Liga 2 de fotbal!? Trei echipe stau pe etapă în seria vestică a ligii a II-a de handbal fete și în doar 3 orașe s-a jucat azi toată runda din jumătatea vestică a României. La Baia Mare, Extrem – CSU de Vest 28-25

Treburi mult, mult mai arzătoare și importante la vârful handbalului feminin românesc, pe cai mari prin debutul pe 5 decembrie al naționalei de senioare la un nou turneu final european, la Helsingborg, contra Norvegiei, și recenta furișare a campioanei CSM București în faza principală a grupelor în Champions League, pe care o va aborda de pe ultimul loc, așa încât restul poate să decurgă cum dă Domnul, însă marile probleme interne de pe semicercul fetelor sunt reliefate de starea de fapt din Divizia A – Seria B, campionat al eșalonului 2 acoperind aria geografică a jumătății vestice a țării, până hăt la Sfântu Gheorghe, ce șchiopătează prin șederea pe margine a nu mai puțin de 3 echipe pe etapă, așa încât cea de astăzi, ultima din 2016, s-a ținut în doar 3 orașe din ditamai zona. La Baia Mare, Oradea și Slatina.

Se înmulțesc așadar deficiențele din întrecerea seriei vestice a ligii a doua, anticameră din care se promovează în elită. Pe fondul unui sistem competițional oricum foarte prost croit, cu supărător de multe și mari goluri în calendar, apariția tot mai multor abandonuri, ducând la incredibila situație în care trei formații stau și tot 3 este cifra din dreptul localităților gazdă ale jocurilor din etapa a IX-a, caz al rundei din acest week-end.

Vorbim despre handbalul feminin românesc, majoră sursă de mândrie națională prin exponentele sale la vârf, și vorbim despre al doilea său eșalon divizionar rezervat senioarelor, așadar în imediata apropiere a elitei, discuția referindu-se și la o arie geografică extinzându-se peste jumătate de țară. Nu sunt mizilicuri.

Ei bine, în ditamai teritoriul s-a jucat astăzi handbal feminin numai în Crișana, Maramureș și pe Olt, atât și nimic mai mult, iar CSU Reșița, Mureșul Târgu Mureș și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au stat pe margine sau mai bine zis au intrat deja în vacanță, căci, indiferent de solicitările și pledoaria secund-divizionarelor din ambele serii pe adresa FRH, măcar parte din restul turului nu va mai continua în 2016, ci va reîncepe conform ineptei programări inițiale pe 8 ianuarie 2017.

Judecând că respectivele 3 formații n-au mai jucat din 13-14 noiembrie și nu o vor mai face în cadru oficial până în 8 ianuarie, sau că echipele din seria estică au intrat deja de-o săptămână în vacanță, tot până în 8 ianuarie, ori că timișorencele de la CSU de Vest au pus astăzi punct pe 2016 la Baia Mare cu Extrem dar vor începe anul 2017 prin a sta în runda din 8 ianuarie, având în schimb o primă programare pe 15 ianuarie tocmai la… Baia Mare, cu CS Minaur, se poate spune că este ceva tare putred în Danemarca dacă grupările ligii a doua ajung să vegeteze pe tușă în mijloc de sezon pentru în jur de o lună și jumătate.

Continuitate? Competitivitate? Seriozitate?

Enumerând datele de disputare ale etapelor din seria vestică din actualul tur, semnele de întrebare sunt și mai groase. 25 septembrie. 29 septembrie. 12 octombrie. 16 octombrie. 23 octombrie. 30 octombrie. 6 noiembrie. 13 noiembrie. 27 noiembrie. Și pauză în plin tur! Care va continua pe 8, 15, 22 și 29 ianuarie 2017. După care pauza între tur și retur este în nota generală a rigurozității cu care își lasă turma bălegarul în urmă. 5 februarie.

Ar mai fi ceva de zis și semnalat!? Așa încât, cu tot cu abandonurile sale și cele două echipe stând pe rând pe margine etapă de etapă, Liga 2 la fotbal o duce chiar bine în comparație cu bâjbâiala din seria vestică a eșalonului secund de handbal fete. Biată competiție. Și de unde atâtea cicluri de pregătire și jocuri!? Dar mai contează!? Tricolorul să fie frumos fluturat în Suedia și chiotele cât mai ascuțite la vreo reușită a reprezentativei de senioare ori a campioanei CSM, căci în rest, Dumnezeu cu mila.

UVT

Cât despre jocurile în sine, căci din fericire astăzi s-au mai jucat totuși 240 de minute de handbal în întreaga ultimă rundă pe 2016 din Seria B, CS Extrem Baia Mare – CSU de Vest Timișoara s-a încheiat 28-25 (16-12) în sala Vasile Alecsandri a Școlii Gimnaziale 5.

Următorul meci oficial al bănățencelor fiind în îndepărtatul 15 ianuarie 2017, dar tot la Baia Mare, cu CS Minaur, clubul timișorean a solicitat federației cuplarea celor două deplasări, în ideea devansării pe mâine a partidei din ianuarie, la care au subscris și maramureșencele, doar că FRH a obiectat că nu se poate, dat fiind că s-ar disputa prea mult în avans, ceea ce e adevărat. Federalii au croit calendarul competițional cu ditamai pauza în plin tur, dar mult mai important este ca materialul croit să fie cât mai neted și atent împăturit pentru diligența continentală din decembrie pe tărâm scandinav, bine apretat pentru o ședere de durată.

Așa încât rămâne cum am stabilit, două deplasări consecutive tot la Baia Mare și tot în tur, una în noiembrie iar alta în ianuarie. Trăiască și înflorească…

Una s-a consumat astăzi de la ora 11 iar tânăra garnitură a băimărencelor, cu o jucătoare din generația 1994, una din 1997, majoritatea din 1998 dar și cu exponente din 1999 și 2000, s-a impus după ce CSU de Vest a condus inițial cu 1-3 dar a și fost condusă ulterior în marea majoritate a timpului, odată ce Extrem a răsturnat scorul la mijlocul primei părți.

Timișorencele au ratat exagerat de mult într-un debut de meci în care s-ar fi putut desprinde și la cel puțin 5 goluri diferență, dar au sfârșit doar prin a alerga în van după egalare. Extrem, învingătoare și prin deplasări, cu 10 goluri diferență în fief-ul lui Sepsi iar pe la începuturi și cu două avans la Oradea, s-a impus azi ceva mai strâns decât o făcea acasă cu cele din Chișineu-Criș, la 20 diferență, sau recent cu Național Brașov, la șase, după ce pierdea un prim meci pe teren propriu cu CSM Slatina, dar a păstrat punctele în Maramureș, Nichitean și Măgureanu înscriind de 10 respectiv 7 ori de pe inter.

Oaspetele, care au abordat deplasarea cu șaptele Brînzan – Șunei, Puta, Senciuc, Țepurică, Istrate, Sîngiorzan, au replicat prin Senciuc, autoare a 7 goluri, Puta și Țepurică – fiecare cu câte 5, Istrate 3, Prundaru două și Șunei, Martin și Ciubotariu – câte unul, antrenorul Sorinel Voicu apelând pe parcurs la toate sportivele convocate, Prundaru, Martin, Negrea, Țurlea, Ciubotariu, Popan și Apostolescu.

Tot în trei locuri s-au disputat astăzi și meciurile din etapa a VII-a din Campionatul Județean Timiș de handbal masculin, în frunte cu derby-ul neînvinselor, de pe Aranca, Sânnicolau Mare – HC Giroc 31-21, care și-a meritat eticheta, învăluit fiind în fair-play, completat fiind de alte victorii acasă, CSM Lugoj – AS Buziaș 21-19 și Old Boys Arad – Periam 36-31.

Rezultatele, clasamentele la zi și programul viitor din handbalul ”mic” și divizionar, pe coloana dreaptă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: