Handbaliştii Timişoarei, în continuare vulnerabili pe drumuri: al patrulea eşec în deplasare, 32-26 la Turda

AS CH Politehnica Timişoara a suferit în această seară a treia înfrângere la rând în Liga Naţională, rămânând astfel fără victorie de la reluarea campionatului în urma pauzei dictate de jocurile reprezentativei României, handicapul final egalându-l pe cel al primei sale deplasări stagionale, la Bucureşti, cu Dinamo, după care pierdea pe alte terenuri tot mai strâns sau chiar câştiga, cum a fost cazul la Suceava.

Jucând în fieful Potaissei Turda, o revelaţie arătându-se a fi şi mai în formă în acest tur de campionat decât în precedenta ediţie, clujeană pregătită de ex-polistul Horaţiu Gal, gruparea alb-violetă a pierdut cu 32-26, după ce la pauză era condusă cu două goluri.

Gazdele au rămas astfel umăr la umăr în fruntea ierarhiei cu campioana HCM Constanţa, care la rândul ei nu triumfa la Turda, ambele grupări având câte 8 victorii şi două remize, fără înfrângere. Poliştii în schimb au rămas în a doua jumătate a clasamentului şi aşteaptă mâine diagnosticul medicului în cazul accidentării suferite de extrema dreaptă Stelian Irimiaş, mai ales că meciul din ultima etapă a turului, cu Pandurii Lignitul Târgu Jiu, de duminică de la ora 13, bate deja la uşă.

Aceasta a fost a patra deplasare pierdută de elevii lui Constantin Ştefan şi Dan Dumitru, după cele de la Bucureşti, 31-25 cu Dinamo, la Constanţa, 31-26 pentru HCM, şi la Bacău, vicecampioană în faţa căreia au cedat după pauză, cu 23-20.

Deplasările au fost însă dintre cele mai dificile cu putinţă, excepţie nefăcând nici cea de la Turda.

Poliştii vor mai avea o deplasare în acest an, în ultima rundă programată în 2013, coincizând cu prima etapă a returului, din 8 decembrie, când o vor vizita pe CS Caraş Severin, cărăşeană în mare criză de puncte.

Jocul de la Turda s-a desfăşurat într-o notă de relativ echilibru în prima parte, care s-a încheiat cu scorul de 18-16, după care, împinse şi de public, gazdele s-au desprins la patru, cinci şi chiar şase goluri goluri, portarul ardelenilor, Ludovic Varo, având un rol esenţial.

Marcatorii Politehnicii au fost Chikovani, cu 8 goluri, căpitanul Timofte, cu 5, Petkovic 4, Irimiaş 3, Kaftin şi Santeiu, cu câte două, respectiv Daninfeld şi Halcă, autori a câte un gol.

Managerul sportiv al Politehnicii, Constantin Ştefan, a remarcat că Turda reprezintă o echipă valoroasă, căreia i-a ieşit jocul, despre elevii săi mai spunând că „au găsit greu calea spre gol şi la un moment dat n-au mai crezut în şansa lor. Ratările au fost destul de numeroase într-o atmosferă bună pentru un joc acasă”.

Etapa a X-a, care reprezintă a 3-a intermediară a sezonului, a început cu zdrobitorul HCM Constanţa – U Bucovina Suceava 40-21, dobrogenii fiind înaintea deplasării din turul III al Cupei EHF, premergător fazei grupelor, şi continuă astăzi şi mâine.

Ca de obicei, rezultatele, ierarhia actualizată şi etapa viitoare, pe coloana dreaptă.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: