HCM Universitatea se pregăteşte de vizita învingătoarelor vâlcencelor

„Obiectivul echipei la începerea campionatului a fost să ne menţinem prin cîştigarea meciurilor de pe teren propriu”, explică profesorul Tiberiu Puta, antrenor principal la HCM Universitatea Timişoara, care a pierdut duminică în debutul returului ligii secunde la handbal feminin, la Târgu Mureş, în seria B a Diviziei A.

SC Mureşul s-a impus cu 39-26, la pauză 17-12, „nu atît pe evoluţia sa bună cît pe greşelile individuale din cadrul echipei noastre, şi anume paşi, forţări în atac şi ratări din postura de unu la unu cu portarul. Am păstrat un oarecare echilibru pînă spre finele primei reprize, fiind conduşi cu o diferenţă de un gol, maxim două, dar apoi erorile ne-au costat”, a spus Puta, care este însă încrezător într-un mai bun randament în jocurile viitoare din sala „Constantin Jude”, în cadrul returului.

Puta le-a aliniat în primul 7 pe Râpa – Ianu (extremă stînga), cu 6 goluri marcate, Biro (inter stînga), cu 8 goluri, Ghilea (centru), cu 4 reuşite, Curtuiuş (inter dreapta), Pester (extremă dreapta), cu 6 goluri, Dincă (pivot).

Duminică, la ora 11, HCM Universitatea primeşte vizita lui CSM Sfântu Gheorghe, care, deşi clasată pe locul 5, cu doar 3 puncte în faţa timişorencelor, a furnizat duminică surpriza de a o învinge cu 23-22 pe Naţional Râmnicu Vâlcea, lidera seriei B, aflată la doar al doilea eşec în 15 etape. „Cu o schimbare de atitudine putem reuşi măcar în retur să învingem în jocurile de acasă”, a mai spus Puta, care a programat antrenamente în fiecare dintre zilele acestei săptămîni, de marţi de la ora 13, primul, şi inclusiv pînă sîmbătă, cu începere de la ora jocului.

Clubul timişorean o relegitimează pe localnica Mihaela Barbuia, un pivot născut în 1987, care revine astfel în lot după ce în 2010 a fost nevoită să renunţe temporar la activitatea competiţională.

HCM Universitatea e clasată pe locul 7 din opt competitoare, cu 5 victorii şi 10 eşecuri, între care două pe teren propriu, 30-38 în chiar prima etapă, contra târg-mureşencelor, şi 40-44 cu lidera Naţional Râmnicu Vâlcea.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la HCM Universitatea se pregăteşte de vizita învingătoarelor vâlcencelor

  1. Italianca spune:

    mingea mea!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × noua =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: