CSU Universitatea de Vest pierde și primul joc în Timișoara, Crișul Chișineu-Criș câștigă afară și pentru a doua oară

Vecine de suferință pierdute de restul plutonului la finele ediției trecute, în ultima pătrime a ierarhiei, timișorencele pe antepenultimul loc iar cele din Chișineu-Criș pe penultimul în seria vestică a ligii secunde de handbal feminin, CSU UV și Crișul s-au reîntâlnit duminică la matineu în cea de-a doua rundă a noii ediții de campionat, una pe mai multe grupe în formule numerice mai restrânse, cu doar 6 cluburi în cazul Seriei D și un program bisat tur-retur.

Iar primul dintre cele 4 dueluri directe între ”universitare” și arădence a fost adjudecat la Timișoara de alb-albastrele din Chișineu-Criș, care au întors foaia după ce erau întrecute în aceeași dispută pe Bega din returul trecut, 32-26 pentru bănățence, de astă dată încheindu-se 34-39 (15-18), cu Sabine Klimek principală marcatoare a învingătoarelor, după cooptarea sa în vară, în urma dispariției de pe firmamentul Diviziei A a vicecampioanei seriei vestice, SCM Timișoara, formație prezentă un singur sezon pe semicerc.

Câștigătoare tot în deplasare și în runda inaugurală din duminica precedentă, cu 25-33 (10-17) la CSU Oradea, handbalistele de la ACS Crișul Chișineu-Criș au rămas astfel la braț cu punctaj maxim în fruntea Seriei D a Diviziei A cu CSM Târgu Mureș, cealaltă formație care a avut parte de un început atipic de campionat, prin a disputa ambele partide pe teren propriu, adjudecate cu timișorencele respectiv cu echipa de eșalon secund a băimărenei Minaur.

Crișul a fost nevoită să abordeze noua campanie prin două deplasări consecutive, pe care le-a tranșat favorabil pe ”fâșia vestică”, abia în etapa a III-a revenind în sala Polivalentă din Arad și pentru această ediție de campionat, în vederea unui meci cu CSU Reșița. Handbalistele Crișului sunt la braț și cu colegii de club fotbaliști în ceea ce privește succesele în noua stagiune, cei de pe dreptunghiul verde fiind neînvinși după 4 etape din seria vestică a Ligii 3 după promovarea lor din fruntea Diviziei D Arad dar și triumfători tot în weekend și tot în Timiș, cu 1-5 la Ghiroda.

Duminică de la ora 11 a venit rândul handbalistelor din Chișineu-Criș să câștige într-o deplasare în județul vecin la sud, iar tocmai o sportivă crescută pe semicercul de la LPS Banatul Timișoara, Sabine Klimek, a înscris de 11 ori, completată din formația antrenată de Sebastian Tudor de Damian, autoare a 8 goluri, Snakovszki 6, Boldor 5, Haidu 4, Lucușa și Morariu câte două fiecare și Tudose cu un gol.

Principala marcatoare a întâlnirii a fost Carla Puta, din echipa antrenată de Sorinel Voicu, cu 14 goluri, Bobu înscriind 5 pentru timișorence, Șunei 4, Istrate 3, iar Senciuc, Voicu, Sîrbu și Marin – câte două fiecare.

Început de campionat cu înfrângeri pentru ”universitare”, care în etapa a III-a vor juca duminică de la ora 10 în sala ”Lascăr Pană” din Baia Mare, cu CS Minaur ”Div.A”, pierzătoare duminică la Târgu Mureș cu 31-23. Ulterior, după o pauză competițională de două săptămâni, timișorencele vor completa meciurile turului pe 7 octombrie acasă cu reșițencele iar pe 14 ale lunii viitoare la Oradea.

Cu întârziere față de întrecerea fetelor, sâmbătă va debuta și seria vestică a Diviziei A de handbal masculin, dar într-o formulă și mai restrânsă numeric în raport cu alcătuirea anunțată inițial, cu doar 5 cluburi la start și nu șase, dat fiind retragerea celor din Pitești, ceea ce reduce Seria C la un cvintet bănățean-oltean. Iar runda inaugurală, în care CSM Școlar Reșița va sta, propune o ”dublă” Timiș – Oltenia, în sala ”Gheorghe Biaș” din Sânnicolau Mare fiind programată sâmbătă de la ora 15 revenirea în eșalonul secund a celor de la CS Unirea, acasă cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, pe când CS Universitatea Craiova va primi vizita lui CS Universitar Politehnica Timișoara.

Rezultatele și programul pe semicerc în Liga Zimbrilor și Divizia A, pe coloana datelor tehnice.   

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + sase =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: