CSU UV Timișoara, gazdă miercuri de la ora 12 în Cupa României a unui club neînvins în grupele 2019/20 Women’s EHF Cup. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în sala UVT între jocurile cu danezele din Odense

Precum în ediția trecută a Cupei României, în care a jucat pe teren propriu în sala ”Constantin Jude” cu CSM București, divizionara de handbal feminin a Timișoarei va găzdui și în actualul sezon al competiției eliminatorii un meci cu o formație reprezentând Liga Florilor în cupele europene, de astă dată CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, oponentă an de an a bănățencelor în eșalonul secund în prima jumătate a deceniului trecut. Dar în vreme ce ardelenii și-au dat cu folos silința pentru a-și contura o echipă care în toamnă a și pătruns în grupele 2019/20 Women’s EHF Cup, inclusiv cu o sportivă crescută de LPS Banatul, galben-albastrele au fost lăsate să se tot chinuie în subsolul ligii a doua, pe fondul general al ignoranței și dezinteresului manifestate față de sport în capitala Banatului, pigmentate cu multă incompetență de natură administrativă și managerială.

În consecință, se anunță a fi un nou duel dezechilibrat între penultima clasată după tur în seria vestică a Diviziei A, CSU Universitatea de Vest Timișoara, și una dintre cele 7 formații neînvinse după primele două etape din faza grupelor în 2019/20 Women’s EHF Cup, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, formația de pe Bega având statutul de ”buturugă mică”, în ciuda găzduirii partidei eliminatorii din 16-imile Cupei României, programată miercuri 22 ianuarie de la ora 12 în sala de sport a Universității de Vest din zona Oituz.

În vremurile bune, cea mai de succes formație din istoria sportului timișorean, ”U”, juca în ediții diferite în semifinalele Cupei Campionilor Europeni de handbal feminin, într-unul dintre cazuri chiar și calificându-se în ultimul act cu trofeul pe masă a ceea ce astăzi ar fi Liga Campionilor. Performanțele multiplei campioane a României, totodată și câștigătoare a Cupei României, s-au estompat însă în negura timpului, continuatoarea marii ”U” fiind lăsată să se zbată în catacombele diviziei secunde, fără sorți de izbândă în privința unei promovări în elită, scenă pe care Timișoara n-a mai fost de peste zece ani pe semicercul sexului frumos. 

S-a propulsat în schimb reprezentanta Bistriței, CS Gloria 2018, care, alături de Măgura Cisnădie, învinsă însă în primele două apariții din faza grupelor, reprezintă la zi Liga Florilor între cele 16 trupe rămase în cursă în 2019/20 Women’s EHF Cup, ardelencele remizând 22-22 (10-12) pe 5 ianuarie în Polonia, la MKS Lublin SA, în etapa I a Grupei C, dar și sâmbăta trecută în runda a doua, acasă cu Erd (Ungaria), 25-25, și tot după ce au condus la pauză, cu 15-11. Iar în deplasare a marcat și tânăra Diana Șamanț, crescută la LPS Banatul Timișoara de profesoara Adriana Bota, juniorat după care și-a luat cu succes zborul spre zări în care sportului i se acordă importanța cuvenită, capitol la care capitala Banatului suferă cumplit, în mod paradoxal în raport cu gradul de civilizație, emancipare, educație și cultură pe care și le arogă. Timișoara ar avea probabil nevoie de un ”reality check” în ceea ce privește tratamentul la rece aplicat fără a clipi din ochi sportului. 

Unii cu amintirile și pregătirea returului în Seria D din Divizia A, al cărui debut este programat pentru CSU UVT sâmbătă de la ora 12 la Arad, pe terenul liderului CS Crișul Chișineu Criș, alții cu periplurile continentale la zi, CS Gloria 2018 urmând a poposi pe Bega după deplasarea de duminică în Danemarca și înaintea revanșei din etapa a IV-a cu aceeași trupă scandinavă, Odense Handbold, programată duminică 26 ianuarie, cu mențiunea că nordicele au tranșat favorabil primele două reprezentații, la limită în Ungaria.

Bistrițencele au mai jucat săptămâna aceasta, miercuri în ”Polivalenta” bucureșteană, unde au fost învinse cu 28-25 (15-15) de gazda CSM, eșec survenit în urma unor succese repurtate de CS Gloria 2018 în campionat după Crăciun, cu 24-26 în restanța de duminică 29 decembrie 2019 la CS Măgura Cisnădie și cu 35-27 acasă în seara de 8 ianuarie în dauna clujencelor. În consecință, cu câte 4 victorii acasă și în deplasare, echipa din Bistrița-Năsăud e situată pe locul 5 din 14 competitoare înaintea returului Ligii Zimbrilor. 

Pe treapta a cincea, dar în seria vestică din liga secundă, e situată și formația timișoreană antrenată de profesorul Sorinel Voicu, galben-albastrele urmând a mai juca pe teren propriu săptămâna viitoare și în cea de-a doua etapă din retur, sâmbătă 25 ianuarie 2020 de la ora 12, cu CSU Oradea. 

Cât despre 16-imile de finală ale Cupei României la handbal feminin, colegele de serie ale timișorencelor au ieșit deja din cursă, semn că răsturnarea ”carului mare” este ca și imposibilă dat fiind diferența valorică dintre cele două divizii ale țării, bihorencele părăsind competiția încă din turul preliminar iar echipele din Baia Mare, Chișineu Criș, Reșița și Târgu Mureș în faza derulată în mare parte miercuri 15 ianuarie. 

Turneul final al Campionatului European de handbal masculin, în plină desfășurare după prima sa săptămână de întreceri, atrage mai toate privirile pe semicerc, dar sportul cu mingea mică oferă zilele viitoare un rar prilej împătimiților lumii arenelor de pe Bega să asiste la reprezentația unei grupări din cupele europene în handbalul feminin, chit că Gloria va aborda deplasarea în contextul ”dublei” duminicale cu danezele.

Clasamentul Seriei D în Divizia A de handbal și programul etapei a XI-a, din weekend, pe coloana dreaptă a secțiunii Handbal.   

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 4

 


Ultimele articole din categoria Handbal: