„Cupa de iarnă”, disputată de CS Timişoara şi Milenium Beograd

Clubul Sportiv Timişoara şi RK BMS Milenium Beograd, neînvinse după primele două etape de jocuri, disputate sâmbătă în ediţia inaugurală a „Cupei de iarnă”, un patrulater internaţional organizat de gruparea bănăţeană în cuplaj cu „Memorialul Doina Cojocaru”, îşi dispută întâietatea în competiţie duminică începând cu ora 11,45, în sala „Constantin Jude”.

Duminică dimineaţă mai propune un meci al junioarelor II şi III ale LPS Banatul Timişoara (ora 10,15), elevele pregătite de profesorul Cosmin Zgârdea întrecându-se astfel într-un duel „în familie”.

Ziua de sâmbătă a propus 5 partide, dintre care una între veteranele Old Ladies, foste componente ale formaţiilor timişorene ce evoluau în trecut pe semicercul elitei româneşti, şi junioarele mari ale LPS Banatul, celelalte jocuri coturând o ierarhie în care belgrădencele, clasate pe locul secund în liga a doua a Serbiei, şi trăgând la promovare, respectiv CS Timişoara, angrenată la rândul său în cursa pentru elevarea din Divizia A, seria B, şi-au rezervat pentru duminică la amiază confruntarea care pe care a turneului, constituind totodată o reeditare a amicalului din toamnă, pe pământ sârbesc.

Ca rezultate, după ce dimineaţa CS se impunea clar în faţa concitadinei „U”, prin nu mai puţin decât 12 marcatoare, dintre care au excelat Monica Bahuczki şi Călina Calu, fiecare cu câte 7 goluri, pe seară elevele lui Sorinel Voicu au fost nevoite să depună mai mult efort pentru a-şi apăra avantajul luat la pauză în faţa celor din Kikinda, de 9 goluri, şi anume 23-14, impunându-se în cele din urmă cu extrema Loredana Sas excelând ca marcatoare, cu 7 reuşite.

În prealabil, jucătoarele echipate în roz de la Milenium Beograd tăvălugeau cu Universitatea, care se vedea astfel învinsă la o diferenţă tot de 16 goluri, după ce echipa pregătită de profesorul Cornel Jude demarase bine, conducând cu 8-5 în minutul 10 sau 10-7 puţin mai apoi, scor la care defensiva bănăţencelor a început deja să se clatine serios, Florentina Grigore, portarul junior al „galbenelor”, apărând două atacuri consecutive.

„U” a început al doilea său joc al zilei cu Grigore – Pester, Biro, Dinga, Curtuiuş, Ghilea şi Negrea.

N-a mai avut însă mai apoi ce face, când „U” a cedat iniţiativa şi Milenium a contraatacat tăios, egalând la 12 în minutul 17 şi desprinzându-se aproape cât ai clipi la 12-16. Universitatea a sfârşit prin a fi aceeaşi maşină de încasat goluri, ce duminică de la ora 9 îşi dispută cu ZRK Kikinda locul 3 în patrulater.

Rezultate tehnice ale primelor două etape la patrulaterul internaţional „Cupa de iarnă”: CS Timişoara – U Timişoara 47-31, Milenium Beograd – ZRK Kikinda 36-24 (sâmbătă dimineaţă) şi Milenium Beograd – U Timişoara 43-27 (21-16) şi CS Timişoara – ZRK Kikinda 35-32 (23-14), ambele disputate sâmbătă seară.

În clasament, înaintea ultimelor două jocuri: 1. RK BMS Milenium Beograd – două victorii (golaveraj 79-51); 2. CS Timişoara – două victorii (82-63); 3. ZRK Kikinda – 0 (56-71); 4. Universitatea – 0 (58-90).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: