Festivalul de Minihandbal din Polivalenta Craiovei, un concept extern bine implementat de FRH. LPS Banatul, între cele 16 finaliste

Turneul final al Campionatului Național FRH de juniori V, câștigat în iunie 2015 de HC Happy Kids 2010 Medgidia, s-a metamorfozat la actuala ediție, conform îndrumătorului prescris de forurile internaționale, într-un Festival de Minihandbal bine pus în scenă într-un cadru adecvat, Sala Polivalentă din Craiova, și în care ideea de căpătâi la acest nivel competițional inițiatic, jocul fără scor ci pentru degustarea plăcerii sportului cu mingea mică în rândurile celor din generația 2005 și mai mici, a conferit un unic mare învingător, handbalul.

Faza finală a naționalului de juniori V sub forma unui festival de minihandbal a constituit o premieră, iar meciurile nu atât la rezultat, fără a se ține cont de scor, ci pentru a induce micuților handbaliști aflați la primii pași în preajma semicercului plăcerea jocului într-un cadru bine organizat și într-una dintre cele mai exponențiale incinte sportive din țară, au avut efectul scontat.

S-a jucat cu mingea mică pe bandă rulantă, un total de 56 de partide între cele 16 grupări de băieți ajunse în faza finală națională, nimerit pentru o săptămână incluzând în calendar Ziua Internațională a Copilului. La turneul din perioada 1-4 iunie a participat și LPS Banatul Timișoara, tot cu 7 reprezentații la activ, precum celelalte finaliste, și anume în compania unor ”pepiniere” aproape în exclusivitate de grupări prim-divizionare, și anume CSȘ Ploiești, CSȘ Odorhei, CS Seini, CSU Suceava, CS HC Adrian Petrea, LPS Vaslui și CSM București.

LPS Banatul, la Festivalul de Minihandbal de la Craiova / foto: sportuldoljean.ro

LPS Banatul, la Festivalul de Minihandbal de la Craiova / foto: sportuldoljean.ro

În condițiile în care copiii par a fi induși tot mai greu spre lumea arenelor, prevalând în schimb creșterea ratei obezității infantile dar și a altor factori generați inevitabil de toxicul stil de viață modern, cu tehnologia la mare putere, evenimente astfel concepute conferă sportului o șansă în plus pentru magnetizarea generațiilor de mâine.

De la caz la caz, în funcție de țintele și abordările unei participări implicând absența rezultatelor în sine și a ordinii ierarhice, protagonistele s-au orientat și și-au luat drept reper fie criterii de selecție, fie de practică în regim de concurs, cert fiind că toate au avut la dispoziție câte 7 întâlniri constând în două reprize a câte 15 minute, iar fiecare la rândul ei cu un time-out la 8 minute, cu posibilitatea schimbării efectivului din teren, în acest caz de 4+1 din totalul de 16 admis pe foaia de joc. Ideea de bază a fost să joace toți copiii, împărtășită întrutotul și la LPS Banatul de profesoara Cornelia Maria Craiu, antrenor al juniorilor V, având drept scop atragerea celor mai mici dintre practicanți spre sport.

Iar Festivalul de Minihandbal și-a atins obiectivul, mai mult decât necesar mai ales în handbal, în căutarea zăpezilor de altădată și care cu greu îi convinge pe cei mici să pună mâna pe mingea mică.

LPS Banatul a privit cu acest prilej și ceva mai mult spre viitor, convocând și juniori V mai mici de 2005, aproape jumătate din efectiv, ca o pregătire a terenului și pentru viitoarea ediție.

Partidele s-au derulat pe cele 3 terenuri ale suprafeței de joc din Polivalenta Craiovei, martor tăcut al unor notabile procedee tehnice la copii de 10-11 ani, cu câteva promisiuni certe pentru viitor. Cele 16 echipe au fost împărțite așadar în două grupe în care s-a jucat fiecare cu fiecare, rezultând un eveniment foarte frumos și depășind pe bună dreptate încrâncenarea interesată, inclusiv cu sforile de rigoare în handbalul românesc – inclusiv juvenil, din faza semifinală.

Ca un alt aspect pozitiv al cadrului fazei finale la minihandbal, FRH s-a îngrijit de achitarea cazării și mesei participantelor, ca un ajutor binevenit încercatelor cluburi din handbalul carpatin. Iar în plus, la final, diplomele de participare și o cupă.

Fiind foarte bine organizat, Festivalul de Minihandbal a lăsat în general o impresie plăcută participanților, chiar dacă aproape inevitabil părerile au fost împărțite pe marginea implementării la această categorie de vârstă a viziunii forurilor internaționale, legată de jocul fără scor. Perceput de unii și ca bambilici, ”Festivalul” are însă șanse să-și mențină noul cadru și pe parcursul sezoanelor viitoare, după un start bun, în care plăcerea jocului și nu presiunea rezultatului a fost pe prim-plan.

Nu este însă foarte cert că, fie și în acest nou cadru, au dispărut în totalitate reflexe și metehne binecunoscute pe semicercul juvenil, gen juniori ”pe fals” ca grupă de vârstă, dar suntem în România, unde orice este posibil, indiferent de cele mai bune intenții.

LPS Banatul s-a prezentat între limitele admise, cu juniori V de 2005 dar și mai mici, lotul reunindu-i pe Darius Golban, Antoniu Andreaș, Raul Andor, Sebastian Kilian, Andrei Belu, Mihăiță Florea, Eduard Toth, Deian Pojar, Bogdan Vinka, Vlad Vinka, David Țerigariu, Daniel Șamanț, Denis Cosmescu, Dragoș Rusu, Sașa Disici, Mario Bolgea, Raul Strugariu și Samuel Nonn. Și cine știe dacă nu și dintre aceste nume de juniori V vor apărea performerii de mâine la seniori, așa cum LPS Banatul a contribuit cu o pleiadă de medaliați în Liga Națională în alb-violetul Politehnicii.

Din cealaltă grupă au făcut parte LPS Iași, Danubius Corabia, CSM Ploiești, Lacul Ursu Sovata, CSȘ Reghin, CS Balotești, HCM Craiova și Perla Murfatlar. Iar ca o completare, participanții au avut parte de binevenite pauze în programul de meciuri, pentru a vizita repere ale Băniei.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: