La adăpostul unei bune serii de 3 victorii și o remiză, Poli Timișoara abordează cu indisponibilități ultima deplasare a sezonului

Finele stagiunii 2013-2014, programat pentru handbaliștii alb-violeți miercurea viitoare, odată cu jocul acasă cu HCM Minaur Baia Mare, bate așadar la ușă, dar până atunci timișorenii vor încerca să încheie cu bine deplasările actualului sezon, mâine seară, la București, unde se prezintă după cea mai pozitivă serie de rezultate din această campanie, incluzând două ieșiri, la Reșița respectiv în Maramureș, în care n-au pierdut.

Duși sunt așadar norii negri de la finele returului și de pe parcursul returului, în care înfrângerile s-au ținut lanț, iar poliștii abordează cu altă stare de spirit deplasarea de vineri seară la nou-promovata Steaua București, care încheia a opta returul sezonului regulat, cu două locuri deasupra timișorenilor, învinși în fief-ul roș-albaștrilor la chiar prima lor ieșire din 2014, 33-26 (15-15) în etapa a XIV-a, a treia a returului, pe 26 ianuarie.

Politehnica Timişoara a trecut de două ori acasă de Steaua Bucureşti, cu 31-29 (18-12) în turul sezonului regulat și cu 32-24 în play-out

 

Încheiate sunt și disputele cu grupările calificate în fazele play-off, 1-3 și 4-6, așa încât alb-violeții s-au descurcat mai nou de minune în a nu mai încheia învinși partidele din play-out cu formațiile care au încheiat returul pe pozițiile 7-9, rezultate ce i-au adus în postura de a spera îndreptățit la clasarea pe locul șapte la finele actualei stagiuni.

De această favorabilă întorsătură de situație îi mai despart două jocuri, și anume cel din București, cu Steaua, care a obținut la rândul ei primul succes în grupa valorică 7-9 a play-out-ului, 33-31 (15-16) acasă cu HCM Minaur, precum și returul cu maramureșenii, de miercuri, din sala ”Constantin Jude”, unde poliștii mai dispuneau în tur de băimăreni, pe care i-au și depășit în play-out, chiar în nordul țării, cu 27-25.

Momentan, ierarhia în 7-9 e extrem de favorabilă bănățenilor, primii, cu 6 puncte (golaveraj 59-49) din două partide, urmați de Steaua, cu 3 (57-63), respectiv ”Minaur”, de două ori învinsă, golaveraj 56-60. Triunghiularul va fi închis sâmbătă 24 mai de duelul Minaur – Steaua.

“Partida poate fi un meci pentru oclasare finală pe poziţia a șaptea, ţinând cont de victoria Stelei cu Minaur” a remarcat în ajunul meciului din Capitală antrenorul timişorenilor, Constantin Ştefan, adăugând că ”vrem să ne impunem stilul, să-i anihilăm pe cei mai buni oameni ai lor, printr-o apărare care să-şi menţină determinarea arătată în cele mai recente jocuri. Sper, de asemenea, într-o evoluţie bună a atacului, cu inspiraţie şi concentrare, chiar dacă suntem pe final de campionat”.

AS CH Politehnica nu poate conta la acest joc pe Halcă, Timofte, Daninfeld şi Irimiaş, toţi cu probleme medicale, persistente de o bună perioadă de vreme. Acesta va fi al 27-lea joc al timișorenilor din Liga Națională 2013-2014, ultimele 4 constând în 3 triumfuri și o remiză cât o victorie, calificatorie în 7-9, la Reșița. Primele 3 deplasări ale stagiunii în București au fost însă pierdute pe linie de bănățeni.

Partida e programată vineri, 16 mai, de la ora 18, la sala Apollo din București, arbitri fiind braşovenii Constantin şi Iacob.

*

Mai delicat este pentru reșițeni, în tentativa de a evita locurile 11 sau 12, care vor disputa baraje tur-retur de rămânere în Liga Națională cu ocupantele locurilor secunde în seriile Diviziei A, mai ales după ce CS Caraș Severin a pierdut și cel de-al doilea joc din tot atâtea apariții în 10-12, 29-32 (15-17) acasă cu CSM București, autoare a două victorii în același triunghiular al ultimelor clasate. Doar o victorie cărășeană sâmbătă (ora 11), acasă cu Universitar Suceava, i-ar mai menține pe bănățeni în cursa pentru locurile 10, condiționați fiind însă și de un succes în revanșa de la București.

În play-off, campioana HCM Constanța are deja două victorii în grupa valorică 1-3, în care Potaissa a acumulat deja două eșecuri, iar HC Odorhei a strâns două succese în 4-6, triunghiular în care Dinamo a fost învinsă de două ori.

Meciurile în cele 4 grupe valorice continuă până la finele săptămânii viitoare, între timp constănțenii urmând a participa în weekend, la Berlin, la faza finală, patrulater, a Cupei EHF, în care în semifinale vor evolua cu francezii de la Montpellier Agglomeration, celălalt penultim act fiind disputat de Pick Szeged și gazda Fuchse.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = sase

 


Ultimele articole din categoria Handbal: