Două goluri în primele 20 de minute! Poli suferă de departe cel mai drastic eșec al sezonului, tocmai acasă cu liderul: 20-27 Steaua

SCM Politehnica a avut în această seară ocazia să revină în fotoliul de lider în cazul depășirii Stelei, dar un dezastruos debut de meci, cu doar două goluri marcate în primele 20 de minute și un handicap irecuperabil, i-a indus de departe cea mai categorică înfrângere din acest campionat, 20-27 (6-11) cu prima clasată, învingătoare în sala ”Constantin Jude” după aproape 3 ani și jumătate.

De nedespărțit în unele dueluri directe din sezonul anterior dar și cel actual, încheiate la egalitate atât la Timișoara în ediția precedentă cât și la Chiajna în luna octombrie, primele două clasate după sezonul de toamnă anunțau o echilibrată dispută de podium, însă n-a fost nici pe departe așa, ruptura producându-se, atipic pentru asemenea încleștări pe muchie, încă din primul sfert de oră, și definitiv. Ceea ce a mai diminuat din atractivitatea confruntării televizate de la ora 16:45 între totodată și semifinaliste ale Cupei României, Final 4 ce va avea loc la pragul intrării în aprilie la Constanța.

Pățită sâmbătă tot în fața propriilor simpatizanți contra vicecampionilor de la CSM București, care s-au desprins net până la pauză și n-au mai putut fi ajunși din urmă, ”Poli” a ratat și debutul meciului inaugural al etapei a XIX-a în elita handbalistică masculină, încheind și în această după-amiază prima repriză tot cu un handicap de 5 goluri, precum în urmă cu 5 zile, dar de astă dată prin a înscrie de numai 6 ori, o contraperformanță pentru o ocupantă a locului 3 pe teren propriu. Spectatorii au venit din nou s-o vadă dar au fost nevoiți să înghită în sec încă din partea întâi, asistând la o cursă de urmărire fără sorți de izbândă.

La nereușitele bănățene pe fondul multor așteptări și speranțe a contribuit și înaltul portar al liderului CSA Steaua, nimeni altul decât Tudor Stănescu, un ”înger păzitor” al porții poliste în edițiile 2013-2014 și 2014-2015, ajuns acum la 28 de ani și care a fortificat în plus și așa ermetica defensivă a bucureștenilor, desprinși neverosimil până la 2-8.

Diferență greu de anticipat într-un duel al ultimilor doi lideri din campionat, timișorenii până duminică, atunci când Steaua revenea prima printr-un detașat 32-23 acasă cu CSM Făgăraș, iar roșu-albaștrii cel mai adesea în actuala campanie, de 9 ori în fotoliul fruntaș.

Oaspeții din capitală s-au desprins spre final la același avantaj de 9 goluri, fără a-l menține, dar chiar și așa au egalat cea mai mare diferență cu care se impuneau în deplasare în actualul campionat, de 7 goluri, înregistrată și la Vaslui, în urmă cu exact 3 luni.

De cealaltă parte, alb-violeții, care până sâmbătă nu cedaseră absolut deloc în această ediție în ”Constantin Jude”, în 10 apariții la rând, au adunat cel mai mic număr egalat de goluri înscrise în actuala campanie, doar 20, strânse și în remiza din vară de la Constanța, cu mențiunea că la totalul de astăzi a contribuit și portarul Savic, în prima repriză.

De coșmar pentru ”violeți”, care s-au arătat contrariați și de câteva decizii ale constănțenilor Georgescu și Moldoveanu, vizitatorii desprinzându-se și prin 3 aruncări de la 7 metri între primele șase reușite, după care bănățenii au înscris al treilea lor gol abia în minutul 21, prin pivotul Hrimiuc, un ex-stelist: 3-8. Diferență care avea să fie și la pauză…

Într-o foarte favorabilă poziție de lideri înaintea primirii bucureștenelor CSM și Steaua, elevii lui Pero Milosevic au înregistrat însă în premieră două eșecuri la rând în această stagiune, iar după ce în weekend au alunecat de pe prima poziție pe cea de-a treia, astăzi au căzut și de pe podium. Mai mult, în ciuda unui parcurs cu sincope, Dinamo s-a apropiat la 3 puncte de timișoreni, dat fiind victoria repurtată la limită la Suceava, iar constănțenii s-ar putea apropia la doar unul de poliști în cazul în care vor trece vineri seară acasă de CSM Focșani 2007, într-un joc televizat de la ora 18.

Cu alte cuvinte, în doar câteva zile, ”violeții” au revenit în postura de a nu mai fi atât de siguri de prinderea unuia dintre primele 4 locuri înaintea fazei play-off, multe depinzând de următoarele două prestații pe teren propriu, tocmai împotriva dinamoviștilor respectiv a Potaissei Turda.

Ce-i drept, s-a mai întâmplat și în sezonul anterior ca ”Poli” să piardă două jocuri la rând acasă, în turul ediției, în septembrie 2016, însă nu în etape consecutive, 24-25 cu Dunărea Călărași și 33-34 cu Dinamo, încheind apoi fără a învinge în ”Constantin Jude”, coincidență sau nu, tot în runde succesive disputate în zile de 10 și 15, în luna martie a anului trecut, mai întâi un 25-26 ”cu sânge” contra lui CSM București, iar apoi o remiză cu HC Odorhei, 31-31.

Odată desprinsă până la pauză și marcatoare a primelor două goluri ale reprizei secunde, 6-13, Steaua a controlat partea secundă printr-o mai bună completare reciprocă de pe o bancă mai consistentă și a conservat cu succes avantajul, semnând astfel întâiul triumf la Timișoara din octombrie 2014 încoace, când se impunea cu 22-24.

Speranțele gazdelor se legau de reacția ”violeților” după înfrângerea de sâmbătă, însă, din contră, a fost chiar pe dos, poliștii părând apăsați de ratarea oportunității din weekend, la vremea respectivă în calitate de lideri, eșec cu elevii lui Caba care a cântărit așadar greu, turnând parcă plumb în picioarele unor jucători care reluau ideal returul, cu succese la limită acasă și la Suceava.

Cum însă poarta nu le-a mai conferit sâmbătă aceeași siguranță, și pe fondul problemelor lui Daskaloski cu accidentările, macedoneanul având un complicat început de an cu prezența la lotul național înainte de Euro 2018, Poli s-a arătat și astăzi descumpănită și n-a mai aplicat același joc defensiv care a stat la baza multor evoluții apreciabile, aspect răsfrânt și asupra partiturii ofensive, cu multe aruncări imprecise și fără aplombul interilor, sârbul Orbovic strângând totuși 4 goluri dar masivii Șania și Krsto Milosevic unul singur laolaltă. Pauza de iarnă n-a fost de fapt cel mai bun sfetnic pentru vicecampioana de toamnă, văduvită la ora pregătirilor de un efectiv complet, numeroase antrenamente dar și jocuri de verificare derulându-se fără anumite piese cheie, răspândite la loturi naționale în acțiuni oficiale inter-țări, pentru România, Muntenegru sau Macedonia.

Pe de altă parte bucureștenii pot fi în schimb cu atât mai satisfăcuți de deznodământul partidei cu cât n-au beneficiat de aportul ofensiv al lui Stefan Vujic sau Marin Vegar, bizuindu-se în schimb cel mai mult pe intervențiile ex-polistului Stănescu, nu mai puțin de 15, și în general pe un articulat joc defensiv, cu contraatacuri declanșate spre extrema Andrei Mihalcea, golgheter al întâlnirii cu 8 reușite, sosirea sa de bun augur pentru fruntași de la HC Odorhei fiind în pereche cu un alt experimentat internațional trecut de 30 de ani, Talas Huba, robust în apărare dar și eficient în atac.

Capac pe oala fiartă a amarului polist, tocmai veteranul Ghiță Irimescu a împins diferența la nu mai puțin de 9 goluri, cu 4 minute înainte de final, adăugându-se pe lista marcatorilor învingătoarei și reamintind parcă plecarea sa în lacrimi de pe Bega, tot în iunie 2015, precum portarul Stănescu, despărțire la care pivotul privea înapoi cu mânie. Actualul stelist ofta pe-atunci amarnic, alb-violeții par a o face acum, și învinși acasă, și descumpăniți de restanțe financiare.

Timp ar fi să-și lingă rănile, până duminica viitoare, când deplasarea la codașa nou-promovată din Iași, surclasată astăzi la București de CSM, le-ar putea oferi un balon de oxigen.

Golgheter al gazdelor, extrema Filip Marjanovic a înscris cele mai multe goluri ale poliștilor astăzi, de 5 ori, unul din aruncare de la 7 metri, dar și ratând alta spre final, iar Orbovic a marcat 4 goluri, Fenici 3, pivoții Hrimiuc și Ștefan câte două iar Șania, Santeiu, Cîmpan și portarul Savic, fiecare câte unul.

Pe lângă principalul marcator al partidei, Andrei Mihalcea, cu 3 transformări și din aruncări de la 7 metri, pentru oaspeții lui Ovidiu Mihăilă au mai înscris Talas de 5 ori, Bizău 4 goluri, Florea 3, dintre care două din aruncări de la 7 metri, iar Kedzo, Aslanian, Stavrositu, Georgescu, Roșu, Irimescu și Becheru – fiecare câte unul.

Gazdele au suferit prima eliminare temporară a partidei, prin Vuk Milosevic, în minutul 7, iar apoi și Krsto Milosevic (41) și Santeiu (53), de la oaspeți ajungând pe rând pe bancă Roșu în minutul 13, Aslanian (42), Georgescu (49), Stavrositu (54) și Becheru (56).

De punctat și rezultatul alegerilor la șefia Federației Române de Handbal, pusă în joc la mijlocul acestei săptămâni, Alexandru Dedu rămânând în funcție grație unui vot în plus, 100 în cel de-al doilea tur de scrutin, față de Narcisa Lecușanu.

Rezultatele zilei în etapa a XIX-a, clasamentul actualizat și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: