CSU UVT, un egal cât o victorie cu liderul neînvins

Handbalistele Timișoarei au fost astăzi la un pas de a provoca prima înfrângere din acest campionat fruntașei invincibile a seriei vestice în Divizia A, CSU Universitatea de Vest conducând în marea majoritate a meciului jucat la matineu pe propriul teren, nu însă și la încheierea partidei de la startul celei de-a doua jumătăți a returului. Remiză, 30-30 după 17-13 la pauză cu CS Crișul Chișineu Criș.

Un rezultat de egalitate cât o victorie pentru a patra clasată, dar și marele regret al timișorencelor că avantajul deținut în cursul întâlnirii din cea de-a șasea etapă din 2020 în Seria D n-a fost conservat până la final, liderul egalând cu ultima reușită a disputei din runda a XVI-a, o premieră în repriza a II-a.  

În termeni comparativi vizavi de rezultatele celorlalte partide directe din acest sezon dintre timișorence și arădence, tranșate la scor de fruntașa neînvinsă, un uriaș salt pentru ”universitarele” antrenate de profesorul Sorinel Voicu, depășite de exemplu la Arad în prima reprezentație din 2020, în ianuarie, cu 39-24 în etapa a XI-a. Tot de câte 24 de ori înscriau bănățencele și în eșecurile din turul sezonului de toamnă cu CS Crișul, 24-31 pe Bega, după 36-24 pentru cele din Chișineu Criș în etapa inaugurală a ediției.

Astăzi, după ce a deschis scorul, cu excepția rarelor momente când Crișul a trecut la conducere, cu 1-2 și 2-3, CSU UVT s-a aflat la cârma jocului chiar și cu 3-4 goluri diferență, avantaj consemnat și la pauză, în urma unei prime reprize foarte bune. Timișorencele au prestat probabil cel mai bun joc al lor din acest sezon, surprinzându-le pe favorite, care în general au galopat și anul acesta, strecurând o altă remiză, 23-23 la Târgu Mureș, într-o serie de 4 victorii, fiecare de la 8 goluri avans în sus.

De fapt, fără a fi pierdut deloc, CS Crișul a remizat un sfert dintre întâlnirile avute în acest campionat, și de fiecare dată în deplasare, în tur tot la Târgu Mureș, 25-25, apoi și la Oradea, 22-22.

Astăzi și-a păstrat invincibilitatea la potou, pe când juca fără antrenor pe bancă, eliminat înaintea ultimelor minute, cartonaș roșu pe fondul avantajului timișorencelor.

”E dureros că n-am câștigat” a fost ecoul din tabăra gazdelor mai slab clasate, semnând întâia remiză din acest campionat, după ce în 2020 au bifat 3 victorii la rând, dintre care două aici, în sala Universității, încadrate de eșecuri la primele două clasate. Și încă un hop înaintea unei pauze competiționale de aproape o lună de zile, miercuri în intermediara de la Oradea, cu vecina ierarhică CSU, ultimul tronson al sezonului propunând apoi bornele 4 aprilie, acasă cu CS Marta Baia Mare, 11 aprilie la Reșița și 25 aprilie pe Bega cu CSM Târgu Mureș.

La un pas de triumf dar și un egal cât o victorie, conturat prin cele 11 goluri ale Mădălinei Istrate, golgheter al partidei, completată de Florentina Biro cu 9 reușite, respectiv Ludwig cu 4, Bobu 3, Sîrbu două și Sîngiorzan un gol, în vreme ce Sabine Klimek, lansată de handbalul timișorean, a fost printre principalele 3 marcatoare ale vizitatoarelor, cu 6 goluri.

Pe lângă marcatoare, antrenorul Voicu a contat și pe portarii Brînzan și Răcar, respectiv Șunei, Senciuc, Voicu și Kovacs, în vreme ce Juravle, Popan, Bojan și portarul Țurlea au rămas pe bancă.

O evoluție mai exactă a ”studentelor”, precise și de la 7 metri, 3 transformări din patru aruncări, profesorul Voicu punând prestația superioară a elevelor sale în special pe seama ”jocului în apărare, cu faze simple fructificate în atac, prin care ne-am impus în fața lor. Este și varianta că oaspeții au luat meciul ușor, dar oricum, noi am jucat ca niciodată precum o echipă, foarte bine în prima repriză, mai greu în cea de-a doua, foarte greu pe final. Fetele chiar au jucat bine, ne-a trădat doar tehnică individuală. Da, nu aveam voie să fim egalați pe final, a fost vina noastră, puțin și a arbitrelor, care au ajutat Crișul în ultimul sfert de oră, culmea fiind că ne-a contestat că le-am fi cumpărat. De unde până unde, că n-am bani de-o înghețată!?”

Rezultatele etapei a 16-a în Seria D, programul viitor și clasamentul, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = noua

 


Ultimele articole din categoria Handbal: