Doar două la finalele fetelor, Peciu şi LPS, cu forţa lui… Claas

LPS Banatul Timişoara şi Liceul Teoretic Peciu Nou sunt unicele reprezentante ale handbalului feminin timişean la nivel juvenil în faza finală naţională în acest final de sezon, mai exact la cea mai mică grupă de vârstă dintre cele cinci categorii de juniori, cele două echipe de fetiţe urmând a participa între cele mai bune 16 cluburi din ţară la finele acestei săptămâni la ediţia a doua a turneului final de minihandbal, ce va fi găzduit de Târgu Mureş, în trei săli diferite printre care şi Polivalenta.

Calificate în această ordine din zonala semifinală a euroregiunilor RO4-RO5, LPS Banatul va beneficia la Târgu Mureş de statutul de cap de serie în Grupa B iar Liceul Teoretic Peciu Nou este în cea de-a doua urnă valorică, repartizată în Grupa D. Competiţia va fi intensă ca număr de jocuri, concentrate în doar câteva zile de întreceri, meciurile constând în două reprize a câte 15 minute, cu pauza de 5 minute şi eliminare pentru 60 de secunde, şi disputându-se la porţi regulamentare, spre deosebire de faza semifinală, în care bara transversală a fost „coborâtă” la o înălţime mai scăzută.

LPS Banatul, pregătită de Adriana Hajdu, şi-a croit ascensiunea spre faza finală pregătindu-se prin joc şi în turneele "Prietenii Semicercului", iniţiat de profesoară, la care am surprins acest clişeu de grup

LPS Banatul, pregătită de Adriana Hajdu, şi-a croit ascensiunea spre faza finală pregătindu-se prin joc şi în turneele "Prietenii Semicercului", iniţiat de profesoară, la care am surprins acest clişeu de grup

Fetiţele Timişoarei, antrenate de ex-handbalista Adriana Hajdu, vor juca vineri la ora 10 cu CS Transilvania Târgu Mureş, la ora 15,15 cu CSS Galaţi iar la ora 19,15 cu CSS2 Bucureşti, doar primele două clasate din fiecare dintre cele 4 grupe calificându-se în grupele preliminare tot de câte 4 formaţii, de sâmbătă, în care vor intra cu rezultatul înregistrat în compania celeilalte calificate şi vor evolua în compania altor două calificate, cele din grupa A, unde se duelează CSS Călăraşi, CSS Tulcea, CS Marta Baia Mare şi CSS Drobeta Turnu Severin. În fine, doar primele două clasate în grupele preliminare se vor califica în semifinalele turneului, ce vor avea loc „în cruciş” tot sâmbătă, după-amiaza, cu finala programată duminică.

Aşadar nu mai puţin decât 7 meciuri, dintre care câte 3 vineri şi sâmbătă, le aşteaptă pe junioarele V timişorene în drumul spre trofeu. Cu o iniţiativă de suflet, venind în întâmpinarea fervorii elevelor de a deprinde tainele jocului pe semicerc, compania SC Agrocomerţ Holding SA, graţie directorului general Dumitru Gârdan, sprijină participarea echipei LPS Banatul prin sponsorizarea cu un trusou de echipament alb-verde Macron, în 20 de exemplare, achiziţionat de la distribuitorul Dribling 67 SRL. „Sperăm să le fie cu noroc la turneul final şi nădăjduim să le sprijinim şi în continuare pe fetiţe, care reprezintă viitorul handbalului juvenil local”, au spus reprezentanţii companiei care are ca obiect de activitate comerţul cu utilaje agricole, printre care cele mai cunoscute sunt Claas sau Amazone, de altfel inscripţia Claas urmând a figura în piept şi pe spatele tricourilor, laolaltă cu adresa portalului www.agrocomert.ro.

Cealaltă finalistă din Timiş, Liceul Teoretic Peciu Nou, antrenată de Gheorghe Cârtog şi profesorul Vlastimir Todorov, va debuta în turneu vineri la ora 10,45, contra lui CSS Constanţa, jucând mai apoi în Grupa D cu Ştiinţa HCM Baia Mare, de la ora 15,15, respectiv cu CSS6 Bucureşti, de la ora 18,30. Tot aşa, junioarele V timişene, în cazul clasării între primele două echipe, ar putea evolua în grupa preliminară cu două dintre formaţiile calificate dintr-o grupă C reunind LPS Slatina, CSM Ploieşti, CS Olimpic Târgu Mureş şi Şcoala 13 Echigal Galaţi.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Doar două la finalele fetelor, Peciu şi LPS, cu forţa lui… Claas

  1. GARDAN ADRIANA spune:

    MULT SUCCES LA TURNEU!

  2. Cristina spune:

    SUCCES!!!!! LPS BANATUL ESTE CEA MAI TARE!!!!!!!!!

  3. florin L.P.S spune:

    ce-a mai buna echipa avem:PApp Bibi(colegutzo)tine-o tot asa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 3

 


Ultimele articole din categoria Handbal: