Scurt ghid al EURO EHF Serbia 2012: lotul lărgit al României, palmaresul, ierarhia medaliilor, sălile, grupele…

Timişoara, prin clubul alb-violet CS U Politehnica, a găzduit marţi după-amiază prezentarea de către o delegaţie a Federaţiei Sârbe de Handbal şi a municipalităţii din Vrsac a turneului final al Campionatului European de handbal feminin, ce se va desfăşura începînd de marţi în 3 săptămîni în Serbia, „tricolorele” urmînd a debuta pe 4 decembrie, contra Rusiei, în Millenium Hall din Vrsac. Iată un succint ghid al unei competiţii cîştigate pînă acum doar de Norvegia, Danemarca şi Ungaria…

Ediţia cu numărul X pe semicercul european feminin va constitui pentru a doua oară un criteriu de calificare la Campionatul Mondial feminin respectiv la Jocurile Olimpice de vară Rio 2016, fiind notabil faptul că doar 6 naţionale au fost prezente la fiecare dintre turneele finale europene feminine, şi anume Danemarca, Norvegia, Germania, Rusia, Ucraina şi România, din totalul celor 23 de naţiuni calificate de la ediţia inaugurală şi pînă în 2012, cu 11 dintre acestea urcînd pe podium, ca medaliate, însă doar 3 cu aur.

România se numără şi ea între cele 11 naţiuni medaliate în întrecerea continentală feminină şi se va alinia cu ocazia celei de-a X-a ediţii a Campionatului European la al nouălea său turneu final, neparticipînd doar în urmă cu 6 ani.

De această dată, gazdă a cremei de 16 reprezentative ale continentului va fi vecina Serbia, între 4 şi 16 decembrie, după ce caravana feminină a mai poposit la fiecare 4 ani, începînd cu ediţia sa din anul 2000, în această zonă a Europei, pe-atunci tocmai în România, iar apoi în Ungaria respectiv Macedonia, handbalistele „tricolore” urmînd a fi găzduite şi în Timişoara, înaintea descinderii pentru jocurile Grupei D, ce vor avea loc în sala cu 4.058 locuri din Vrsac, unde vor mai evolua şi contra Muntenegrului, pe 5 decembrie, respectiv cu Islanda, vineri 7 decembrie.

Dată fiind această apropiere, oaspeţii sârbi ai Timişoarei, în conjuncţie cu reprezentanţi ai Federaţiei Române de Handbal, au găzduit azi la „Casa Politehnicii” o conferinţă de presă în care au oferit informaţii inclusiv despre oportunităţile pe care le au suporterii români de a asista pe viu la meciuri ale turneului final.

România se prezintă la acest turneu final în contextul unei mai modeste clasări, anul trecut, la cea de-a XX-a ediţie a Campionatului Mondial, situîndu-se a 13-a în Brazilia, unde Norvegia a luat titlul în faţa Franţei, respectiv a necalificării la Jocurile Olimpice de vară Londra 2012, dar totodată şi pe fondul ataşării în 2010 a unei prime medalii la nivel european într-un palmares cu prezenţe constante la întrecerea finală continentală, însă fără a ajunge vreodată în ultimul act al întrecerii, ierarhia medaliilor naţionalelor feminine în Europa putînd fi consultată ceva mai jos.

Într-adevăr, româncele smulgeau bronzul tocmai gazdelor competiţiei, Danemarca, la precedenta ediţie din decembrie 2010, cu un 16-15 în finala mică, iar Cristina Neagu devenea, cu 53 de goluri, golgeter al turneului final, adjudecat de Norvegia în dauna învingătoarei cu 25-23 a „tricolorelor” în semifinale, Suedia, după ce cu un an înainte, la Campionatul Mondial din China, în 2009, handbalistele din Carpaţi se clasau pe 8 iar marea finală era pierdută de aceeaşi Franţa, în faţa Rusiei.

În 2010, România cîştiga cîte două partide şi pierdea una atît în prima fază a grupelor turneului final cît şi în cea de-a doua, calificîndu-se astfel între cele mai bune 4 naţionale, încheind competiţia pe locul 3, cu un total de 5 victorii şi 3 înfrîngeri, toate consemnate în comprimata perioadă între 7 şi 19 decembrie. Iar la fel de intensă se anunţă a fi şi întrecerea din ţara vecină, pentru care româncele s-au calificat umăr la umăr tocmai cu sârboaicele, fiecare cu cîte 5 triumfuri şi un eşec în preliminarii, împărţindu-şi chiar succesele la cîte două goluri diferenţă: 29-27 pe tărâm sîrbesc respectiv 21-19 pentru „tricolore”, la Drobeta Turnu Severin.

***

România figurează drept cap de serie al Grupei D.

Cele 16 reprezentative sunt împărţite în 4 grupe a cîte 4 echipe, primele 3 clasate calificîndu-se cu rezultatele înregistrate împotriva celorlalte două selecţionate de pe podium într-o fază secundă constînd în două serii a cîte 6 echipe, în care, după alte 3 jocuri disputate, în cazul României cu cele mai bune 3 formaţii din Grupa C, avîndu-le la start pe Croaţia, Germania, Ungaria şi Spania, se va cerne sita pentru semifinalele în cruciş ale întrecerii. Iar finala va avea loc duminică 16 decembrie…

În celelalte grupe vor lua startul (A) Norvegia, Ucraina, Serbia, Cehia, respectiv (B) Suedia, Franţa, Danemarca, Macedonia.

***

Clasările României la C.E. feminin al EHF…

1994 (la ediţia inaugurală, din Germania): locul 10 (din 12 echipe); pe podium: 1. Danemarca, 2. Germania, 3. Norvegia;

1996: locul 5; 1. Danemarca, 2. Norvegia, 3. Austria;

1998: locul 11; 1. Norvegia, 2. Danemarca, 3. Ungaria;

2000 (ediţia a patra, în România): locul 4; 1. Ungaria, 2. Ucraina, 3. Rusia;

2002 (primul cu 16 naţionale la start): locul 7; 1. Danemarca, 2. Norvegia, 3. Franţa;

2004 (în Ungaria): locul 7; 1. Norvegia, 2. Danemarca, 3. Ungaria;

2008 (în Macedonia): locul 5; 1. Norvegia, 2. Spania, 3. Rusia;

2010: 1. Norvegia, 2. Suedia, 3. România.

***

Clasamentul pe medalii al Europenelor: 1. Norvegia (5 aur / 2 argint / 1 bronz), 2. Danemarca (3/2/0), Ungaria (1/0/2), Rusia (0/1/2), Suedia, Spania, Ucraina şi Germania, fiecare cu cîte o medalie de argint, Franţa (0/2/0), respectiv România şi Austria, cu cîte un „bronz”.

***

Sălile…

Gazda Serbia va juca în Grupa A, găzduită de arena multifuncţională Kombank Arena, cu 20.000 locuri, din Beograd, Spens Arena din Novi Sad avînd o capacitate de 8.000 locuri şi găzduind jocurile Grupei C, din care vor rezulta 3 adversare ale României în cea de-a doua fază a întrecerii, iar Sportski Centar Cair din Nis, 4.000 locuri.

Finala de duminică 16 decembrie va avea loc la Beograd, capitală ce găzduia în luna ianuarie şi ultimul act al Campionatului European masculin, la care „tricolorii” nu se calificau.

Ulterior, turneul final feminin din anul 2014 va fi găzduit în premieră de două ţări, şi anume Croaţia şi Ungaria, revenind aşadar după în deceniu pe tărîm maghiar.

***

Lotul lărgit al „tricolorelor”, dintre cele 28 urmînd ca 16 să fie selecţionate cu o zi înaintea debutului din 4 decembrie: (portari) Ungureanu (Oltchim), Smedescu (Baia Mare), Tolnai (Uşkudar), Nichita (Dunărea Brăila); (extreme): Nechita şi Curea (Oltchim), Dincă şi Paraschiv (U Cluj), Burghel şi Hotea (Corona), Pîrvuţ (Baia Mare); (interi): Neagu şi Meiroşu (Oltchim), Vădineanu (U Cluj), Geiger (Baia Mare), Druţu şi Ţăcălie (Corona), Perianu (Dunărea Brăila), Varga (Zalău), Vizitiu (Uşkudar); (centri): Brădeanu (Oltchim), Buceschi (Baia Mare), Băbeanu (Craiova), Marin (Roman); (pivoţi): Manea şi Stanca (Oltchim), Apetrei (Corona), Pintea (Zalău).

Selecţioneri. Gheorghe Tadici şi Florentin Pera.

***

Oaspeţii de marţi ai Timişoarei au fost Bozidar Djurkovic, secretar general al Federaţiei Sârbe de Handbal, Jovan Popadic, managerul sălii Millennium din Vrsac, Tatjana Palkovac, directorul turistic al municipalităţii Vrsac, Narcisa Lecuşanu – director sportiv al naţionalei de handbal fete, şi Alexandru Dedu – vicepreşedinte FRH şi preşedintele Ligii Profesioniste.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: