Egale, Poli – Unirea e care pe care după 34-37 cu Făgăraş

„Oricare ar fi poziţiile în clasament ori eventualele circumstanţe, întotdeauna meciurile cu echipele din Timişoara le tratăm ca adevărate finale, mobilizaţi şi cu gândul la victorie”, prefigurează Slobodan Boban vizita Unirii Sânnicolau Mare la CSU Poli Municipal II, pentru jocul de sâmbătă din prima rundă a jumătăţii secunde a sezonului în seria C a Diviziei A de handbal masculin.

Derbyul timişean este cu atât mai interesant cu cât grupările sunt la egalitate de puncte, câte 12, într-una din cele 4 serii ale ligii secunde, totul ţinând acum de orgolii, cu alb-violeţii căţăraţi în weekend pe locul 2 în dauna Unirii, care a cedat acasă în faţa liderei desprinsă în câştigătoare a seriei, HCM Făgăraş, şi care probabil se va alinia în turneul final de 4 echipe pentru accederea în Liga Naţională. Pentru a adăuga sare şi piper rivalităţii locale, de notat că în septembrie a fost Poli II – Unirea 25-27, dar până la joc să menţionăm ce-a fost sâmbătă, acasă la unirişti…

Timişenii, care încheiau anul 2010 cu două succese în luna decembrie, au opus sâmbătă o dârză rezistenţă liderei cu un unic eşec, consemnat la Timişoara: „A fost într-atât de greu pe cât ne-am aşteptat dar aş spune că am evoluat incredibil de bine. Doresc să le mulţumesc pe-această cale tuturor jucătorilor pentru modul cum s-au dăruit şi aştept aceeaşi atitudine şi pe mai departe, cu o menţiune specială pentru decanul de vârstă Ciprian Foros, inter în vârstă de 32 de ani, care, nu doar pentru cele 9 goluri marcate, merită remarcat… De mult nu l-am mai văzut jucând atât de bine! Ciprian a fost un bun exemplu de urmat, în condiţiile în care am avut în teren 3 juniori de 1993-´94, băieţi care au trebuit să lupte, să facă apărarea, ceea ce a constituit un dezavantaj de moment, trădându-ne tinereţea, însă care ar putea fi fructificat în timp”, a spus Slobodan Boban, antrenor principal al Unirii pe marginea eşecului cu 34-37, după ce Unirea deţinea avantajul la pauză, 16-15.

Boban a exemplificat în ceea ce priveşte lipsa de experienţă competiţională a uniriştilor prin Radu Ienciu, un junior introdus cu curaj, dar căruia emoţiile meciului i-au jucat festa în nişte ultime minute pe muchie, când a ratat 3 ocazii. „Citesc foaia de joc şi constat că Făgăraş n-are nici un jucător atât de tânăr ca juniorii noştri”, a adăugat Boban, care s-a mai referit la oaspeţi ca fiind „surprinşi să mă vadă de bancă”.

Unirea a jucat cu Marius Iosif Gârboni Doru Clitan (4 goluri; extremă stânga), Ciprian Foros (9), Alexandru Morar (8; centru), Dan Morar (inter), Marius Roateş (9; extremă dreapta), Lucian Bot (4; pivot).

În altă ordine de idei, portarul Marius Iosif Gârboni va conduce echipa juniorilor IV a clubului Unirea în deplasarea la Lugoj, duminică 20 februarie, în vederea primului turneu judeţean sub egida AJH Timiş la această categorie de vârstă. În acelaşi weekend, Unirea va găzdui pe teren propriu turneul Campionatului Naţional de junioare III, cu un alt portar, Cristian Bălăoi, la cârma elevelor lidere în ierarhie.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Egale, Poli – Unirea e care pe care după 34-37 cu Făgăraş

  1. micky spune:

    nu ai ce zice..fagarasul e echipa buna..pregatita din toate pctle de vedere…nu ati avut nici o sansa chiar si dinainte de startul partidei fagarasul pornea ca favorita…asta este baieti..poate data vit…hai sanicolau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = unu

 


Ultimele articole din categoria Handbal: