Fenici şi Stan se pregătesc cu CSU Poli Municipal de Baia Mare

Cristian Stelian Fenici, fostul căpitan al handbaliştilor alb-violeţi, şi Ioan Claudiu Stan, inter dreapta, care tocmai au fost transferaţi de la UCMR, semnând contracte de joc cu prim-divizionara antrenată de Otto Heel, participă joi după-amiază la antrenamentul CSU Politehnica Municipal, pregătitor înaintea redebutului în campionatul Ligii Naţionale, sâmbătă de la ora 16, la Baia Mare, într-un meci al suferinţei cu Minaur, între ocupantele locurilor 10 şi 11, cel pe care se află plasaţi poliştii la finele lui 2010.

Fenici a făcut ieri deplasarea cu lotul polist la Arad, fără însă a evolua, pentru revanşa jocului amical cu Handbal Club, după ce grupările se testaseră şi sâmbătă, în sala „Constantin Jude”, şi va face probabil parte dintre cei 14 jucători cooptaţi pentru meciul de sâmbătă.

Aşa cum scriam în urmă cu două săptămâni, legat de insolvenţa financiară a UCM Reşiţa, implicând imposibilitatea plăţii salariilor şi eventualitatea ca Fenici să revină la fosta sa grupare, clubul timişorean a profitat de conjunctura ivită şi l-a readus în alb-violet liber de contract pe fostul căpitan Fenici, care marca inclusiv 26 de goluri pentru formaţia de pe malul Begăi în sezonul 2007-´28 al cupei europene Challenge Cup.

Fenici a punctat de 24 de ori pentru reşiţeni în primele 11 etape ale Ligii Naţionale 2010-2011, dintre care patru contra alb-violeţilor. Iar apropo de goluri, coordonatorul de joc care duminică 13 februarie va împlini 25 de ani, evoluând şi cu UCM Reşiţa în ultimele două ediţii ale cupelor europene, a marcat în fiecare dintre meciurile disputate de România la recent încheiatul Campionat Mondial din Suedia, şi anume două goluri contra Croaţiei, câte unul cu Danemarca, Algeria şi Austria, patru cu Serbia, 5 în jocul cu Slovacia şi încă unul cu Tunisia.

Extrema Ioan Claudiu Stan, jucător născut în 25 noiembrie 1989, cu 8 goluri la activ în toamnă pentru UCMR în Liga Naţională, dintre care unul împotriva Timişoarei, s-a alăturat lui Stan în lotul polist.

În altă ordine de idei, pivotul sârb Milan Markovic îşi continuă inclusiv pregătirea specifică separată, în urma unei accidentări la tendonul stâng, spunând că a ajuns să păşească absolut normal. „Simulez 10 minute mişcarea pe bandă, şi iată, merge foarte bine, apoi trec 10 minute pe bicicletă. Îmi revin încet, încet…”, a explicat în timpul unei sesiuni la centrul de fitness şi întreţinere fizică Florin Teodorescu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 5

 


Ultimele articole din categoria Handbal: