care CSU Politehnica va juca la CSM Școlar Reșița, triumfătoare sâmbătă la rândul ei în deplasare după ce conducea mai clar la pauză, 35-40 (16-22) la Craiova cu CS Universitatea, cărășenii având 7 succese pe linie pe când oltenii au alunecat pe 3 în ierarhie, cu 3 înfrângeri, sub cei din Sânnicolau Mare.

Tot sâmbătă 8 decembrie, de la ora 17:30, va fi transmisă în direct de TVR1 și optimea de finală Potaissa Turda – CSM București, iar duminică tot două meciuri eliminatorii, CSA Steaua – AHC Dobrogea de la ora 11, ca reeditare a semifinalei ediției trecute a Cupei României, și CS Minaur – AHC Dunărea de la ora 18.

Iar returul seriei vestice în ”A” va demara la început de februarie, cu alb-violeții de la CS Universitar Politehnica în deplasare la Craiova în etapa a XI-a. Ultimele rezultate din Seria C, clasamentul și programul rundei finale pe 2018, pe coloana datelor tehnice.

În eșalonul superior, Liga Națională, penultima etapă a turului, care se va derula în 5 zile diferite, va fi inaugurată miercuri de la ora 17:30 de SCM Politehnica în calitate de gazdă a jocului televizat cu CSM Focșani 2007, duel al locurilor 3 și 8 după 11 runde, despărțite de 6 puncte. Timișorenii vor fi televizați apoi și marți 4 decembrie de la 17:30 la liderul CSM București, la finele turului. Clasamentul la zi și programul, pe aceeași coloană a datelor tehnice.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = doi

 


Alte articole legate de acest subiect: