Junioarele IV de la LPS Banatul liniștesc sec apele la euroregiune: finaliste și calificate

Odată ieșite din furcile caudine ale întrecerii la nivel județean din Campionatul Județean al junioarelor IV, elevele lui Adriana Bota, cîndva campioane naționale la minihandbal, mai exact în 2011, au răspuns astăzi pe teren apelor mai învolburate din cursul turneelor timișene din martie, jucînd finala euroregiunii găzduite la Petroșani și accezînd implicit în turneul semifinal al categoriei.

Cu Diana Șamanț în poftă de gol, marcatoare a 19 reușite în 3 dispute, ca principală realizatoare a turneului reunind 8 echipe în Valea Jiului, LPS Banatul s-a revanșat în fața Unirii Sânnicolau Mare, cu 28-20, iar apoi a depășit Hunedoara cu 18-9, ajungînd în finala cu gazdele petroșenence, de care au fost depășite cu 17-15.

Chiar și așa, handbalistele junioare de la LPS s-au calificat la faza semifinală, din 17-19 mai, de pe locul secund în întrecerea fazei a doua, a euroregiunii, însoțite fiind de colegele timișence de la CS Unirea Sânnicolau Mare, de pe 3, dar și de arădencele din Nădlac, ocupante ale locului 4.

Dintre grupările timișene implicate în faza pe euroregiune, doar junioarele din Peciu Nou au ratat calificarea în penultima fază, după un succes clar în dauna Vulcanului, o remiză cu cele din Nădlac și un eșec la 3 goluri handicap în fața Petroșaniului.

+ Tot astăzi, într-un meci din liga a doua de handbal masculin, seniori, Unirea Sânnicolau Mare a cedat acasă puternicei Extrem Baia Mare, scor 30-38, joc de la care vom reveni cu o cronică.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sase

 


Ultimele articole din categoria Handbal: