Juniorii câștigă duelul timișorean din Divizia A

După-amiază cu un duel local direct pe semicercul ligii secunde de handbal masculin, juniorii II ai Centrului Național Olimpic de Pregătire învingându-i și pentru a treia oară în acest campionat pe concitadinii de la CS Universitar Politehnica Timișoara, 29-33 (14-19) într-un meci considerat în deplasare pentru formația juvenilă a lui Attila Ioan Horvath.

O nouă victorie a celor de la CNOPJ Timișoara, conturată după ce au condus permanent, dar și în condiții aparte, dat fiind întoarcerea în Banat abia în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, după participarea în capitală la Cupa MEC, în cadrul căreia echipa Colegiului Național Bănățean s-a clasat pe locul 4 la nivel național în competiția finală cu 8 grupări din țară.

Juniorii au sosit la 3 noaptea în Timișoara de la competiția liceelor, iar astăzi la ora 16 s-au aliniat în sala ”Constantin Jude” pentru meciul din etapa a XX-a în Seria D din Divizia A, a șasea rundă din returul pe 2020. Ținând cont și de aspectul că 5 juniori au revenit recent de la convocări la loturi naționale, CNOPJ a completat cu brio o perioadă foarte încărcată, care ar fi fost cu atât mai aglomerată dacă oaspeții de astăzi în runda inaugurală a categoriei ”Valoare” din cadrul Campionatului Național juvenil, cei de la Extrem Baia Mare, s-ar fi prezentat la partida de pe malurile Begăi.

În consecință, juniorii vor demara la ”Valoare” duminica viitoare, în 8 martie, cu ocazia etapei a II-a, în deplasare la Academia de Handbal Minaur Baia Mare, duel la vârf care pe care al grupei din care primele două clasate vor accede la turneul final sub egida FRH.

Vlad Chira a înscris cele mai multe goluri ale învingătoarei CNOPJ Timișoara, opt, completat de Grad și Bordeanu cu câte 5, Bălan 4, Bran și Ghimpău câte 3 goluri, Sanfirescu și Moldovan câte două iar Ursu unul. Antrenorul Horvath a utilizat toți juniorii convocați, Dumitrescu fiind indisponibil, cu probleme la spate.

Tot 33 de goluri înscria CNOPJ și în victoria considerată tot în deplasare la CSU Politehnica în tur, mai categorică atunci, 23-33, al doilea succes al toamnei în fața ”violeților” fiind repurtat cu 31-29. Cât despre runda duminicală, a fost fără triumfuri ale gazdelor; rezultatele etapei, pe coloana clasamentelor. Șapte meciuri mai au de jucat juniorii II în sezonul lor de debut la nivel divizionar în campionatul seniorilor.

Formația divizionară feminină a Timișoarei, CSU UVT, a pierdut sâmbătă cu 36-29 (19-18) la încheierea primei jumătăți a returului, la Târgu Mureș, în fața ocupantei locului 2 în Seria D din liga a II-a, CSM.  

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 2

 


Ultimele articole din categoria Handbal: