Ex-polistul Alexandru Şimicu, 5 goluri pentru HCM Constanţa contra danezilor. Calificare în grupele Cupei EHF

HCM Constanţa va fi printre puţinele grupări est-europene calificate în faza grupelor Cupei EHF, constând în 4 serii a câte 4 echipe, după ce campioana României a învins şi în returul 16-imilor întrecerii pe Mors-Thy Handbold, din Danemarca, timişoreanul Alexandru Şimicu marcând 5 goluri în victoria cu 32-26 (16-15) din această seară, la Marea Neagră.

Înaltul inter şeptar aflat în al treilea său sezon cu „marinarii”, după ce se despărţea de alb-violeţii Timişoarei în vara lui 2011, pe seama unei neconcordanţe între pretenţiile sale salariale şi oferta clubului polist, s-a numărat în actuala campanie printre principalii marcatori ai grupării campioane, înscriind totodată şi pentru reprezentativa României.

Şimicu a marcat astăzi de 5 ori, după ce în manşa I, din Danemarca, înscria de 4 ori, contribuind aşadar cu 9 reuşite din totalul de 59 acumulat de dobrogeni, şi care i-a elevat între cele mai bune 16 grupări din Cupa EHF. După succesul cu 27-26 din tur, Csepreghi şi Criciotoiu au marcat astăzi câte 6 goluri iar Buricea şi Toma tot câte 5, alţi 4 handbalişti ai fruntaşei Ligii Naţionale, printre care şi ex-polistul Marius Sadoveac, înscriind pentru gazde.

Cu 28 de reuşite în turul de campionat, Şimicu este al patrulea marcator al Constanţei, după Toma şi Csepreghi, cu câte 41, respectiv Criciotoiu, cu 31 de goluri. Şimicu câştiga în 2012 primul său titlu de campion naţional cu dobrogenii, la timonă fiind actualul manager sportiv al poliştilor, Constantin Ştefan, în al cărui rol conduce acum Zvonko Sundovski.

S-au mai calificat până la ora actuală în grupe clubul macedonean HC Zomimac-M Strumica şi maghiarii de la Pick Szeged, iar în rest, din Franţa, Chambery Savoie, Nantes şi Montpellier Agglomeration, din Germania formaţiile Fuchse Berlin şi TSV Hannover-Burgdorf, Reale Ademar Leon din Spania şi Sporting CP din Portugalia, danezii de la Skjern Handbold şi suedezele IFK Kristianstad respectiv Lugi HC.

Alte 3 retururi se dispută la această oră, Sporta Hohlovec, Csurgoi KK şi Tatran Presov, o veche cunoştinţă din eurocupe a Politehnicii Timişoara, având de apărat avantajele obţinute în prima manşă.

Constănţenii, lideri ai elitei, la egalitate de puncte cu Potaissa Turda, vor încheia anul cu două deplasări în Liga Naţională, la Târgu Jiu şi Baia Mare, în etapele din 8 şi 12 decembrie, în care alb-violeţii vor evolua la Reşiţa respectiv acasă cu Dinamo, runda a 13-a fiind devansată din 2014 conform unei decizii luate zilele trecute de FRH.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: