GALERIE FOTO. SCM Politehnica Timișoara – HC Odorhei 32-25, cel mai clar succes acasă al etapei

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul SCM Politehnica – HC Odorhei, jucat joi 16 noiembrie 2017 de la ora 17,30 în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara în cadrul etapei a XI-a din turul sezonului regular în elita handbalului masculin și câștigat cu 32-25 la pauză 13-12 de gazdele în violet, care au egalat astfel diferența de goluri a precedentului succes acasă cu harghitenii, 28-21 în martie 2016, din returul întrecerii de-acum două sezoane, dar au și stabilit cel mai detașat scor acasă al acestei antepenultime runde a turului, întocmai suficient pentru a-i depăși pe învinși în clasament la diferența de golaveraj, pe locurile 4-5, la egalitate de puncte.

Poliștii alb-violeți au făcut un pas înainte în comparație cu sezonul anterior, în care remizau acasă în retur 31-31 în luna martie a acestui an cu HC Odorhei, care sfârșea sezonul regular pe locul 4, cu 15 puncte avans față de bănățeni, pe 7 înainte de play-off. S-a repetat în schimb diferența din meciul direct de pe Bega de-acum două campanii, tot din retur, 28-21 în martie 2016, semn că și poziția ”violeților” ar putea fi mai bună după sezonul regular, precum în respectiva campanie, încheiată de harghiteni pe treapta a 3-a iar de cei din capitala Banatului pe 5, la o diferență de doar 3 puncte. Tot la 7 goluri diferență a mai învins în această intermediară de la borna 11 și CSA Steaua, dar în deplasare, la Vaslui, unde a întors la 22-29 de la 14-11 la pauză pentru moldavi, urmând ca runda să ia sfârșit duminică de la ora 19 cu partida Dinamo – CSM Focșani 2007, bucureștenii pierzând aseară și pentru a 7-a oară în opt apariții în Grupa C din EHF Velux Champions League, 33-29 la Velenje pentru RK Gorenje, a treia clasată în seria de șase formații.

SCM Politehnica va juca joia viitoare în penultima rundă din tur la periclitata CSM Făgăraș iar în jur de duminică 3 decembrie acasă cu nou-promovata CS Minaur, depășită aseară cu un lot decimat cu 26-22 în duelul nordului, la Suceava, după care tot luna viitoare, în debutul returului, acasă cu Dunărea în jur de 10 decembrie iar la Vaslui pe 13.

Ultimele rezultate, clasamentul actualizat și programul viitor, pe coloana datelor tehnice. Cronica victoriei, într-o consemnare anterioară…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Handbal: