România, eliminată încă înaintea… începerii preliminariilor. Penibil: Finlanda – România 32-29 în returul barajului pentru preliminariile C.E. 2016, şi 62-61 la general.

Absolut jalnic, România a fost eliminată în această după-amiază de Finlanda încă din faza calificatorie premergătoare… preliminariilor Campionatului European. Învingători miercuri cu 32-30, handbaliştii „tricolori”, reprezentând o cândva cvadruplă campioană a lumii, au cedat cu 32-29 (15-13) în retur, spunând adio accederii în preliminariile pentru EURO 2016, ce va avea loc în Polonia. Rezultatul însă nu miră de fapt deloc, Sporttim reamintind în ultimii ani despre cauze şi efect: dezastrul intern, nespus, îşi are reflexia în naufragiile internaţionale.

 

La general, 62-61 pentru Finlanda. 

România pornea miercuri mai mult decât ezitant în preliminariile Campionatului European dar între parametri normali conform evidenţelor de dată recentă, impunându-se doar cu 32-30 (16-14) la Chiajna în dauna Finlandei, în manşa I a barajului de calificare în faza principală a preliminariilor.

Iar astăzi de la ora 16,05, în ţara celor 1.000 de lacuri, s-a înnecat înaintea începerii preliminariilor propriu-zise. Ramba a fost golgeterul învinşilor, cu 9 goluri.

Turneul final al Campionatului European din 2016, din Polonia, va consemna trecerea a 20 de ani de la ultima prezenţă a naţionalei „tricolore” pe semicercul continental, iar românii nici n-au dat de adversarele din grupele preliminare, nivel al calificărilor în care încheiau pe ultimul loc, poziţia a patra, în grupa preliminariilor Campionatului European din 2014, întrecere al cărei turneu final disputat la începutul acestui an a adus în prim-plan Franţa, cu gazda Danemarca şi Spania urmând-o pe podium.

Această eliminare a reamintit de frisoanele „tricolorilor” în ianuarie, victorioşi la doar un gol în dauna Ciprului, în preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor.

Este clar că experimentul cu selecţionerul Eliodor Voica şi antrenor de club la vicecampioana Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, unde a atras un nucleu numeric prea consistent şi detrimental atât jucătorilor în sine cât şi competiţiei Ligii Naţionale, nu dă deloc roade, salutar fiind faptul că s-a hotărât deja abolirea la varianta cu tehnicianul în dublu rol, la o grupare divizionară dar şi la reprezentativa României.

Trei sunt disputele continentale din acest baraj de calificare, incluzând şi Grecia – Bosnia și Herțegovina şi Estonia – Elveţia. Aceste baraje au pus faţă în faţă cele mai slab clasate 3 selecţionate în principala fază preliminară a ediției precedente, pentru EURO 2014, printre care şi cea a ”tricolorilor”, respectiv naționalele venite din triunghiularele de calificare ale primei faze, Finlanda, Grecia și Estonia, dintre care scandinavii s-au impus fără eşec în partide tur-retur cu Luxemburg și Cipru.

Pe lângă dubla manşă cu finlandezii, România va mai fi implicată într-un baraj tur-retur, puţin peste două luni, pe 7 şi 15 iunie, tot contra unor scandinavi, Suedia, miza fiind calificarea la Campionatul Mondial, din luna ianuarie 2015.

Încă o filă extrem de ruşinoasă în istoria recentă a handbalului masculin românesc.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 6 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: