Juniorii II, turnee semifinale pe țară: loturi, program. La băieți, LPS Banatul I la Turda, HCS Cîtu la Bacău. La fete, LPS Banatul la Târgu Mureș, Unirea acasă, în Sânnicolau Mare

Trei grupări timișorene și timișene vor alinia 4 echipe în faza I semifinală a Campionatului Național FRH de handbal la juniori II, rezervat categoriilor 2000-2001, câte două formații la fete respectiv băieți. În întrecerea masculină, cu 32 de cluburi împărțite în 8 grupe a câte patru, LPS Banatul I va juca de vineri până duminică la Turda, iar HCS Cîtu în Grupa II, la Bacău, pe când pe semicercul feminin ”Banatul” la Târgu Mureș și CS Unirea Sânnicolau Mare în propria sală ”Ioan Morar”. Iată-le componențele pe posturi și cu vârste, precum și programul…

Cea mai lungă deplasare o are HCS Cîtu, pe malurile Bistriței, în Moldova, unde timișorenii debutează vineri la ora 15,30 contra gazdei CS Municipal Știința Bacău, o pepinieră recunoscută a handbalului juvenil intern. Mirela Cîtu i-a convocat pentru patrulaterul de peste munți pe Alexandru Manea (născut în anul 2000), Cătălin Săuca (n. 2001) – portari; Paul Hideg (2001) – pivot, Paul Sîrbu (2000) – extremă stângă, Andrei Ungureanu (2001) – inter, Claudiu Ionescu (2000) – extremă stângă, Adrian Căpraru (2001) – pivot, Daniel Duțu (2000) – inter, Timotei Iepure (2000) – extremă dreaptă, Narcis Bostan (2000) – inter, Caius Belcescu (2000) – centru și Raul Lazăr (2000) – inter.

Bănățenii vor juca apoi sâmbătă de la ora 10 primul meci al reuniunii din runda secundă, cu LPS Vaslui, ”pepinieră” a clubului de Liga Națională din aceeași localitate, iar duminică de la ora 10 cu CSȘ Călărași, tot dintr-un oraș cu gruparea prim-divizionară de seniori implicată în aceeași fază play-off a locurilor 5-8.

LPS Banatul I se va alinia ceva mai aproape de casă, în județul Cluj, în patrulaterul Grupei VIII, la Turda, unde Cornelia Maria Disici se bazează pe un lot acoperit pe posturi și cu 9 sportivi corespunzând criteriilor de talie, și anume Andrei Maiorovits (născut în anul 2000), Angelo Boc (2000) și Darius Romînu (2001) – portari; Ionuț Suculiuc (2000), Eduard Ailincăi (2001) și Bogdan Grosu (2000) – extreme stânga, Aurelian Ciobanu (2000) și Darius Dorobanțu (2000) – inter stânga, Caius Radu (2000) și Marco Ursuleanu (2001) – centri, Diego Buju, Denis Faur și Răzvan Humeniuc – toți de 2000 ca inter dreapta, Ciprian Căpîlnaș și Andrei Vezure – ambii de 2000 ca extremă dreapta respectiv pivoții Alexandru Bura (2000) și Valentin Bogulean (2001).

LPS Banatul I va debuta vineri la ora 13,15 contra celor de la LPS Târgu Jiu, sâmbătă dimineață urmând a juca împotriva hazdei AHC Potaissa Turda iar duminică de la 9, în primul meci al zilei finale, cu CS Dinamo București.

”Banatul” s-a calificat în prima fază semifinală de pe locul secund în grupa vestică de 7 echipe a sezonului regulat, cu bilanțul 18 13 1 4 501-416 40 puncte, după câștigătoarea cu punctaj maxim CS HC Adrian Petrea Reșița, pe când HCS Cîtu și-a obținut biletele de pe locul 4 în aceeași serie, la 5 puncte în urma celor de pe locul 3, din Aleșd, dar la 6 în fața liceenilor din Alba Iulia.

Turnee semifinale de băieți în această fază I se vor mai derula la sfârșitul săptămânii și la Sfântu Gheorghe, Ploiești, Sighișoara, Mediaș, Oradea și Reșița, unde gazda CS HC Adrian Petrea va primi pe rând replica lui LPS Cluj, CS Brazi și CSȘ Făgăraș.

Faza preliminară, zonală, a constat în opt grupe pe criterii geografice, din care au intrat în turneul semifinal I primele câte patru clasate. Zilele următoare, primele câte două clasate vor obține calificarea în faza a II-a semifinală, ce va consta în 4 serii patrulater.

În linii mari, același sistem competițional și în concursul fetelor, cu mențiunea că una dintre cele 8 grupe ale fazei I semifinale, chiar cea de la Sânnicolau Mare, se va derula cu numai 3 formații la start, dat fiind retragerea din cursă a celor din Buzău.

LPS Banatul va debuta în patrulaterul Grupei V, pe terenul neutru din Târgu Mureș, vineri de la ora 16,30, în compania celor de la LPS Slatina A, timișorencele având apoi meciuri sâmbătă de la 11 cu CSȘ Medgidia și duminică de la 10,30 cu ASC Corona 2010 Brașov.

Adriana Bota se bazează pe Oana Ianculescu (născută în anul 2000) și Ramona Câmpeanu (2001) – portari, Diana Șamanț (2001), Bianca Creștin (2000) – centri, Denisa Alexa (2001) – inter dreapta, Iasmina Jeremic (2001) – inter dreapta, Ramona Chereși (2001) – extremă dreapta, Alexandra Micu (2002) – extremă dreapta, Alina Crișan (2000) – inter stânga, Bianca Kerekes (2001) – extremă stânga, Diana Seleșan (2000) – extremă stânga, Rebeca Alexa (2001) – pivot, Adelina Toldi-Rotea (2000) – inter stânga și Iulia Brindescu (2001) – pivot.

Sala ”Ioan Morar” din Sânnicolau Mare va găzdui triunghiularul Grupei II, păstrând același criteriu de calificare, și anume pentru primele două clasate în urma celor 3 meciuri, câte unul pe zi de vineri până duminică, în ordinea CS Unirea – Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea vineri de la ora 17, CS Marta Baia Mare – Grupul Școlar Energetic sâmbătă de la 11 și CS Unirea Sânnicolau Mare – Marta duminică la 11. Intrarea la sală este liberă iar organizatorii invită cât mai mulți sânmiclăușeni să asiste la evenimentul sportiv juvenil.

Antrenorul Raul Ciolpan le-a convocat la CS Unirea pe Slavica Rocar, o junioară născută în Serbia, Alexandra Silin (n. 2002) – portari, Alexandra Nițe (2001) – extremă dreapta, Nicole Eremic (2001) – extremă stânga, Crina Asaftei (2001) – centru, Alexandra Juravle (2000) – inter, Carina Ciui (2000) – extremă stânga, Cătălina Popescu – pivot, Karina Roosz-Suba (2002) – centru, Iulia Bota (2002) – extremă, Victoria Bihari (2000) – inter și centru, și Delia Moldovan (2000) – extremă stânga.

Unirea s-a calificat în faza I semifinală a fetelor de pe locul 3 în seria vestică, având bilanțul 18 11 1 6, în urmalui CSȘ Petroșani și LPS Sebeș, pe când LPS Banatul de pe poziția a patra (18 10 2 6), cu 9 puncte avans în fața celor din Drobeta Turnu Severin, pe 5 în seria de 7 echipe. Oponenta timișencelor de pe Aranca în jocul inaugural de vineri al triunghiularului, Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, s-a calificat de pe poziția a doua în zonalul sudic adjudecat de adversarele la debut ale celor de la ”Banatul”, LPS Slatina A.

La junioare II, turneele fazei I se mai țin zilele acestea și la Moreni, Târgu Neamț, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Comănești și Tulcea.

Dacă e vremea fazelor semifinale în sistemul juvenil, bate la ușă și apropierea încheierii sezonului la nivelul divizionar al seniorilor. În eșalonul secund, Divizia A, CSU de Vest va sta în runda de vineri a întrecerii feminine din Seria B, în schimb CSU Politehnica va disputa penultima apariție pe teren propriu din returul concursului masculin, sâmbătă de la ora 11 în Sala ”Constantin Jude”, în cadrul etapei a 23-a, cu HCM Sighișoara.

Un eșalon mai sus, în play-off-ul Ligii Naționale masculine, toate cele 3 confruntări demarate în semifinalele zonei 1-4 respectiv în 5-8, cu excepția Potaissei Turda – CSM București, din ”careul de ași”, ce se va derula după returul acasă al ardelenilor cu islandezii în Challenge Cup dar și după ”dubla” României cu Serbia în preliminariile Euro 2018, sunt momentan la egalitate de victorii la meciuri după fructificarea avantajului terenului propriu în fiecare dintre cazuri, 1-1, decisivele urmând a se juca în jur de 13 mai: Dinamo – HC Dobrogea Sud pentru un loc în finală respectiv HC Odorhei – Dunărea Călărași și HC Vaslui – SCM Politehnica pentru intrarea în ultima fază a locurilor 5-6.

În play-out, se joacă în sistem campionat între ocupantele locurilor 9-13, demarat cu punctajul acumulat în partidele directe din sezonul regulat, sâmbătă urmând a se încheia turul grupei a II-a valorice, cu runda a 5-a din zece: CSM Satu Mare – CSU Suceava și CSM Făgăraș – CSM Focșani, în vreme ce CSA Steaua stă. Bucureștenii au 27 de puncte, CSU Suceava 24, CSM Focșani 2007 19 puncte, CSM Făgăraș 10 iar sătmărenii, unul.

Liga Națională feminină are programată în weekend ultima etapă din sezonul regulat, a 26-a, ce începe vineri la 12 cu ocupanta locului 3 jucând în deplasare pe terenul ultimei clasate, CSM Unirea Slobozia – HC Zalău, și se va încheia luni seară în transmisiune televizată cu CS Măgura Cisnădie – HC Brăila, vizitatoarele pregătite de Costică Buceschi având deja asigurat locul 2, în urma lui CSM București, lider detașat cu un unic meci pierdut. Elita feminină a pierdut însă în lunile noiembrie și ianuarie două prim-divizionare, retrase din competiție, pe CSM Ploiești și CSM Cetate Deva, între cele 12 cluburi rămase în cursă mai fiind doar 5 din interiorul curburii Carpaților, HC Zalău pe podium înaintea rundei finale, Corona Brașov pe 6, nou-promovata CSM Bistrița pe 8, U Cluj pe 9 și formația sibiană din Cisnădie pe zece.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: