Dinamo CSȘ Brașov – LPS Banatul Timișoara 26-27 (11-13)

LPS Banatul Timișoara și-a păstrat intacte micile șanse de calificare în cea de-a doua fază a turneelor semifinale în Campionatul Național FRH de junioare 1, dispunând în această după-amiază, în penultima zi a turneului semifinal de 6 echipe de la Sebeș, faza I, de pepiniera prim-divizionarei de senioare Corona Brașov, 27-26 (13-11) cu CSȘ Dinamo Brașov.

Timișorencele pregătite de Cornel Jude (foto prima pagină), învinse ieri la un gol diferență de fruntașa fără punct pierdut CSȘ2 Baia Mare, aveau astăzi numai varianta victoriei în fața celor de sub Tâmpa, cărora un egal le-ar fi fost suficient pentru a-și asigura calificarea și a decide implicit eliminarea handbalistelor de pe Bega, deja înaintea ultimei etape, a cincia, de mâine.

 

Într-un duel direct, care pe care, pentru a prinde al patrulea și ultimul loc de calificare din turneul semifinal de la Sebeș, LPS Banatul a condus permanent dar n-a mai avut în final forța de a menține un avantaj liniștitor, încheind jocul cu ochii la cronometru.

Danijela Mihajlovic, cu 10 goluri, și Daira Ghiocel, cu alte 8 reușite, au marcat exact două treimi din punctele învingătoarelor, pentru care au mai înscris Istrate și Andrei, câte 3 goluri, respectiv Țepurică, Loredana Kovacs și Sângiorzan, câte un gol.

Bănățencele au spart așadar gheața la Sebeș, la cea de-a patra încercare, după înfrângeri, pe rând, de miercuri încoace, cu U Reșița, CSȘ Viitorul Cluj Napoca și CSȘ2 Baia Mare. Pe fondul oboselii acumulate, handbalistele junioare 1 ale Timișoarei au reușit totuși să ducă trena meciului, știind că n-au altă variantă decât cea a victoriei. Chiar și așa, succesul de astăzi n-ar avea finalitate dacă nu va fi completat cu încă unul, în primul joc al ultimei zile, în compania codașei turneului, sau măcar cu o remiză, dar coroborată cu o înfrângere brașoveană mâine.

Din partea junioarelor Coronei, de la CSȘ Dinamo Brașov, s-au remarcat interul stânga Andreea Stupar, cu 8 goluri, și mai ales conducătorul de joc Florentina Lăcătuș, cu 10. Simetrie așadar în privința principalelor marcatoare…

LPS Banatul a dominat prima parte, având 10-5 în minutul 18 și 12-9 în minutul 26, dar avantajul i s-a tot subțiat până la pauză.

Cu un bun început și în partea a doua, ”Banatul” a recâștigat teren până la un maxim de 25-20 în minutul 55, după care a căzut brusc.

Profesorul Jude a început jocul cu Stâncescu – Andrei, Mihajlovic, Senciuc, Ghiocel, Istrate și Sângiorzan, iar pe Loredana Kovacs, accidentată alaltăieri și menajată ieri, a încercat-o mai întâi circa 10 minute în prima parte, pentru reacomodare, și a reintrodus-o apoi pe final, în acele momente de suspans pentru păstrarea unui avantaj și pe fondul schimbării tacticii de către ”Dinamo”, care a apelat la o apărare om la om. Kovacs, o junioară cu tehnicitate, a luat însă pe cont propriu o acțiune prin care timișorencele s-au redesprins decisiv la două goluri diferență, 27-25, asigurând primul succes.

În partea a doua au mai intrat Marcov (portarul de talie) – Ciubotariu, Coca și Țepurică, în vreme ce pe bancă au mai rămas Gabără și Ștef.

U Reșița, cu 4 victorii din 4 meciuri, e virtual calificată în faza secundă a turneelor semifinale, având în componență și 3 junioare lansate de HC Jimbolia, la fel ca și CSȘ2 Baia Mare, cu 3 succese din 3 jocuri și evoluând la ora aceasta în dauna ocupantei locului 3, CSȘ Viitorul Cluj Napoca, grupare cu bilanțul 3 2-1-0.

Pentru al patrulea loc, de calificare, lupta se va da mâine, indirect, între CSȘ Dinamo Brașov, cu palmaresul 4 1-1-2, și LPS Banatul Timișoara, cu bilanțul 4 1-0-3. Făgărășencele, cu 4 înfrângeri, sunt deja ieșite din calcule, pe locul 6. Faza secundă a semifinalelor va reuni primele 4 clasate în cele 4 grupe semifinale ale actualului nivel, găzduite la București, Giurgiu, Deva și așadar Sebeș, ultimele 3, pe terenuri neutre.

”Banatul” are momentan bilanțul 4 1 0 3 112-123, pierzînd cu 32-38 cu reșițencele, cu 25-30 cu clujencele și cu 28-29 cu CSȘ2 Baia Mare.

LPS Banatul Timișoara va încheia turneul cu jocul de duminică, la ora 9, cu CSȘ Făgăraș, primul al rundei finale, disputată după programul:

LPS BANATUL TIMIȘOARA – CSS FĂGĂRAȘ, ora 9;
UNIVERSITATEA REȘIȚA – CSS VIITORUL CLUJ NAPOCA, ora 11; 
CSS 2 BAIA MARE – CSS DINAMO BRAȘOV, ora 13.

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × cinci =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: