Junioarele I ale Timișoarei cedează după pauză Făgărașului, la Sebeș

LPS Banatul Timișoara a pus punct cu un eșec conturat în ultimele minute participării în Seria E a Campionatului Național FRH de handbal feminin pentru junioare I, așteptând acum alinierea în faza semifinală pe țară a categoriei 1997/8.

antet

 

Turneele semifinale vor avea loc în perioada 25-29 aprilie, constând în 5 meciuri în tot atâtea zile, iar oponentele timișorencelor urmează a fi desemnate prin tragerea la sorți de marți 12 aprilie, mai apoi identificându-se și orașele gazdă ale grupelor penultimei faze. Nu mult după semifinalele din ultima decadă a lui aprilie, junioarele ”Banatului” vor trece de pe frontul campionatului republican sub egida FRH pe cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, din 5-8 mai, cu turneul final de 8 echipe la Râmnicu Vâlcea.

Cu alte cuvinte, viitoare jocuri doar la nivel mai înalt, dar până una alta LPS Banatul a încheiat participarea în seria zonei sale geografice cu meciul pe care-l mai avea de jucat în cel de-al doilea turneu după sezonul regular, turneu demarat vineri la Sebeș, în cazul Grupei E.

Într-o partidă cu caracter pur academic în privința scorului și mai degrabă de menținere în priza jocurilor competiționale, atât CSȘ Făgăraș cât și ”Banatul” fiind calificate la semifinale de pe locurile 2 respectiv 4 în seria vestică, brașovencele s-au impus cu 27-24, după ce la pauză conduceau timișorencele, cu 14-12.

Într-un meci dinamic și foarte echilibrat, dar cu multe greșeli în tabăra bănățencelor, înmulțite în partea a doua, elevele lui Cosmin Zgîrdea au cedat pasul în minutul 56, la scorul de 24-24, când Surduc a recepționat a doua eliminare temporară, o aceeași infracțiune fiind trecută în respectivele faze cu vederea în cazul taberei junioarelor din Făgăraș.

Neglijențele timișorencelor le-au costat însă pe final un rezultat pozitiv, și nu aplicarea diferită a regulamentului, LPS Banatul punând punct învinsă aparițiilor din sezonul regular tur-retur plus la cele două turnee introduse în sistemul competițional după retur și înaintea fazei semifinale.

Zgîrdea a început azi la Sebeș cu Bejan – Roșu, Tasits, Moloca, Surduc, Teșan și Florea, și a mai apelat pe parcurs la Marinca, Ludwig, Nicoară, Chira și Petruța.

Roșu a marcat de 7 ori, Petruța și Teșan câte 4 goluri, Ludwig 3, iar Florea, Tasits și Moloca – câte două.

Pentru acest unic joc al turneului ce va lua sfârșit duminică la Sebeș, de unde timișorencele au revenit deja și cu un 10-0 la ”masa verde” în dauna Arenei Târgu Mureș, retrasă în prealabil din întrecere, ”Banatul” n-a mai apelat la junioare II aflate în preajma propriului turneu semifinal sau la componente de 1998/99 cooptate la Centrul Național de Excelență, precum Diana Mada, Szabo Brigitte și Medana Stîncescu, care vor reintra în calcule în faze următoare.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: