Jimbolience felicitate în deschiderea jocului de Liga Naţională

H.C. Jimbolia a încheiat cu fruntea sus turneul de la Turnu Severin al Seriei I a Campionatului Naţional de handbal pentru junioare II, fiind aplaudată şi felicitată de oameni de handbal sosiţi duminică la sală mai mult pentru următorul joc, SCM Craiova – Universitatea Reşiţa, din Liga Naţională feminină.

„Finalul meciului nostru a fost incandescent, lidera detaşată a seriei învingându-ne în ultimele secunde, 27-26, pe când trăgea de fapt să moară. Ne-am făcut o foarte bună propagandă cu evoluţia noastră, publicul ştiind de postura Petroşaniului, care câştigase până atunci destul de clar, remizând doar cu gazdele”, a spus Marian Rică, de la conducerea jimboliencelor. Timişencele, conduse la pauză cu 13-11 şi cu portăriţele Voicu şi Popescu în zi fastă, s-au ţinut scai de lidere, golgetera Alexandra Dinu punctând de 8 ori. Au mai marcat Geanina Iung – 7 goluri, Hristea – 5, Amăriei – 3, Sabău, două goluri şi Elena Cănuci, un gol. Acesta a fost ultimul meci al elevelor lui Iren şi Marian Rică în turneul severinean.

Vineri, după ce a dispus de LPS Banatul Timişoara, H.C. Jimbolia a învins şi în reuniunea de după-amiază, 37-32 la pauză 21-17 cu LPS Târgu Jiu, marcatoare fiind Dinu, cu nu mai puţin decât 14 goluri, Hristea – 8, Amăriei – 7, Sabău – 6, Iung, două.

Sâmbătă a fost însă ziua neagră a jimboliencelor, începută rău de dimineaţă, când gazda CSS Drobeta Turnu Severin a utilizat tot arsenalul disponibil pentru a poza învingătoare în faţa camerelor televiziunii locale, aplicându-le Alinei Hristea şi Geaninei Iung un tratament care le-a scos din mână inclusiv pentru jocul următor, din reuniunea de după-amiază. „Iung, care a evoluat cu o mască de protecţie pe faţă, a fost lovită tare în figură, tocmai pentru a resimţi şocul, atât ea cât şi Hristea şi Dinu fiind indisponibile pentru meciul următor, cu Hunedoara”, a explicat Rică, amintind de arbitrajul părtinitor din jocul pierdut cu 25-12, la pauză 13-6.

Păcat că până şi la nivelul juniorilor interesele legate de obţinerea rezultatului dorit influenţează calitatea spectacolului. Oricum, jimboliencele au resimţit şocul, cedând şi peste câteva ore, 13-29, la pauză 6-16 cu CSS Hunedoara, joc în care a ieşit în evidenţă Andreea Câmpean, cu şase reuşite, fără a fi marcat vreun gol până atunci la Severin.

În ansamblu, două succese şi 3 eşecuri pentru jimbolience, bilanţul LPS Banatul la acelaşi turneu fiind de o victorie, o remiză şi 3 înfrângeri.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × = 45

 


Ultimele articole din categoria Handbal: