Finalistele ediției trecute, eliminate. Norvegia – Germania și Spania – Croația, semifinalele Euro 2016

Ultimă zi a fazei principale a grupelor la turneul final al celei de-a XII-a ediții a Campionatului European de handbal masculin din Polonia cu rezultate cu atât mai surprinzătoare și prin proporțiile scorurilor unor confruntări decisive, Norvegia scoțând din cursă campioana continentală, mondială și olimpică Franța cu un detașat triumf la 5 goluri diferență iar mai apoi și Croația răsturnând toate calculele prin a dispune cu un zdrobitor 37-23 (15-10) de naționala țării gazdă.

2016_European_Men's_Handball_Championship

 

În cealaltă serie de șase selecționate a fazei principale, Grupa 2, de la Wroclaw, Germania a eliminat-o pe finalista precedentei ediții, Danemarca, iar apoi Spania a trecut de ruși, încheind în frunte. În consecință, vineri seară vor avea loc semifinalele Norvegia – Germania și Spania – Croația, miza fiind calificarea în marea finală cu trofeul pe masă de duminică. Greu consolabile, Polonia – Suedia și Franța – Danemarca, reeditare a finalei din 2014, vor juca pentru locul 7 respectiv cinci.

Performere sunt fără îndoială reprezentativele Norvegiei și Croației, care s-au calificat în semifinale, în această ordine, de pe primele locuri ale Grupei 1, la Cracovia, unde, pe rând, campioana mondială en-titre Franța și apoi gazda Polonia, ocupantă a locului 3 la același turneu final mondial din ianuarie 2015 din Qatar, au fost învinse cât se poate de clar.

Puțini ar fi prevestit un categoric 29-24 (12-11) în favoarea vikingilor, mai ales după ce francezii au avut și câte 3 goluri avans în primele 17 minute ale partidei. Însă, de la 7-4 pentru deținătorii trofeului, Norvegia a răsturnat scorul și a trecut în premieră la conducere cu 8-7, pe care a preluat-o din nou cu 14 secunde înaintea pauzei, 12-11, prin Kent Robin Tonnesen, autor al unui total de 6 reușite care avea să fie și desemnat jucătorul întâlnirii.

La reluare, Franța avea să conducă pentru ultima oară cu 15-14, însă scandinavii au mai răsturnat o dată scorul, până la 16-18, după care s-au desprins treptat, chiar și cu 28-22, cu nici 5 minute înainte de final. Cu Erevik autor a 13 intervenții iar Bjornsen marcator a 5 goluri și Sagosen, Myrhol, Jondal și Hansen a câte patru, norvegienii au pătruns în ”careul de ași” grație celui mai clar triumf al lor la Euro 2016, început cu un eșec la limită cu Islanda și continuat cu o remiză cu Macedonia și succese cu Belarus, la două goluri diferență, Croația, la trei, respectiv Polonia, cu 30-28.

Paradoxal, chiar și înfrântă, Franța mai deținea șanse de calificare în semifinale, depinzând de rezultatul jocului Polonia – Croația, în care trăgea nădejde la o victorie a celor din spațiul ex-iugoslav. Care a venit, dar la o neașteptată diferență ce a răsturnat ordinea în clasament, croații eliminându-le dintr-un foc atât pe Polonia cât și pe Franța. Fiindu-i necesar un succes cu 11 goluri avans, Croația a fost de o precizie… chirurgicală, Strlek fructificând toate cele 11 aruncări, Maric 7 din 8, Horvat 5 din 6, Cupic și Sliskovic 4 din 5 iar Kopljar trei din patru.

Vizitatorii au deschis scorul după 61 de secunde și n-au mai cedat deloc inițiativa, conturând nu doar victoria ci și calificarea în semifinale cu o incredibilă serie de opt goluri reușite imediat după pauză, de la 15-10 la 23-10, prin care își asigurau și depășirea Franței. Deși învinși de Norvegia în faza I a grupelorcu 34-31 iar sâmbătă de Franța, cu 32-24, croații s-au calificat de o manieră excepțională.

Tot ieri, în celălalt meci din runda finală în Grupa 1, un prim succes în faza principală pentru Belarus, 30-29 cu Macedonia. În Grupa 2, Suedia – Ungaria 22-14, scandinavii prinzând disputa pentru locurile 7-8 în dauna Rusiei, învinsă de Spania cu 25-23 (11-12), rezultat cu care se încheia și meciul Germania – Danemarca, nemții exploatând unica șansă de calificare prin a-i elimina pe scandinavi.

În urmă cu 2 ani, la Euro 2014, Spania – Croația era finala mică, ibericii învingând cu 29-28, după ce în semifinale Franța trecea de Spania cu 30-27 iar Danemarca de croați cu 29-27. De fapt, Croația – Spania se juca pentru locul 3 și la Euro 2012, cu ex-iugoslavii învingători cu 31-27, după ce în semifinale se consemna Serbia – Croația 26-22 și Danemarca – Spania 25-24.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: