Juniorii I de la LPS Banatul Timişoara nu trec şi de valul doi al semifinalelor

Echipa de juniori I de la LPS Banatul Timişoara n-a trecut în week-end şi de hopul celui de-al doilea turneu al fazei semifinale, care s-a dovedit a fi unul prea mare pentru elevii pregătiţi de profesorul Luciean Vasilache.

Calificaţi de pe locul 4 din şase echipe la start în prima fază a turneelor semifinale, derulată în week-endul precedent la Turda, timişorenii n-au mai cîştigat nici un meci în patrulaterul disputat de vineri pînă duminică lîngă Braşov. „Au fost prezente echipe foarte bune, puternice, însă nu neapărat peste nivelul valoric al echipelor pe care le-am întîlnit la primul turneu semifinal, săptămîna trecută. Unele dintre acelea au fost poate chiar mai puternice dar oboseala s-a acumulat iar unii juniori de-ai noştri s-au şi accidentat. Ioan Luca s-a lovit la mînă şi a fost transportat cu Ambulanţa la spital, la începtul primei reprize a jocului de sîmbătă, iar pe Daniel Pascal l-am pierdut încă din primul meci”, ne-a explicat profesorul Vasilache, care a aliniat între cei 16 componenţi 5 juniori în anul de absolvire, 1993, restul fiind de 1994 şi mai mici.

„Pentru noi este bine că am ajuns pînă aici, între cele mai bune 16 cluburi din ţară, iar în această privinţă eu cel puţin sunt mulţumit. Am întîlnit echipe cu jucători buni iar toţi cei 16 ai noştri au văzut ce înseamnă un turneu semifinal la acest nivel”, a mai spus Vasilache.

LPS Banatul a pierdut în ultima zi cu LPS Suceava, 34:42 (19:22), după ce sîmbătă ceda cu 36:39 (14:20) în faţa lui CSS2 Bucureşti iar vineri, în prima zi, era înfrîntă cu 28:40 de Extrem Baia Mare, care s-a şi calificat între cele mai bune 8 de la turneul final de pe primul loc al patrulaterului de lîngă Braşov. LPS Suceava s-a calificat şi ea, de pe locul 2.

Turneul a avut loc la Tărlungeni, aşadar pe teren neutru, pentru că nici unul dintre cluburile implicate n-a licitat pentru găzduirea întrecerii. Calificaţi la acest turneu abia duminica trecută, la finele fazei organizate la Turda, timişorenii au aflat marţi destinaţia Tărlungeni şi joi au purces la drum.

Iar cu aceasta, sezon încheiat pentru Claudiu Şimicu&Co., rămînînd de văzut care încotro vor apuca, dintre absolvenţii de 1993…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: