Juniorii III ai Timişoarei pierd cu Piatra Neamţ şi dau de Minaur

LPS Banatul Timişoara a risipit un avans de şase goluri avut în prima repriză a jocului de debut la turneul final al Campionatului Naţional rezervat juniorilor III, cedând miercuri în sala „Lascăr Pană” din Baia Mare în faţa lui LPS Piatra Neamţ cu 30-24, la pauză 13-13, şi jucând joi de la ora 11 o partidă decisivă pentru calificarea în semifinalele competiţiei, în compania gazdei ACS Academia de Handbal Minaur, care s-a impus astăzi în celălalt joc al seriei I, cu 26-25, după ce era condusă la pauză de CSS Călăraşi cu 14-12.

Wilhelm Arthur Vokan, interul dreapta măsurând 1,91 al echipei pregătite de profesoara Daniela Ionescu-Tomanyicska, a fost desemnat de către reprezentanţii forului federal cel mai bun jucător al formaţiei timişorene în meciul de miercuri. Fără a căuta scuze pentru startul cu stângul, profesoara Ionescu-Tomanyicska a remarcat că turneul final, programat la o săptămână şi jumătate după încheierea fazei semifinale a competiţiei, respectiv la două săptămâni şi jumătate după finalele Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, la care majoritatea adversarelor în întrecerea de la Baia Mare n-au participat, a venit un pic prea repede pentru băieţii de gimnaziu, aflaţi, capac la toate, în faţa examenelor şcolare din luna iunie. Trei părinţi întregesc delegaţia timişoreană la turneul final al celor mai bune 8 echipe din ţară, la Baia Mare.

Timişorenii vor juca vineri de la ora 14 cu CSS Călăraşi, în cel de-al treilea şi ultimul meci al seriei I, în funcţie de rezultatele următoarelor două zile stabilindu-se ierarhia patrulaterului, dintre care primele două clasate vor juca în cruciş cu locurile unu şi doi din seria a II-a, în care astăzi Universitatea Transilvania Cluj a dispus cu 30-25 de HC Şcoala 88 Mihai Viteazu Bucureşti iar LPS Vaslui a trecut cu 29-28 de CSS Sibiu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + = 13

 


Ultimele articole din categoria Handbal: