GALERIE FOTO. CSU de Vest câștigă acasă și cu Mureșul Târgu Mureș, scor 32-22

CSU de Vest Timișoara a câștigat cu 32-22 (14-12) partida cu SC Mureșul Târgu Mureș, din etapa a 3-a a Diviziei A, Seria B, de handbal feminin. Oaspetele, retrogradate din prima ligă, au avut un început mai bun, preluând conducerea cu trei goluri, dar gazdele au revenit și au trecut în avantaj la pauză. Cu un portar inspirat, Monica Rusu, elevele lui Sorinel Voicu s-au desprins în partea secundă, punctând pe contraatac. Georgeta Cioban, de la Mureș, a fost cea mai bună marcatoare a partidei cu 11 goluri, în timp ce Andreea Pintilie și Andra Butulia au înscris câte 7 goluri pentru CSU.

Sorinel Voicu a început partida de miercuri cu Monica Rusu, Carla Puta (integralistă), Mariana Șunei (integralistă), Lăcrămioara Negrea, Mădălina Istrate, Andreea Pintilie și Andra Butulia. De partea cealaltă, Joszef Bukaresti le-a trimis în teren pe Larisa Comsa, Thabitha Rad, Denisa Ion, Georgeta Cioban (integralistă), Andreea Serediuc, Ana Deac (integralistă) și Orsolya Nagy. Debutul meciului a adus ratări în ambele tabere, iar oaspetele au înscris primele trei goluri ale partidei: 2 prin Cioban și unul prin Rad. Butulia a deblocat tabela pentru CSU de Vest în minutul 7. Mureșul s-a păstrat la trei goluri avans până în minutul 12 când timișorencele au reușit o serie de cinci goluri la rând și au trecut în avantaj, scor 9-7. Oaspetele au transformat de la 7 metri prin Cioban pentru 8-7. Elevele lui Sorinel Voicu au profitat de intervențiile reușite de Monica Rusu și s-au dus la 13-10, iar scorul la jumătatea partidei a fost 14-12.

Deac și Cioban au readus egalitatea, 14-14, după ce au marcat de la 7 metri în debutul reprizei secunde. Echipa timișoreană a reușit două goluri în inferioritate numerică pentru 16-14, prin Pintilie și Puta, iar gazdele s-au dus la 19-15. Oaspetele au redus ecartul la trei lungimi, 21-18, au urmat ratări de ambele părți de la 7 metri, iar patru goluri la rând ale bănățencelor în patru minute (trei Butulia și unul Puta) au rupt meciul, scorul devenind 25-18. A urmat o nouă serie pentru gazde care s-au desprins la zece lungimi, 29-19, cu cinci minute până la final. Diferența de zece goluri s-a păstrat și la sfârșit, când CSU de Vest s-a impus cu 32-22. Gazdele au obținut o victorie meritată, făcând diferența în apărare, cu un portar care a avut în jur de 15 intervenții reușite, dar și cu goluri venite pe contraatacuri.

Georgeta Cioban, de la Mureș, a fost golghetera partidei cu 11 goluri. Pentru CSU de Vest au înscris: Andreea Pintilie 7 goluri, Andra Butulia 7 goluri, Carla Puta 6 goluri, Mariana Șunei 6 goluri, Ioana Prundaru 2 goluri, Carla Senciuc 2 goluri, Lăcrămioara Negrea 1 gol, Mădălina Istrate 1 gol.

Cu această victorie CSU de Vest ajunge la 6 puncte după trei etape, toate obținute pe teren propriu, ocupând poziția a treia în clasament, pe care îl puteți vedea pe coloana din dreapta. Pentru timișorence urmează deplasarea la Slatina sâmbătă.

Reacții după meci:

Sorinel Voicu (antrenor CSU de Vest):

„Echipa din Târgu Mureș a avut un an competițional în prima ligă, dar câteva dintre jucătoarele cât de cât de bază au dispărut de la echipă din motive „n”, printre care cred că financiare, nemaiavând posibilitatea să susțină echipa așa cum a făcut-o. Oricum echipa noastră a jucat bine, s-a mobilizat, chiar cu multe greșeli de arbitraj, care nu contează de fapt. Dar așa, în sufletul fiecăruia, muncești, faci ceva și pe urmă dă cu bățul prin niște interpretări greșite ale regulamentului. Victoria e victorie, trebuie să felicit toată echipa, chiar și rezervele care n-au jucat și îndeosebi portarul. Portarul dacă e în vână, batem linișitit și s-a adeverit. Ele au ascultat, bine cu minusuri de rigoare. Încă echipa e în construcție și mai așteptăm jucătoare”, a declarat Sorinel Voicu

După golul 22 al Mureșului, la care portarul Timișoarei, Monica Rusu, a scos în două rânduri și a atins mingea și a treia oară, dar i-a scăpat în poartă, a vrut să iasă la schimbare, dar antrenorul CSU de Vest a trimis-o înapoi în teren, păstrând-o în teren până la final. „Ea s-a demoralizat că a luat un gol ușor. A scos trei mingi în aceeași fază și următoarea, din ea, a bâlbâit-o și s-a dus în poartă. La așa ceva trebuie ridicat moralul. Când e nevoie o scot eu, sau pe alta, o țin să se liniștească și pe urmă revine. Este un portar care s-a antrenat foarte bine. De fapt amândoi portarii au o concurență acerbă la antrenament și se dovedește la meciuri când în momentele cheie ne ajută”, a adăugat tehnicianul timișorean, care a vorbit și despre meciul de la Slatina. „Și acolo va fi foarte greu. Echipa este mai puternică ca cea de anul trecut și e un alt antrenor. Noi încercăm să jucăm. Dacă reușim, bine, dacă nu reușim o luăm de la capăt”.

Teodor Rad (președinte Mureșul Târgu Mureș):

„Din păcate fetele care zic eu că au experiență astăzi au fost nonvalori. De ce zic nonvalori? Este cu neputință să arunci cinci de șapte metri în același loc în care-i dai șansă la portar să-ți apere sau să arunci de patru ori pe lângă poartă. Eu nu dau vina pe junioarele pe care încercăm acum să le omogenizăm. Eu felicit echipa domnului profesor Voicu, s-au dăruit, și-au dorit enorm de mult. Noi ne-am văzut cu sacii în căruță și s-a întâmplat ce s-a-ntâmplat. Am luat jocul mai moale. Adevărul este că n-am vrut să folosim două titulare de bază pentru că dacă le băgam și pe ele atunci era altceva. Pe noi nu ne-a interesat scorul. Pe noi ne-a interesat doar să avem un meci trecut în cont că s-a jucat, nimic altceva”, a declarat Teodor Rad.

După ce a căzut din prima ligă, formația mureșeană și-a propus să dea șanse junioarelor în acest an. „Ne interesa să nu fie accidentări pentru că anul acesta avem un singur obiectiv: să maturizăm junioarele care vin din spate de la noi din Târgu Mureș, ca să le putem oferi o șansă să crească în valoare. Din ce am observat, aici sunt niște jucătoare bune, tinere, care vin din spate. Am pus ochii pe câteva, îmi plac, dar încă nu sunt de… E un nivel slab, din păcate. Astăzi a fost un meci de un nivel foarte slab, din punctul meu de vedere. Dar cred că am realizat și noi treaba asta, și domnul profesor Voicu, că avem multe, multe de pus la punct. Nu mai avem voie să ne gândim acolo sus, deocamdată trebuie să stăm aici cu picioarele pe pământ. Dorim succes publicului din Timișoara, să vină să susțină și să dea un pic de șansă”.  

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: