După a patra remiză, la Făgăraș, SCM Politehnica depășește cu 13 marcatori codașa fără punct Universitatea Cluj

Handbaliștii Timișoarei au câștigat de fiecare dată în acest campionat după înregistrarea unei remize, impunându-se la București cu Dinamo în urma rezultatului de egalitate acasă cu Potaissa, apoi pe teren propriu cu Minaur după acel 27-27 de la Călărași și tot în ”Constantin Jude” cu sucevenii în urma unui 23-23 în sala UVT cu CSA Steaua, iar în această seară au repetat secvența, prin a învinge cel mai detașat pe actualul parcurs, 41-28 (21-16) cu ”lanterna roșie” depășită pe linie CS Universitatea Cluj, la 4 seri după ce ”violeții” smulgeau un draw la antepenultima clasată din Făgăraș, 23-23 după 14-12 la pauză pentru ardeleni.

SCM Politehnica a profitat astăzi de la ora 17 de sosirea în ”Constantin Jude” a codașilor clujeni care preluau în vară locul lăsat vacant în elită de HC Vaslui, alb-negrii de sub Feleac încheind trecuta ediție de campionat pe locul 3 în seria vestică a ligii secunde, după ce ultima lor participare în eșalonul întâi data din sezonul 2012-2013, iar alb-violeții timișoreni n-au scăpat momentul pentru a contura cel mai clar succes al lor din campania în curs, depășindu-și cu mult fostul record de 5 goluri avans stabilit tot acasă în dauna nou-promovatei din Buzău în urmă cu 7 etape, pe 22 septembrie, triumf înregistrat și prin a trece din nou limita celor 30 de goluri înscrise, cu mult mai multe de astă dată, față de cele 31 marcate la Dinamo respectiv în precedentul meci pe teren propriu, câștigat și acela, 31-27 cu cei din Suceava.

Astfel, chiar dacă întâmpină semnificative probleme de lot, însă spre rezolvare, și fie și dacă în ultimele 3 etape a dat piept strict doar ultimelor trei clasate în ierarhia elitei, ”Poli” a completat odată cu această victorie din runda a X-a o serie de patru reprezentații fără înfrângere din 3 apariții acasă, începând cu remiza cu vicecampioana CSA Steaua, la un pas așadar de șirul fără eșec din primele 5 etape. Opt puncte din ultimele 12 posibile cu care a urcat binișor în clasament, fie și momentan.

Triumful din această seară, în primul meci al zilei din runda a zecea în Liga Națională, la penultima apariție acasă pe 2018 a ”violeților”, abordată pe fondul absențelor însă și dat fiind calibrul redus al vizitatorilor cu mai mulți tineri decât de obicei, dar și mai mult implicați decât de regulă, a survenit în urma unui extrem de greu adjudecat punct sâmbătă seară pe terenul antepenultimei clasate CSM Făgăraș.

La prima vedere, mai ales în termeni comparativi imediat după ”dubla” la Constanța și cu steliștii, SCM Politehnica a avut un program mult mai facil în prima jumătate a acestei luni, acasă cu penultimii clasați fără victorie din Suceava, la Făgăraș iar acum cu ”lanterna roșie” din Cluj, însă indisponibilitățile din efectiv le-au îngreunat sarcinile, doar astăzi detașându-se la o diferență pe linia decalajului valoric între cele două grupări, după ce triumful cu bucovinenii a fost relativ strâns iar ieșirea în județul Brașov s-a dovedit a fi chiar și mai delicată decât s-ar fi putut oricum anticipa.

Căci nici în sezoanele precedente deplasările la Făgăraș n-au fost chiar deloc floare la ureche, dar alb-violeții le-au tranșat totuși favorabil, ceea ce n-a mai fost valabil și sâmbătă seară, și pe fondul absențelor din lotul lui Pero Milosevic. Că are la o adică echipă dar nu și consistență în profunzimea efectivului s-a văzut în ieșirea din weekend în Ardeal, unde SCM Politehnica a fost nevoită să se mulțumească și cu o remiză, a doua afară în actuala campanie, a patra în primele 9 etape, ”violeții” putându-se declara de fapt mai mult decât mulțumiți, chiar ușurați cu punctul smuls la poalele Carpaților.

De ceea ce se temea mai ales prin prisma indisponibilităților din componență, antrenorul muntenegrean al timișorenilor nici n-a scăpat în cea de-a patra deplasare a campionatului, în care ”violeții” au scăpat totuși cu fața curată din sala de sport a Colegiului Național Radu Negru din Făgăraș, unde au fost cel mai adesea conduși de gazda CSM, care și-a vândut tare scump pielea: 23-23.

Implicit, dacă brașovenii bifau și cea de-a treia apariție consecutivă fără eșec în fața propriilor simpatizanți, ceea ce constituie o adevărată serie pozitivă pentru ardeleni în condițiile în care toate celelalte meciuri din actuala ediție a Ligii Zimbrilor le-au pierdut, în schimb poliștii de pe malurile Begăi au ajuns și la cea de-a treia deplasare la rând fără succes. La prima vedere, un semieșec puțin scontat, comparativ cu precedentele victorii la Făgăraș, de anul trecut, 25-28 în luna martie, în cursul ediției 2016-2017, și 21-23 în 22 noiembrie 2017, campanii încheiate de brașoveni pe penultima treaptă ierarhică a elitei, însă în condițiile în care ”Poli” a remizat prin a reveni de la 23-21 pentru CSM grație singurelor reușite pe final ale lui Orbovic și Marjanovic din minutele 50 și 57, în peste unsprezece minute în care gazdele n-au mai înscris, arătându-se și foarte contrariate de câteva decizii ale arbitrilor, deplasarea s-a soldat de fapt cu un punct adjudecat, și nu cu două pierdute.

Sâmbătă pe antepenultima poziție în ligă la ora primirii timișorenilor, după înfrângeri drastice acasă cu 8 goluri diferență cu cei din Focșani și 9 cu Potaissa Turda, dar și continuări sub scut, un 27-20 (12-10) victorios pe 3 octombrie cu nou-promovata HC Buzău 2012, dar și un 24-24 (15-10) cu CS Minaur în urmă cu 3 săptămâni, maramureșeni care egalau dintr-o aruncare de la 7 metri în ultima secundă, CSM Făgăraș a încurcat și planurile vizitatorilor din Banat, descinși în micuța sală ”Radu Negru” fără mai multe piese de bază.

Interul Milos Dragas, autor al unui excelent start de sezon, se accidenta în faza finală a precedentei remize în deplasare, la Călărași, pe când poliștii forțau smulgerea victoriei pe ultimul atac, pierderea din ultima zi de septembrie fiind estimată atunci pe circa 6 săptămâni iar reintrarea fiind prevăzută la ora deplasării la nou-promovata din Bacău, peste o săptămână.

Fără Dragas, poliștii se arătau a nu mai avea aceeași forță ofensivă, dar odată ce s-au înmulțit indisponibilitățile pe linia de 9 metri în plin tur al tronsonului regular, în dreptul internaționalilor Sadoveac și Fenici, completate de cea a pivotului croat Pribanic, traseele spre poarta adversă s-au împuținat considerabil.

Câștigătoare în prima deplasare, tocmai la campioana Dinamo, pe 15 septembrie, de când nici n-a mai triumfat afară, ”Poli” începea să cadă de pe val odată cu cea de-a treia ieșire, unic eșec în aceste 10 runde la puternica HC Dobrogea Sud, resimțind tot mai mult problemele de efectiv, cute într-un efectiv uzat și pe alocuri suficient de îmbătrânit.

Capac la toate, ”violeții” l-au pierdut pe moment dintre buturi și pe masivul Kocic, greu de trecut în rundele inaugurale dar întors în Serbia odată ce i-a fost refuzată prelungirea șederii, iar ca o ironie a sorții SCM Politehnica a dat piept sâmbătă seară tocmai cu o grupare care îl prelua în vară pe timișoreanul Răzvan Vâlceanu, reactivat cu brio de brașoveni după sezoane în șir petrecute de localnic în general ca eternă rezervă pe banca antrenorilor perindați pe la bănățeni. Iar după ce Vâlceanu a închis pur și simplu poarta cu Minaur prin intervenții salutare, CSM Făgăraș primind numai 24 goluri, ex-polistul a recidivat și împotriva fostei sale echipe, brașovenii încasând doar 23.

Paradoxul ivit în weekend la poalele Făgărașilor sugerează multe despre handbalul mileniului III, un timișorean care la el acasă era lăsat ani de zile în umbra numeroaselor achiziții ce-i drept cu anvergură între buturi barând cu succes calea fostei sale formații dar în favoarea grupării care-i oferise o șansă reală, asta în vreme ce ”violeții” nu mai puteau conta pe moment din motive legislative și birocratice pe un sportiv de peste hotare recent cooptat în vară, într-o completă remaniere a postului cu numărul 1. Un alt paradox al straniei tranziții din această țară…

Iar cu timișoreanul Vâlceanu imbatabil și de la 7 metri sau în situații de unu la unu, așa cum se întâmpla spre pauză, CSM Făgăraș a controlat prima repriză la un moment dat și cu 5 goluri avans, și a revenit la timonă spre mijlocul celei de-a doua, blocându-se înaintea ultimelor 10 minute, la 23-21.

Finalul a fost însă ca un deja vu pentru brașoveni, ținând cont și de începutul reprizei a doua, în care gazda CSM Făgăraș a dat din nou rateuri, precum în apariții anterioare, tot după bune evoluții în prima parte. De o lună de zile fără Liviu Andrieș, înlocuit de interimarul Eugen Frățilă, brașovenii ratau la reluare și două aruncări de la 7 metri și permiteau poliștilor să reintre în joc, ceea ce au și izbutit în decurs de 4 minute, 14-14, după care ”violeții” au și preluat în premieră conducerea, ajungând la 16-18.

A urmat însă căderea în joc a bănățenilor, 21-18 pentru CSM Făgăraș într-un interval de 7 minute până la mijlocul reprizei a II-a și grație încă unei aruncări de la 7 metri apărate de Vâlceanu, gazdele păstrându-și aproape intact avantajul și în continuare. Fără însă a mai înscrie în ultimele peste zece minute, de la 23-21, în care au contestat în schimb vehement decizia invalidării unui gol.

Și cu 3 aruncări fructificate de la 7 metri, alte două fiind ratate, extrema sârbă Filip Marjanovic a fost golgheter al meciului de la Făgăraș, cu 7 reușite, urmat de compatriotul său Orbovic cu 5, Șania și Flavius Cîmpan cu câte 3, pivotul Irimescu și Fenici cu două iar Vuk Milosevic cu unul, pe când extremele Bejinariu și Constantinescu precum și Vancea au punctat de câte 4 ori pentru amfitrioni, Ungureanu, Bahan și Huta câte 3 goluri iar Popia și Alin Cîmpan câte unul, eliminați fiind Capotă, Bejinariu și Bahan respectiv Fenici și Șania.

Se remarcă așadar numele unor sportivi trecuți prin handbalul bănățean, Bahan la reșițeni și portarul Vâlceanu de la ”Poli”, cu mențiunea că făgărășenii îl dețin în efectiv și pe Călin Leordean, fostă extremă a ”violeților”, actualmente accidentat, CSM strângând așadar în măsura posibilităților prim-divizionari care nu-și mai găseau locul în fostele lor garnituri. S-a mai remarcat totodată și aspectul că tocmai veteranul recooptat Ghiță Irimescu a punctat de pe pivot pentru timișoreni, care, precum în cazul portarilor în sprâncenata deplasare la Făgăraș, au ajuns într-o situație limită după ce până nu demult dispuneau de o varietate de componenți pe respectivul post, ca de exemplu Hrimiuc, Santeiu și Leordean, plecați pe rând, în ultimul caz ca o și mai mare pierdere prin prisma vârstei tânărului și a timpilor morți în care nu i s-au oferit șansele cuvenite.

Iar după dramaticul joc de la Făgăraș, în care Pero Milosevic ar fi intenționat să-l menajeze pe Fenici dar a fost nevoit să-l utilizeze pe cât posibil din aceleași motive legate de absențele mai multor piese cheie, a urmat astăzi de la ora 17 dezechilibratul duel cu codașa fără punct CS Universitatea Cluj, intermezzo înaintea deplasării la Bacău de miercurea viitoare și a partidei acasă din 28 noiembrie cu CSM Focșani 2007, peste două săptămâni, ca ultim meci pe teren propriu din 2018.

Această intermediară a demarat cu dispute inegale, AHC Dobrogea Sud trecând ieri la Constanța cu 42-21 (21-10) de nou-promovata CSM Bacău în uvertura etapei a X-a iar SCM Politehnica detașându-se treptat de ardeleni.

Care au suferit numai corecții severe în deplasare, 39-25 la Focșani, 32-23 la Turda, 31-21 la Buzău și 36-27 la Baia Mare, dar și acasă, de două ori la rând la 12 goluri handicap, la 14 în fața celor din Călărași iar apoi la 11, cel mai strâns pierzând la debut, la două diferență la Cluj cu cei din Bacău.

Pe fondul absențelor dar și profitând de limitele oaspeților, SCM Politehnica a apelat la început pe extreme la Robert Furak și Denis Neamțu, tineri care altfel cu greu ar fi prins din păcate măcar ceva mai multe minute, în locul consacraților Cîmpan și Marjanovic, folosiți cu regularitate în jocurile anterioare, iar pe parcurs le-a oferit debutul juniorilor Bote și Trif, care au izbutit să și marcheze, pivotul o dată și smulgând o aruncare de la 7 metri, iar interul de două ori la rând.

Timișorenii s-au desprins în repriza I la maxim 5 goluri, avantaj și la pauză, 21-16, pe când Universitatea a avut momente de revenire, însă fără să aibă șansa egalării, după care SCM Politehnica a abordat partea a doua cu Cîmpan și Marjanovic, cu impact în defensivă, Tcaciuc izbutind mai multe intervenții între buturi. Și pe fondul cărora diferența maximă a urcat la 14 goluri cu 10 minute înainte de final, 36-22.

Vuk Milosevic și Orbovic au înscris de câte 6 ori pentru învingători, pe o listă cu 13 marcatori, completată de Șania cu 5 goluri, Păiuș cu 4, Sadoveac, Marjanovic, Irimescu și Furak câte 3 fiecare, Trif, Neamțu și Fenici câte două iar Cîmpan și Bote câte unul, pentru Universitatea principalii marcatori fiind Kotai și Fodorean cu câte 5 goluri, respectiv Coman și Draia cu câte 4.

Urmează așadar ieșirea la Bacău și primirea focșănenilor, după care, în doar 9 zile din prima jumătate a lunii decembrie, aparițiile finale pe 2018, la CSM București la finele turului, din nou la Bacău în optimile Cupei României și la Turda la startul returului în campionat, care va fi reluat la fine de ianuarie, cu timișorenii acasă cu campioana Dinamo.

Care va disputa antepenultima etapă în grupa de 6 în EHF Champions League de pe locul 2, duminică seară, în Norvegia, la Elverum Handball, a patra, iar apoi meciurile acasă cu finlandezii de pe penultima poziție și la codașa Wacker Thun. Săptămâna trecută, în runda a 7-a din Liga Campionilor, CS Dinamo trecea cu 35-30 (18-15) de Abanca Ademar Leon, Bannour înscriind de 11 ori, după care duminică a remizat 27-27 la Turda în etapa de campionat din weekend.

Rezultatele rundei în curs în Liga Națională, clasamentul și programul etapelor a 10-a și a 11-a, pe coloana datelor tehnice. Intermediara continuă de la ora 21 cu CSA Steaua – Dinamo, joc adjudecat de gazde cu bunicele goluri avans, și se încheie cu cele două partide de joi, turdenii jucând la Buzău iar de la ora 19:15, pe TVR HD, Dunărea Călărași – CSM București.

De semnalat și startul cu dreptul în returul Seriei F a Campionatului Național de juniori 2 pentru ”violeții” de la SCM Politehnica, succes cu 22-26 (10-16) în sala Universității din Arad la HC Beldiman, după un tur cu victorii pe linie, 6 din 6 în seria vestică din care mai face parte și timișenele CS Unirea Sânnicolau Mare, LPS Banatul I și CSȘ Lugoj.

În fine, victorii la câte 4 goluri diferență în etapa a IV-a din Campionatul Județean Timiș, HC Giroc – Leu Giarmata 31-27 (11-11) și CSM Lugoj – Avântul Periam 39-35 (23-14), rundă din care a mai rămas de disputat partida dintre cei din Lovrin și juniorii lui SCM Politehnica. În etapa viitoare, Leu Giarmata – CSM Lugoj, SCM Politehnica – HC Giroc și Voința Biled – Lovrin.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + = 10

 


Ultimele articole din categoria Handbal: